Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Rădăuți – august 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna august întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1

În data de 30 august 2021, la Parohia Învierea Domnului, păstorită de către părintele Anițulesei Gheorghe Doru din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședinţa s-a desfăşurat sub preşedinţia părintelui protoiereu Ionel-Constantin Maloș, secondat de misionarii protopopiatului, în prezenţa coordonatorului de cerc – părintele Prelipcean Nelu-Angel – și a preoților care fac parte din acest cerc pastoral-misionar.

După săvârșirea Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul, a urmat meditația cu titlul „Conlucrare și cumpătare în pastorația urbană”, care a fost susținută de către părintele Gheorghe Doru Anițulesei.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Misiunea preoțească, pentru a avea succes în parohiile rurale sau urbane, trebuie să se alimenteze din învățăturile Evangheliei și experiența Bisericii, dobândită în cele 20 de secole de existență. Mântuitorul Hristos a avertizat pe Sfinții Apostoli și pe toți care îi vor urma în lucrarea de înnoire a lumii, despre greutățile pe care le vor întâmpina și despre curajul necesar depășirii acestor greutăți: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

În orașe, conlucrarea în pastorație a clericilor este mai dificilă decât la sate, deoarece în mediul urban sunt mai multe parohii în aceeași localitate și bineînțeles întâlnim slujitori cu concepții și structuri sufletești diferite într-un teritoriu de lucru aproape comun. Majoritatea creștinilor ortodocși din orașe nu au conștiința apartenenței la o parohie, ca o comunitate duhovnicească în cadrul căreia sporesc duhovnicește iar preotul este perceput mai mult ca un funcționar public, un colector de taxe, nu ca un părinte spiritual căruia membrii parohiei îi sunt datori cu supunere în Hristos și ascultare.

În vremurile actuale, în care lipsesc printre noi părinții purtători de Duh, pe care generațile dinaintea noastră i-au avut, ar trebui să nu îndrăznim să ieșim din rânduiala și învățăturile transmise de Sfinții Parinți către noi. Sfaturile, poruncile și practicile lor liturgice ne duc pe o cale sigură, încercată și verificată spre mântuirea noastră și a credincioșilor. Trebuie să facem diferența între ucenici și „clienți” în alte parohii. Ucenicii sunt aceia care își taie voia și fac lucrurile după rânduială, iar „clienții” sunt aceia care ne sunt prieteni, simpatizanți și colaboratori doar atâta timp cât le facem ce vor ei. În momentul în care li se v-a cere supunere și ascultare nu vor rămâne în „sânul” Bisericii ci vor pleca la alt „deservent al cultului” sau la alte așa-zise biserici. „Virtuțile nu pot crește în sufletele păstoriților noștri decât prin cultivarea lor, începând cu ascultările mai mici și ajungând la altele mai mari.  Eu nu cred că Hristos ne va întreba la Judecată pe noi preoții, câte lumânări am vândut lunar, câte servicii religioase am avut și câți simpatizanți personali am avut, dar, sunt sigur că ne va întreba câți creștini am convins să trăiască după rânduielile Bisericii Sale și cât ne-am străduit să creștem virtuțile creștine în sufletele lor. O condiție absolut necesară pentru îndeplinirea acestui obiectiv o găsim în cuvântul Scripturii: „să căutăm cu toții cele ale lui Hristos, nu cele ale noastre” (cf. Filipeni 2, 21)”, a concluzionat părintele Gheorghe Anițulesei.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Mântuitorul Hristos a poruncit lucrătorilor în via Evangheliei, ca o primă condiție necesară succesului în convertirea lumii, iubirea frățească: „Întru aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35).
  2. Alimentarea ideii că creștinii pot să facă ce vor, este inadmisibilă pentru orice slujitor bisericesc care nu se mulțumește doar cu o prezență formală în duminici și sărbători la sfintele slujbe și cu realizarea obiectivelor administrative și financiare ale parohiei sau chiar personale, ci urmărește creșterea duhovnicească și implicit mântuirea atât a membrilor parohiei păstorite, cât și a tuturor creștinilor cu care intră în contact. Numai slujind la mântuirea credincioșilor slujim cu adevarat lui Hristos și mântuirii noastre.
  3. Misiunea noastră nu trebuie să se bazeze pe sprijin material sau politic, ci pe aprinderea harului dintru noi primit de la Hristos, prin mâinile urmașilor Apostolilor.

