Predici

Category

Rugăciunea arhierească a lui Iisus (Ioan 17, 1-13) a fost rostită înaintea Sfintelor Sale Pătimiri, iar prin intermediul cuvintelor ei Hristos se înfățișează Tatălui ca jertfă pentru noi. Ea a fost consemnată numai de Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul al XVII-lea al Evangheliei ce îi poartă numele şi cuprinde cele trei forme distincte de rugăciune ale...
Citește mai departe
Dincolo de multitudinea ipotezelor legate de perioadele istorice ale martiriului, descoperirile de la Niculiţel – unice în întreg spaţiul balcanic și, respectiv, în cel românesc – prin aflarea moaștelor întregi ale celor patru martiri – cărora li se cunoaște numele, dar și prin descoperirea uneia dintre cele mai vechi bazilici-martirion, cunoscută în lumea creștină –...
Citește mai departe
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în jurul anului 1300, în oraşul Trapezunt (astăzi Trabzon, Turcia), oraş devenit după Cruciada din 1204 capitala Imperiului bizantin de Trapezunt. Nu avem informaţii detaliate legate de copilăria ori familia sa; se pare că se trăgea dintr-o familie evlavioasă de negustori Am putea spune că a fost un negustor,...
Citește mai departe
Teologii numesc Înălţarea Domnului sărbătoarea mântuirii împlinite. Dacă prin Jertfa şi Învierea lui Hristos actul de mântuire a lumii s-a împlinit, prin Înălţarea Sa la cer Hristos a consfințit opera de mântuire a întregii omeniri. De altfel, Înălţarea Domnului cu trupul la cer certifică îndumnezeirea făpturii omeneşti (II Petru 1, 4). Prin Hristos, omenirea întreagă...
Citește mai departe
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Distinse oficialități, Îndurerată familie, Stimați reprezentanți ai folclorului bucovinean, Iubiți credincioși, Hristos a înviat Sunt ultimele zile din cele 40 până la Înălțare când mărturisim, prin acest salut, credința nu doar în Învierea Domnului Iisus Hristos, ci și credința noastră în ceea ce tot timpul renaște, în ceea ce e veșnic...
Citește mai departe
Iubiţi cititori şi cititoare, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, sărbătorit liturgic la 1 iunie, s-a născut la începutul secolului al II-Iea, în Flavia Neapolis, nu departe de vechiul Sichem, azi Nablus, în provincia Samaria din Palestina. În tinereţe a învăţat filosofia stoică, aristotelică (peripatetică), pitagoreică şi platonică. Întâlnirea cu un bătrân necunoscut, pe care l-a...
Citește mai departe
Şi unii dintre farisei, ascultându-L, L-au întrebat: „Oare și noi suntem orbi?” (Ioan 9, 40). Iisus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 41). Indirect, le-a spus că sunt orbi spiritual. Pentru că dacă ei și-ar fi recunoscut orbirea sufletească,...
Citește mai departe
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Hristos a înviat! „Atunci când ţi-e sete, fericirea e un pahar cu apă.” Așa confirma Liviu Rebreanu (în romanul Pădurea spânzuraților) ostoirea căutării omului, căci fericirea sau bună-cuviința reprezintă potolirea tuturor necesităților vieții biologice și duhovnicești. Setea este un ”firesc”, dar și o căutare, așa...
Citește mai departe
program_liturgic_bun
Miercuri, 1 iunie 06:00 – 06:30   Acatistul Sf. M. Mc. Ioan cel Nou 06:30 – 07:00   Scoaterea în procesiune a moaștelor Sf. M. Mc. Ioan cel Nou, înconjurarea Catedralei și depunerea lor, spre închinare, pe baldachinul amenajat lângă Paraclisul Anastasie Crimca din incinta Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava 07:30 – 12:30   Miezonoptica,...
Citește mai departe
Prin răspunsul dat, Hristos i-a confirmat femeii samarinence că Dumnezeu nu este mărginit într-un loc anume, mai ales din momentul întrupării Lui, – prin care a fost asumată întreaga fire umană –, şi că oamenii trebuie să I se închine lui Dumnezeu ca Treime în duh şi în adevăr. Femeia ştia că va veni Mesia Care...
Citește mai departe
1 37 38 39 40 41 70