Înaltpreasfinția Voastră
Cinstiți părinți împreună slujitori,
Cuvioase Maici
Stimate doamne preotese,
Îndurerată familie,
Iubiți credincioși,
100 este o cifră mare, rotundă, simbol al plinirii. 50 este jumătatea, urcușul, opintirea spre vârf. De aici, poți vedea în urmă, și, deopotrivă, înainte. N-a fost ușor până pe culme; osteneala urcușului, dar și bucuriile depășirii poticnirilor. Deși pare că de acum panta coboară, încă ai în minte contemplația de sus; cele frumos adunate le porți cu tine și la coborâre. Încet, cu răbdare, în vistieriile dinlăuntru.
Dna preoteasă Despina Busuioc și-a terminat drumul aici. Pe culme. La rotund. 50 de ani. Și 11 zile. Prea brusc, am zice. A fost doar urcușul, truda, lacrimile, oboseala. Acum nu s-ar fi cuvenit să fie și bucuria, mai deplină, a vederii roadelor? Oare nu era vreme de părtășie la mai multe împliniri din cele ale pastorației părintelui Costel, în parohia unde i-a stat, cu desăvârșit devotament, atâta timp? Căruntețele care începuseră să-i apară nu s-ar fi mângâiat dacă ar fi fost de față la așezarea lui Sebastian, a lui Ștefan și a Alexandrei la casele și rosturile lor? Sau de Crăciun, să-i vină nepoții și să primească din mâna bunicii, mere coapte și bunătăți, așa cum și ea, primise, acasă, la rându-i? Sunt oameni care așteaptă să plece dincolo, și încă se mai chinuie, și Dumnezeu o ia acum, la pârga roadelor, pe cea care încă ar mai fi avut atât de multe de făcut? Atâtea de învățat pe alții? Atâtea de lucrat?
Omenește, da, ne punem aceste întrebări toți. Și cei care i-ați fost aproape, dar și alții, ca și mine, care de abia în aceste zile am ajuns a o cunoaște, măcar în parte. Și pentru că numele acesta, Despina, atât de minunat, îmi aduce aminte de o preafrumoasă carte, apărută cu ceva ani înainte despre „Însemnările Doamnei Despina a Țării Românești”, îndrăznesc a vă provoca: dar dacă, întru smerenie și cu sfioasă îndrăzneală, am întreba-o despre acestea pe ea, pe maica preoteasă Despina, oare ea ce ne-ar spune? Ce ați însemna dumneavoastră, dna preoteasă, pe ultimele file, dinainte de închiderea cărții, dinainte de înfățișarea la Tronul Dumnezeiesc? Cum le vedeți acum?
Părinte, și dragii mei, așa este; vă doare plecarea mea. Dar mă știți, de acum, cum am gândit, și cum am lucrat, cum m-am purtat. La atâtea înmormântări, părinte Costel, ai rostit, dimpreună cu prochimenul apostolului: „fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, că s-a gătit ție loc de odihnă”. Pentru mine, iată, a venit odihna. Cât am fost cu voi, nu mi-am permis-o tare mult. Și iarăși o știți: cu nevoința casei, de dragul familiei, de dragul lucrării de preoteasă. Dar am fost obișnuită cu osteneala, cu jertfa, cu a mă lăsa pe mine. Căci pe toate acestea le-am învățat de la mama, de la mama Ana. A cărei viață, în familia bunului și sfântului meu bunic Ilarion, a fost întru suferință, și încercări, dar care ne-a transmis nouă, copiilor ei, să le purtăm pe toate cu nestrămutată credință și cu multă recunoștință în fața lui Dumnezeu.
A socotit Dumnezeu – și slăvit să-I fie numele și voia Lui cea sfântă – că, din mila Lui, mi-am plinit calea. Mi-am înfăptuit chemarea. La școlile vremii (fie la Vicov, fie la Suceava, fie la Iași), m-am pregătit pentru un posibil loc de muncă, dar Dumnezeu a considerat că este trebuință de mine la altă școală, în altă parte, la o altă vocație, mai adâncă și mai presus. Și aceasta a fost chemarea la altarul familiei și la altarul de preoteasă. V-am crescut pe voi, Sebastian și Ștefan și Alexandra, așa cum am învățat de acasă. Cu duh de rugăciune, întru simplitate și blândețe, în deprinderea curăției inimii, în smerenie și tăcere. Totul a fost pentru voi și pentru tata. Îngerul păzitor îmi știe nopțile nedormite și lacrimile pe Psaltire și Ceaslov, de dragul vostru, și cu ele mă duc acum, la Tatăl nostru cel ceresc.
Și, cu aceeași frică cu care, sfințiile voastre, cinstiți părinți, vă apropiați de Sfântul Jertfelnic, am înțeles și eu să privesc la marea chemare de a fi soție de preot. Nu-mi puteam permite a fi oricum. Sunt preoteasă. Sunt oglindă a părintelui. Cine, dacă nu mai întâi eu, trebuia să fiu exemplu pentru tinerele soții, pentru mamele și bătrânele din comunitatea noastră? De sticlă sunt pereții unei case de preot; oare doară nu eu se cădea a păstra ferestrele curate, limpezi, ca să izvodească și în afară, când erau ochi îndreptați spre ea, lumină? Și iartă-mă, părinte, iartă-mă Costel, dacă, poate, uneori, am mai spus, ori am mai făcut altfel decât cum unii s-ar fi așteptat; poate părea că „te corectam”, unii au spus chiar zilele acestea că eram „preotul de acasă”… Tu știi că eu nu am avut cugete de acest fel. Fără nici o dorință de slavă, pacea inimii și a celor din jur mi-au fost mai presus de orice în grija mea. Am trăit mai mult pentru voi, viața mea s-a hrănit din viața voastră, din binele altora și, de aceea, o socot, cu mila și îngăduința Domnului, împlinită.