 În continuare, părintele protoiereu a propus ca pe viitor să se acorde o atenţie mai mare a modului de conlucrare și slujire a preoților din mediul urban, ținând cont și de faptul că lucrarea aceasta în care suntem implicaţi trebuie să o facem având conştiinţa că în mijlocul nostru lucrează Dumnezeu, Cel care ne uneşte şi care ne dă putere şi nădejde că orice săvârşim în numele Său şi potrivit voii Sale va fi de folos Bisericii şi mântuirii oamenilor. La final, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 2

În data de 26 august 2021, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci și din satul Gura Solcii, comuna Grănicești, păstorită de către părintele Marici Mihai Liviu din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan.

Ca de fiecare dată, înainte de prezentarea referatului, părinții au citit câte un condac și un icos din Acatistul rânduit dinainte, al Sfintei Cruci, care a fost săvârșit în biserica parohială, iar tema intitulată „Filantropia creștină – activitate esențială a Bisericii” a fost susținută de către părintele paroh Mihai Liviu Marici.

Din cuprinsul meditației cităm următoarele aspecte: Etimologic, termenul filantropie apare prin secolul al XVIII-lea şi provine din greacă: φίλος, phílos – „prieten” şi άνθρωπος, ánthropos – „om”, în traducere „prietenie sau dragoste faţă de oameni”.  Filantropia este o formă de comportare şi convingere care se manifestă prin credinţa în bunătatea  oamenilor, dar şi o formă de solidaritate umană care se bazează pe o doctrină religioasă, însă cu  aplicarea morală-faptică a acelei doctrine. Persoanele filantrope îşi închină viaţa şi avutul în mod  altruist pentru a servi celor nevoiaşi. Filantropii acţionează după credinţa creştină de iubire a  aproapelui fără a se gândi de a fi recompensaţi material. Pentru religia creştină al cărei principiu esenţial este iubirea, practicarea filantropiei sau asistenţei sociale este o urmare şi o îndatorire firească. Dumnezeu este „iubitor de oameni”, iar omul este chemat să imite „filantropia” lui Dumnezeu. Iisus a fost modelul acestei filantropii, pogorât la starea de exemplu personal, viu, concret, practic, al iubirii faţă de om. Împreună cu iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, iubirea oamenilor între ei duce la realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care este dragoste[1].

