Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Stimate autorități,
Îndurerată familie,
Iubiți credincioși,
Suntem împreună rugători la slujba de înmormântare a robului lui Dumnezeu Mihai Grozavu. Iar sentimentul de tristețe și durerea firească, umană, a despărțirii sunt însoțite și, nădăjduim, depășite, covârșite, de acela al nădejdii în Dumnezeu, dătătorul de viață și proniator al ei, în mâinile Căruia credem că își pune, astăzi, sufletul și robul Său, Mihai. De la Domnul, așadar, a primit el viața, pe care a lucrat-o, a cultivat-o a înnobilat-o vreme de 77 de ani, până în pragul acestui început de august. La ceas de aducere aminte, cade-se a pune la inimă cuvântul Sf. Apostol Pavel care ne îndeamnă să privim cu luare aminte cum și-au încheiat viața cei mai dinainte, cei pe care îi prețuim, cei care ne-au călăuzit ori au constituit pentru noi un reper și să le urmăm credința (cf. Evrei 13, 7), făptuirea, drumul făcut și încheiat cu demnitate și seninătate. Ca atare, îndrăznesc a vă pune înainte o scurtă fișă biografică, primită de la copiii dlui Mihai Grozavu, în rândurile căreia se întrevăd dragostea față de tată, onoarea de a avea un asemenea tată și recunoștința față de ce a împlinit el, netrădându-și principii, credințe și valorile.
S-a născut la data de 2 noiembrie 1944 în comuna Vaida Recea, județul Brașov, unde s-au stabilit inițial părinții evacuați din Bucovina de Nord după cel de-al doilea război Mondial. Reveniți în județul Suceava, la Pătrăuți, odată cu serviciul tatălui în domeniul silvic, Mihai urmează Școala generală din Pătrăuți pentru ca mai apoi să urmeze cursurile Liceului Teoretic Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți, împreună cu fratele său Horia. După liceu, cei doi frați păstrează vie tradiția de familie în domeniul forestier, continuând studiile superioare la Institutul Politehnic din Brașov, Mihai la Facultatea de Industrializare a Lemnului iar Horia la Facultatea de Silvicultură.
După terminarea studiilor, Mihai se întoarce pe meleagurile natale unde îndeplinește cu responsabilitate sarcinile de serviciu rând pe rând și este promovat de la funcția de inginer stagiar la cele de șef de secție respectiv inginer șef la Fabricile de Cherestea din Vicovu de Jos și Cacica. Experiența practică dobândită, invențiile și optimizările aduse procesului de exploatare și industrializare a lemnului în paralel cu apropierea față de oameni îl recomandă pentru coordonarea la nivel județean a întreprinderilor de profil.
Urmează o serie de specializări post-universitare la București (Organizarea muncii, Analiza valorii, Comerț exterior, Știința conducerii) în urma cărora devine directorul Cabinetului de Organizare din Cadrul Centrului Teritorial de Calcul Electronic Suceava, coordonând eficiența muncii și rezultatele economice ale întreprinderilor sucevene.
După 1990, odată cu transformările politice și administrative din județul Suceava, urmare a Revoluției din 1989, Mihai Grozavu participă activ la modernizarea instituțiilor cheie ale județului respectiv a funcției publice. Astfel, ocupă funcții de conducere în Cadrul Consiliului Județean Suceava (vicepreședinte, consilier județean) respectiv al Prefecturii Suceava (director, subprefect). Vector activ în viața politică, el va promova implicarea civică și recunoașterea valorilor în comunitățile urbane și rurale ale județului.
Îndeplinind peste 20 de ani funcții în conducerea județului, Mihai Grozavu s-a considerat un factor activ al transformărilor administrative, economice și sociale, calitățile sale fiind competența profesională, pasiunea pentru lucrul bine făcut, stimă pentru oamenii de calitate. Dovadă rămân proiectele de infrastructură, drumurile, alimentările cu apă, muzeele, sediile de primărie, proiectele internaționale, în paralel cu diplomele și titlurile de cetățean de onoare dobândite.
Apropiat de biserică, membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a sprijinit unitățile de cult în ceea ce privește păstrarea și conservarea patrimoniului UNESCO respectiv în ajutorarea persoanelor aflate în dificultate.