Acestea închipuindu-ne a auzi, și altele, multe și mângâietoare pe care le-ar spune dna preoteasă Despina, îndrăznim a crede și noi că da, împlinită, i-a fost viața. Și când s-a rotunjit, așa cum Dumnezeu singur le cunoaște pe toate, a chemat-o la El. Și nu în orice zi. În chiar ziua de 30 ianuarie, când Biserica pomenește pe cei mai mari ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, icoană a tuturor slujitorilor Bisericii. Pentru că onorându-și, cu asupră de măsură, vocația de soție de preot, aceeași Biserică a slujit-o ca și părintele. Și să nu uităm și ziua în care i se face prohodirea maicii preotese Despina: pomenim astăzi pe sfânta prorociță Ana, cea care L-a întâmpinat la templu, dimpreună cu dreptul Simeon, pe Pruncul Iisus adus de Maica Sa la 40 de zile. Așa cum spune Evanghelistul Luca despre Sfânta Ana (Lc 2, 37), că nu se depărta de la templu, stăruind în post și rugăciune, înțeles-am toți că așa i-a fost și viața dnei preotese, nicicând depărtând-se de Biserică; nici gând să-și lase pravila de rugăciune, nicicând fără duh de jertfă.
Acum se întâlnește cu Cel pe Care L-a slujit, L-a iubit, L-a așteptat. Ne vom duce fiecare la casele noastre. Dar să nu ne ducem fără a și lua cu noi ceva, de la această întâlnire, nu deznădăjduitoare despărțire, cu maica preoteasă Despina.
Părinte Costel, cunună de mare preț și dar de la Dumnezeu, cum spune Solomon (Pilde 12, 4; 18, 22), v-a fost dna preoteasă. V-a iubit și v-a prețuit. Și-a onorat chemarea și v-a împodobit preoția. Într-un fel, prin ea v-a fost preoția deplină. Dacă v-a fost alături aici, fiți sigur că nu se va depărta nici de acum înainte; o preoteasă adevărată îi este alături soțului ei nu doar până la moarte, ci și dincolo de mormânt, cu mai multă putere și dragoste.
Alexandra, Ștefan și Sebastian, drumul vieții vă stă înainte: după școală și facultate, vor veni și cele ale rânduirii în căsnicii, și cele ale rostului în societate. Aveți pildă de familie armonioasă. Cinstiți-o pe mama nu doar cu floare și pomenire la mormânt, ci mai ales ducându-i duhul, pilda, mai departe. Florile ce se văd lângă catafalc sunt virtuțile ei; nu le lăsați să se ofilească, ci cultivați-le voi pe mai departe: blândețea și tăcerea, smerenia și rugăciunea, fidelitatea și jertfelnicia, pacea și bucuria.
Părinte Adrian și o, mult încercată maică preoteasă Ana! A dorit fiica dv să vă vadă înainte de a pleca. Să-și încheie drumul, rotund, în sânul familiei de unde a plecat, și de unde a învățat cum să fie mamă, preoteasă, creștin autentic, om de omenie. Nefiresc este ca mama și tata să-și ducă la groapă copilul ce pleacă înaintea lor. Cu prețuire multă ne rugăm ca mângâiere să vă fie mâna lui Dumnezeu Care să vă șteargă lacrima, și bucuria că întru nimic nu v-a făcut de rușine fiica pe care ați crescut-o atât de frumos și luminos. Dimpreună cu prezența și rugăciunea noastră, ale părinților slujitori veniți de la Suceava, primiți, părinte Adrian, și dna preoteasă Ana, gândul de compasiune și din partea IPS Părinte Arhiepiscop Calinic, al membrilor corpului didactic de la Seminarul Teologic căruia i-ați fost director, și al tuturor celor care vă au la inimă.
Iar dumneavoastră, toți cei de față: rudenii și prieteni, mame și soții, părinți slujitori și maici preotese, viitoare mame și soții, cunoscuți și credincioși din parohie: dincolo și dimpreună cu rugăciunea pentru roaba lui Dumnezeu Despina, luați aminte la chipul luminos, inspirator, sfânt, în care și-a petrecut viața dna preoteasă. Când va fi grea crucea de preoteasă, când vi se va părea că prea mari sunt încercările de mamă și de soție, când ostenitoare ni se va înfățișa lucrarea pe care, fiecare în dreptul nostru, o avem de împlinit, să ne mutăm gândul la cei ce, așijderea dnei preotese, au umblat fără prihană pe calea Domnului (Ps 118, 1). Și să avem credința, tot precum ea, că, după trudă și împlinire a chemării, adevărat este cuvântul Domnului că El ne pregătește loc în Împărăția Lui.
În care Împărăție, o, Doamne, primește și sufletul roabei Tale, Despina prezbitera, veșnică făcându-i odihna cu cei drepți și bineplăcuți Ție. Amin
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților