- Trăiește viața monahală ca pe o nevoință continuă, nu ca pe o stare de confort, învățând de la Cuviosul Amfilohie că deprinderile sfințeniei se așază devreme în inimă.
- Primește încercările ca pe prilejuri de întărire a voinței, nu ca pe nedreptăți, rămânând răbdător în locul în care ai fost rânduit, fiindcă statornicia este dovada maturității duhovnicești.
- Condu pe alții nu prin poruncă aspră, ci prin pilda vieții tale, unind nevoința personală cu grija pentru ceilalți, amintindu-ți că sfințenia nu este egoism, ci jertfire de sine.
- Înțelege ascultarea ca expresie a voii lui Dumnezeu, lucrătoare în viața ta, căci și Cuviosul Amfilohie a răbdat foamea, setea și lipsurile fără tulburare, acestea șlefuindu-i sufletul și făcându-l strălucitor.
- Deprinde mâinile tale cu un meșteșug, ca osteneala trupului să sprijine rugăciunea minții, și nu te socoti desăvârșit, chiar dacă ți se pare că ai sporit duhovnicește.
- Întărește-te prin rugăciune și smerenie, făcând din amândouă o jertfă neîntreruptă înaintea lui Dumnezeu, și, nădăjduind în El, vei birui cursele celui rău.
- Luptă cu ispitele nevăzute, luând drept scut ajutorul Preasfintei Treimi, pentru că răbdarea îndelungată este semnul unei credințe încercate și curate.
- Păstrează-ți mintea trează și inima smerită și nu cere odihnă înainte de vreme, ci, asemenea Cuviosului Amfilohie, primește osteneala ca dar.
- Cinstește sfinții și caută ajutorul lor, trăind în comuniunea Bisericii văzute și nevăzute și împărtășindu-te cu Sfintele Taine, ca să te unești tot mai deplin cu Cel al Cărui chip îl porți.
- Încheie-ți viața ca pe o liturghie săvârșită până la capăt, înțelegând că moartea primită în pace este pecetea unei vieți trăite în unire cu Dumnezeu.
