Curs de prim ajutor pentru clericii din Protopopiatul Fălticeni

Protoieria Fălticeni prin Biroul de Asistență Socială a organizat în data de 20 septembrie, 2021, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie Română Filiala Suceava și în colaborare cu TZMO România, cursuri de prim ajutor conform Legii 139/1995 și 524/2004, pentru preoții parohii și monahii care doresc să cunoască anumite tehnici de salvare în caz de stop cardio – respirator, accident, înec, fractură, incendiu, leșin, mușcătură, șoc, infectare și multe alte urgențe medicale care pot apărea în anumite situații în cadrul activităților care se desfășoară în Biserică și așezămintele monahale arondate Protopopiatului Fălticeni.

Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iar cursul a fost susținut de către Dl. Andrei Dailup trainer în cadrul Crucii Roșii – România, și care s-a desfășurat în sala de ședințe din sediul Protoieriei Fălticeni, prezentând participanților modalitatea cum să evalueze starea unei victime, cum să înțeleagă și să gestioneze situația pe care o descoperă, în caz de resurscitare, proces în care e vitală folosirea defibrilatorului și competențele minime de bază, până la preluarea de către specialiști a persoanelor afectate.

Vorbind despre inițiativa organizării unui astfel de curs, părintele Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni a menționat că:,,Este binecunoscută grija Bisericii pe care o are față de partea sufletească a enoriașilor noștri, dar și de sprijinul pe care îl acordăm față de partea trupească îndeosebi în această perioadă a pandemiei, în care suntem mereu implicați în activitățile social filantropice, dar și în eforturile noastre de a promova și încuraja menținerea sănătății fizice. În cadrul acestui curs au fost prezentate diferite soluții pentru problemele care ar putea apărea în desfășurarea activităților pe care le întreprinde preotul paroh, cât și cei care activează în așezămintele monahale în care funcționează și unități de ocrotire socială. Nu de puține ori fiecare dintre noi ne-am confruntat cu situații în care a fost nevoie să intervenim în a acorda primul ajutor, fapt pentru care acest curs este foarte binevenit în dobândirea de cunoștințe, tehnici și metode moderne de acordare a primul ajutor în caz de a-i ajuta pe cei a căror viață se află în pericol. Cu toate acestea, mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui curs și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să ne păzească de câte mai puține situații la care să fie nevoie de acordare și intervenții de prim ajutor”.
La acest prim curs au participat 28 de preoți și călugărițe din cadrul parohiilor și mănăstirilor din Protopopiatul Fălticeni, care s-a finalizat cu un examen, în urma căruia toți au fost admiși, primind un certificat de absolvire și o legitimație, prin care se confirmă că persoana instruită în cadrul acestei activități, este instruită să acorde primul ajutor de bază.

Cursul va continua în perioada următoare la care vor participa și angajații neclericali din cadrul parohiilor din cadrul Protoieriei Fălticeni.