În creştinismul ortodox, filantropia este mai presus de toate iubirea lui Dumnezeu faţă de om: „atât  de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu  piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3, 16-18) sau „nimeni mai mare dragoste ca aceasta nu are ca sufletul să şi-l  pună pentru prietenii săi” (Ioan 15,13). Pentru noi creştinii, dar şi pentru toată lumea Mântuitorul este supremul Filantrop, care din iubirea pentru lume S-a jertfit pentru ea „suferind moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8). Mântuitorul  Însuşi ne-a dat exemple de filantropie, prin vindecările și minunile făcute, dar mai ales prin înmulţirea  pâinilor şi prin acestea ne arată că în filantropie totul trebuie să devină faptă, în acţiune  biruitoare a tot ceea ce e suferinţă umană. Filantropia creştină este o compasiune activă, dar şi o  faptă împinsă până la sacrificiul de sine, de aceea nu este numai declarativă ci activă. Sfântul Apostol Iacob  ne spune răspicat: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Iubirea aproapelui este semnul distinctiv al ucenicilor lui Hristos, al creştinilor, iar măsura acesteia este jertfa, după exemplul Mântuitorului: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul său să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).
  2. Sfinţii Părinţi au văzut în iubirea aproapelui, în chip deosebit a săracilor de tot felul, un al doilea altar, „taina fratelui”, locul unde se exercită iubirea lui Dumnezeu. Ei, Părinții, ne-au lăsat conceptul şi exemplul filosofiei practice, adică al doctrinei îmbinată perfect cu fapta bună creatoare, ziditoare (a se vedea exemplele Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur).
  3. Biserica Ortodoxă Română face multă misiune socială și nu o face conditionat de filosofia religiosă îmbrățișată de cel ajutat. De exemplu, numai în cursul anului 2010, atât în Bucureşti, cât şi în diferite localităţi din cuprinsul eparhiilor, au funcţionat un număr de 450 instituţii social-filantropice. La nivelul Patriarhiei Române, Federaţia Filantropia reuneşte 13 mari asociaţii şi fundaţii filantropice de pe întreg cuprinsul ţării, care vin în sprijinul oamenilor şi comunităţilor din diverse regiuni prin  numeroase proiecte şi programe sociale.
  4. Cât priveşte filantropia în parohie, preotul trebuie să ţină cont de exercitarea activă a acesteia în cadrul comunităţii sale de credincioşi, însă el poate fi ajutat de oricine are interes pentru manifestarea activă a filantropiei. Desigur, fiecare preot paroh trebuie să găsească metodele cele mai adecvate situaţiilor locale specifice pentru ca împreună cu enoriaşii săi să împlinească lucrarea samarineanului milostiv: vizite la bolnavi, un „grup de acțiune parohial” care în mod programat să presteze muncă dezinteresată pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, colaborare cu asistentul social, organizarea de programe social-caritative și culturale, etc.

Părintele protopop Ionel-Constantin Maloș, în cadrul discuțiilor cercului, a numit câteva metode de acțiuni filantropice și sociale care îl pot ajuta pe preot în lucrarea sa misionară și anume înființarea unor cantine sociale, librării, cămine pentru  persoane vârstnice, biblioteci, centre de zi, centre de îngrijiri paliative,  cercuri de pictură, programe de integrare şi reintegrare socială, de consiliere, de ajutor alimentar şi  farmaceutic, centre educaționale, activități corale, pelerinaje, cabinete medicale.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea a adus mulțumiri și aprecieri verbale părintelui Mihai Liviu Marici pentru găzduirea evenimentului și pentru referatul foarte bine alcătuit, totodată mulțumind și celorlalți preoți pentru participare.   

 

CERCUL PASTORAL NR. 3

În data de 23 august 2021, la Parohia Sf. Ierarh Nicolae din localitatea Pădureni a orașului Siret, păstorită de către părintele Rusu Ciprian din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului, coordonat de părintele Cosmin Cucu.

După săvârșirea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, a urmat meditația cu titlul: „Sectarismul în Bucovina”, meditație susținută de către părintele Ciprian Rusu de la parohia sus-menționată. Prelegerea a avut următorul cuprins:  Terminologie, Factori favorizanţi ai apariţiei Sectarismului pe teritoriul ţării noastre, Cultele religioase în România, Structura confesională a populaţiei, Scurtă prezentare a principalelor culte neoprotestante din România prezente şi în ţinutul Bucovinei, Modalitatea de raportare a preotului la fenomenul sectar, Bibliografie.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: Termenul „sectă” îşi are originea, conform unor autori, în verbul latin „secare”, cu înţelesul de „a tăia”, „a separa”, în sensul desprinderii de matricea religioasă existentă.[2]  Astfel, „secta” ar fi grupul care se desprinde dintr-o comunitate, reprezentând un factor de sciziune. [3]   Un alt cuvânt de origine latină prin care se definește sensul noţiunii de sectă este şi „secedere”, care înseamnă „a separa de ceva”, „a sta alături”. Secta nu este numai o sciziune faţă de vechea religie, ci şi o separare de aceasta, evoluând spre opoziţie şi constituirea unei ierarhii spirituale şi comunitare. Delimitarea şi separarea se conturează cu timpul, „secta” transformându-se într-un alt organism cu specificul său.[4]

Mai mulţi autori ecleziastici, în special în perioada interbelică au publicat o bogată literatură religioasă polemică, în încercarea de a combate fenomenul neoprotestant si de a explica factorii care au contribuit la răspândirea sa. Autori de prestigiu precum Nicolae Iorga si Eusebiu Popovici, consideră că, de-a lungul timpului, poziţia dominantă a Bisericii Ortodoxe Române în teritoriile româneşti a fost pusă la încercare în trei ocazii:

  • încercarea bisericii romano-catolice de convertire a românilor la catolicism[5];
  • tentativa protestantismului în perioada secolelor al XVI-lea – al XVIII-lea de a câştiga spaţiul spiritual ortodox[6];
  • efortul de pătrundere a confesiunilor neoprotestante în spaţiul românesc[7].

Protestantismul avea la început o pronunţată caracteristică de „religie populară”. Acest fapt se datora segmentului de populaţie ţintit, anume micii meşteşugari si ţărănimea. În timp ce Biserica Catolică devenise un instrument de opresiune în mâinile aristocraţiei, predicatorii protestanţi au dezvoltat treptat o religie care înlătura cât mai mult din caracteristicile catolicismului. Au început să fie predicate libertatea individuală generală şi cea privind interpretarea Scripturilor, eliminarea preoţimii, restrângerea averilor bisericeşti si a atribuţiilor clericilor, diminuarea dărilor către biserică. Aceste idei au constituit forţa de penetrare a protestantismului, în care cei asupriţi au văzut un mijloc de emancipare. Prima sectă care a pătruns în Bucovina a fost cea a baptiștilor. Baptismul a pătruns după Primul Război Mondial, fiind adus şi propagat de unii prizoneri întorşi din captivitate, care în timpul de prizonierat petrecut în lagărele din Germania, luând contact cu diferiţi membri baptişti, s-au infiltrat de ideile acestei secte[8]. Apoi, în anul 1926 sunt menționați penticostalii – 50 la număr în oraşul Câmpulung şi 35 în oraşul Rădăuţi, iar în restul regiunii nici unul. Secta, până în anul 1933 nu a prins rădăcini, iar după această dată ia un avânt deosebit prin apariţia în Rădăuți a predicatorului Ioan Bododel, care înfiinţează la periferiile oraşului mai multe case de rugăciuni clandestine.

Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:

  1. Cercetarea operelor scriitorilor bisericești și în special a clericilor care au apărat dreapta credință;
  2. Aprofundarea Sfintei Scripturi și a scrierilor apologetice cu privire la combaterea prozelitismului sectar;
  3. Folosirea diferitelor metode moderne pentru apărarea dreptei credințe (Bible Works, Biblia Ortodoxă Online, Călăuză în credința ortodoxă, etc.).

În partea a doua a întâlnirii, părintele protoiereu, Ionel-Constantin Maloș a supus dezbaterii mai multe aspecte privitoare la activitățile administrative, misionare și sociale desfășurate în parohii, aducând mulțumiri preoților care au întreprins acțiuni de voluntariat în cadrul fiecărei unități de cult pe care o deservesc. 

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 4

În data de 24 august 2021, la Parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din comuna Frătăuții Vechi, păstorită de către părintele Capră Ioan din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, coordonat de părintele Molea Traian.

După săvârșirea Acatistului Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, a urmat meditația cu titlul: „Filantropia creștină – activitate esențială în viața Bisericii”, care a fost susținută de către părintele paroh Ioan Capră.

Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:

Sfinții Părinți au subliniat ideea că filantropia este unul dintre cele mai importante atribute divine, prin care se exprimă relația lui Dumnezeu cu oamenii. Ca atare, și oamenii ar trebui să aibă această calitate și să o aplice în relația cu semenii lor. În scrierile Sfântului Atanasie cel Mare, filantropia este considerată principalul motiv care a stat la baza Întrupării Logosului. Neascultarea primului om a făcut necesară manifestarea bunătății Creatorului, Care a venit astfel să-l salveze. Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să devină dumnezeu. În scrierile Părinților capadocieni, termenul filantropie apare cu aceeași conotație, dar se pune un accent mai mare pe aspectul lui practic. Filantropia înseamnă milă, altruism, bunătate, iubire dezinteresată și fapte bune[9].

În cadrul prelegerii, părintele Ioan Capră a evidențiat rolul filantropiei în parohie subliniind faptul că în parohie, preotul este chemat să fie principalul filantrop, modelul iubirii față de aproapele, întâiul slujitor al săracilor și ostenitor al celor bolnavi, cel care, dăruind o pâine sau un medicament, dăruiește simultan și un cuvânt de învățătură, așa cum a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cât a fost în lume.

În Ortodoxie, filantropia este strâns legată de Sfânta Liturghie. „Liturghia fără filantropie devine un ritual închistat, după cum filantropia fără Liturghie devine propagandă pentru imagine, preamărire de sine și nu laudă adusă lui Dumnezeu. Biserica, ca organism viu, rămâne responsabilă nu numai față de progresul spiritual al fiilor ei, ci și față de nevoile și suferințele lor pământești pe care trebuie să le aline. Este spital în care oamenii primesc alinare și vindecare în suferințele lor. Este o „scăldătoare Vitezda”, actualizată prin jertfa permanentă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a mai spus părintele Ioan.

Discuțiile au fost dirijate de către părintele protopop Ionel-Constantin Maloș. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Comuniunea înseamnă dragoste împărtășită și comunicare. Transferată în parohie, comuniunea înseamnă familie creștină mărturisitoare a credinței în Hristos. Dintru început, Biserica s-a preocupat atât de activitățile filantropice, cât și de cele educaționale, pentru că iubirea față de oameni înseamnă dragoste arătată lui Hristos.
  2. Filantropia sau dragostea prin fapte față de semeni a fost, pe drept cuvânt, considerată ca fiind una dintre caracteristicile fundamentale ale credinței creștine. Biserica Ortodoxă, prin parohiile ei, a practicat mereu filantropia, cu precizarea că intensitatea acestei activități a stat totdeauna în directă dependență cu posibilitățile de manifestare ale Bisericii însăși.
  3. Filantropia Bisericii este la fel de necesară în zilele noastre, precum a fost și în epoca apostolică fiindcă întotdeauna vor exista în preajma noastră săraci, văduve, bolnavi, întemnițați sau călători față de care noi nu trebuie să fim nepăsători.

Partea a doua a întrunirii a fost destinată analizării problemelor curente ale activității pastoral-misionare și administrativ-bisericești ale parohiilor care formează acest cerc pastoral. În încheiere, părintele misionar protopopesc, Ilie Molea a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral precum și celorlalți preoți pentru participare, totodată stabilind data, tema și locația următoarei ședințe a cercului pastoral.  

 

CERCUL PASTORAL NR. 5

Ultima zi a lunii august a fost una încărcată cu miresme de cetină de brad și aer proaspăt de munte. Cătunul Cruhla din Brodina de Sus a întâmpinat preoții care alcătuiesc Cercul Pastoral Misionar nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de părintele Mihalescu Florin, cu pâinea credinței și sarea bucurieigustări cerești primite în Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, filie a Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din aceeași comună a Bucovinei de sub Cer – Brodina de Sus.

După săvârșirea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului, părintele paroh Creuco Gheorghe Dumitru a susținut meditația cu titlul: Filantropia creștină – activitate esențială în viața Bisericii”. În cuprinsul referatului, părintele Gheorghe a trasat câteva coordonate ale filantropiei creștine care îi pot ghida pe oamenii cu suflet mare să ajungă vrednici următori ai Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, întâlnim cinci principii filantropice enunțate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul Conferinței pastoral-misionare intitulată „Misiunea social-filantropică a Bisericii, vocație spirituală și necesitate practică”[10]:

  1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
  2. Filantropia socială nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeieşti, harice, prezentă în viaţa şi lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.
  3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii faţă de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine şi creşterea omului prin cultivarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune, iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă şi filantropia materială a hranei şi îmbrăcămintei trupeşti, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieţii biologice.
  4. Lucrarea filantropică-socială ortodoxă are ca izvor de inspiraţie viaţa parohială şi viaţa monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frăţeşti în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea faţă de cei în nevoi trebuie cultivată şi recunoştinţa faţă de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.
  5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea sau vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare, întrucât ea priveşte sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viaţa omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viaţa cerească veşnică. În acest sens, iubirea faţă de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală priveşte mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Să ne îngrijim de oile lui Hristos, de cei nevoiași sufletește, căci mulți sunt „săraci de veșnicie”; să-i hrănim cu cuvântul Scripturii, să îi curățim și să-i adăpăm cu apa cea vie prin sfintele slujbe, să îi vizităm, chiar dacă acest lucru de multe ori este inconfortabil.
  2. Predica cea mai eficientă este cea cu fapta. În cadrul misiunii preoțești să purtăm grijă și de cei nevoiași trupește. Să identificăm, în primă fază, familiile nevoiașe și să le sprijinim material, mobilizând întreaga comunitate a credincioșilor.
  3. La exclamația „Nu am cu ce să te ajut!”, Părintele Arsenie Papacioc prezintă soluția de a-i oferi o mână caldă săracului și de a sta de vorbă cu el. Acest lucru îl va impresiona pe sărac și va simți că este iubit și nicidecum părăsit într-o lume a egoismului.

La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a stabilit de comun acord cu cei prezenți tema, data și locația următoarei ședințe a cercului pastoral, încheind cu mulţumirea adresată părintelui paroh pentru organizare și celorlalți preoți pentru participare.

                       

A consemnat,

Arhidiacon Misionar Protopopesc

George Mironescu

[1] Mai multe detalii despre ceea ce înseamnă filantropia creștină se pot vedea la Pr. Prof. Vicovan Ion, Daţi-le voi să mănânce. Filantropia creştină – istorie şi spiritualitate, Iaşi, Editura Trinitas, 2001 și Pr. Vizitiu Mihai, Filantropia divină și filantropia Bisericii, Editura Trinitas, Iași, 2002.

[2] Constantin Cuciuc, Religii noi în România (Bucureşti: Editura Gnosis, 1996), 29

[3] Jean François Mayer, Sectele (Bucureşti: Editura Enciclopedia, 1998), 5.

[4] C. Cuciuc, op. cit., 29.

[5] Nicolae Iorga, Istoria bisericii române şi a vieţii religioase în România (Vălenii de Munte: Tipografia Neamului Românesc, 1908), 1:15-17; 55-60.

[6] Eusebiu Popovici, Istoria bisericească (Bucureşti: Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1901), 2:223-225; N. Iorga, op. cit, 2:163-175.

[7] V. Dolinescu, Lupta contra sectelor, (Bârlad: Atelierele grafice N. Peiu, 1939), 5.

[8]  Despre începuturile credinţei baptiste în Bucovina, vezi E. Popovici, op. cit., p. 127 şi urm. (până în anul 1919), p. 522-528 (anii 1919-1942). În Judeţul Rădăuţi secta apare tot după primul război mondial, numai pe teritoriul rural, fiind propagată de germanul Feodatt, străin de regiune, care reuşeşte să câştige 17 membri. În anul 1940 secta număra 256 membri. După acest an numărul lor a scăzut simţitor datorită repa­trierii germanilor în Germania.

[9] Demetrios J. Constantelos, Filantropia bizantină și asistența socială, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 70-71.

[10] A se vedea mesajul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, fragment extras din cadrul Conferinţei pastoral-misionare, cu tema „Misiunea social-filantropică a Bisericii, vocaţie spirituală şi necesitate practică”, 3 noiembrie 2010, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, în care s-au prezentat cinci principii de filantropie socială creştin-ortodoxă, sursa: Basilica.ro, http://federatia-filantropia.ro/wp-content/uploads/2019/10/Anuar-FF-2018_compressed.pdf

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.