În plan personal a fost un soț devotat, fiind alături până în ultimele clipe ale soției sale Aurora, cadru didactic, profesoară de pian, grav măcinată de boală. A fost un tată atent și calm, model pentru cei doi copii, Cezar, doctor inginer respectiv Oana, doctor profesor universitar. În ultima parte a vieții s-a bucurat de timpul petrecut cu cei trei nepoți, Codrin, Tudor și David și a continuat să fie activ până în ultimele clipe. Astfel, avea în pregătire trei cărți despre viața și activitatea profesorului Arcadie Sfârnaciuc, despre liceul Eudoxiu Hurmuzachi Rădăuți, liceul amintirilor frumoase respectiv biografia socio-economică a județului Suceava, publicații care vor apărea postum.
Sigur, curgerea și adâncimea vieții unui om nu pot fi redate în câteva cuvinte. Dar având noi acum acest parcurs proaspăt în minte, cade-se, cred, a reflecta la el și la noi și la vremile de altădată ca să învățăm cum să le trecem pe cele de acum.
Căci, nu-i așa, tare mai simțim nevoia de oameni competenți, care și-au onorat menirea, oriunde ar fi fost așezați; oameni ca robul lui Dumnezeu Mihai, care să dea dovadă de seriozitate, de împlinire cu devotament a sarcinilor, de implicare și dorință sinceră de a ajuta. Nu doar de vânare a unui job, cum se mai întâmplă, din păcate, dacă se poate cât mai bine plătit, dar pentru care știi că nu te recomandă parcursul nici educațional și nici profesional dinainte, și eventual în detrimentul altuia, care l-ar merita.
La fel, oricine, onest fiind, a putut vedea în dl Mihai o persoană implicată activ în viața cetății. Pentru domnia sa, funcția de conducere a însemnat responsabilitate în plus și motivație de a împlini așteptările celor care l-au mandatat. Forța argumentului său nu venea din poziția de putere, cum mai suntem ispitiți, uneori, cei care, într-un fel sau altul, suntem rânduiți în astfel de poziții. Era puterea argumentului, a temeinicii dovezilor, a discursului nu manipulator ori frumos tras din condei, ci al dialogului constructiv, respectuos față de cel din față, deschis spre nuanțe, dar nicicând cedând față de propriile principii și valori. Sunt încredințat că mulți dintre cei ce l-ați cunoscut v-ați adus aminte în aceste zile de echilibrul gândirii sale, de calmul și claritatea abordării, de motivația sinceră de a ajunge la un numitor comun, spre binele comunității. Și ce minunat ar fi să ne inspirăm din acestea!
Mi-l amintesc și eu pe dl Mihai Grozavu la ședințele anuale ale Adunării Eparhiale. Știu că a fost un foarte apropiat de vrednicul de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen, într-un gând lucrând și sprijinindu-se, atât cât s-a putut. Și zicea IPS Pimen că are câțiva oameni „de puși la icoană”, printre care îl număra și pe dl Mihai Grozavu. Din aceste întâlniri și interacțiuni, pot da și eu mărturie de dragostea față de Biserică a domniei sale, de preocuparea constantă de a veni în sprijinul proiectelor ei, fie ele filantropice, sociale, de conservare și promovare ori de restituire patrimonială. Cât de mare nevoie avem toți de astfel de persoane în care poți să-ți pui încrederea, oameni asumați, convinși, onești, de la care nu te temi că te vor trăda pe la spate, ci militanți pentru cele de folos familiei, comunității, Bisericii.
În semn de recunoștință și respect pentru tot ceea ce a împlinit pentru Biserică și societate robul lui Dumnezeu Mihai Grozavu, IPS Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților îi acordă astăzi, post mortem, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei noastre, Crucea Bucovinei, dimpreună cu împărtășirea binecuvântării și compasiunii față de familia îndoliată. Acestui gând ne alăturăm toți de la Centrul Eparhial și de la M-rea Sf. Ioan cel Nou, ostenitorii de la Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei și de la Școala Sf. Ioan cel Nou, dimpreună cu toți cei care l-au prețuit, rugând pe Dumnezeu să-i ierte toată greșeala cea de voie și fără de voie și să-i facă odihnă cu drepții.
Veșnica lui pomenire, din neam în neam. Amin.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților