Biografia domnului Oacheș Gheorghe, veteran de război, la împlinirea a 100 de ani de viață

Domnul Oacheș Gheorghe s-a născut la data de 1 septembrie 1923 în localitatea Vișeul de Sus, jud. Maramureș, din părinții Petru și Axinia Oacheș, fiind singurul băiat dintre cei patru copii ai familiei. Tatăl său Petru a fost ofițer în Jandarmeria Română în Vișeul de Sus. A copilărit și a urmat școala în Vișeul de Sus, până la vârsta de 17 ani, când în 1940, familia este obligată să se refugieze în Bucovina din cauza ocupației Hortyste.

Odată ajunși în Bucovina se stabilesc în satul Iacobeni, jud. Suceava, iar de aici tânărul Gheorghe se înscrie la Școala Sanitară din Suceava pe care avea să o termine ceva mai târziu cu titlul de asistent medical principal.

Între timp vin anii grei ai Celui de-al Doilea Război Mondial când se înscrie ca voluntar în anul 1941 în marina regală, după ce citise un anunț de recrutare într-un ziar local. S-a înrolat în portul Reni, port românesc pe atunci, făcând pe rând stagiul de premilitărie, ajungând instructor premilitar, apoi comandant de pluton și apoi ochitor naval de rang I și II. Timp de aproximativ 4 ani a slujit Armata Română, pe timp de război, pe Nava Majestății Sale (NMS) „Sublocotenent Ghiculescu Ion”. După cum spune domnul Gheorghe „armata sub rege era o armată serioasă și niciodată nu mi-a fost frică de război. Dumnezeu mi-a fost aproape întotdeauna”.

Din episoadele cruciale pe care le-a trăit domnul Gheorghe ne-a povestit două și anume: erau în misiune în Sevastopol, Crimeea, la 1 octombrie 1942, pentru a escorta nava Salzburg, o navă cu aproximativ trei mii de oameni (prizonieri de război ruși, răniți, oameni dintr-un lagăr etc.). Nava a fost torpilată de un submarin probabil rusesc, iar din apă au mai putut fi salvați 121 de oameni. O adevărată tragedie! Al doilea episod pe care ni-l relatează domnul Gheorghe este momentul în care un camarad (aceasta era formula de adresare pe vas) i-a cerut permisiunea de a ochi și trage cu tunul, cu toate că nu era permis să cedezi postul fără încredințarea superiorilor. Într-o fracțiune de secundă un proiectil care a explodat în aer l-a răpus pe camaradul său chiar pe scaunul tunului pe care ar fi trebuit să se afle domnul Gheorghe. Îi mulțumește tot timpul lui Dumnezeu pentru faptul că i-a fost aproape și se roagă pentru odihna sufletească a camarazilor săi.

Când s-au întors armele împotriva naziștilor, rușii n-au putut dezarma Navele Majestății Sale până la abdicarea regelui. Lăsarea la vatră s-a petrecut în mare discreție printr-o chemare pe punte și înmânarea ordinului de eliberare din serviciul militar. Se schimbau vremurile și trebuiau oameni noi fără experiența războiului, a prieteniei de arme și a loialității. Spune domnul Gheorghe că „toată averea mea era în vapor” cu referire la experiența de viață și apoi la toate bunurile pe care le-a acumulat.

La eliberarea din serviciul militar, înaintea instalării puterii depline a partidului comunist cu supraveghere sovietică, domnul Gheorghe ne spune că în portul Constanța era o navă militară americană, de unde a primit oferta de a merge în America, ofertă pe care a refuzat-o, gândindu-se că era singurul sprijin de parte bărbătească al părinților săi.

După ce ajunge din nou în Bucovina, în Iacobeni, în anul 1945 se angajează ca muncitor minier la mina din Iacobeni patronată de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei, apoi ajunge gestionar la magazia întreprinderii miniere. Trebuie menționat faptul că Direcția Minelor din cadrul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei s-a aflat în Iacobeni.

Tot în anul 1945 se căsătorește cu tânăra Victoria Rognean din Lunca Ilvei cu care va avea patru copii. În 2010 soția domnului Gheorghe se mută la cele veșnice după 65 de ani de căsnicie frumoasă. Aș menționa faptul că domnul Gheorghe, deși a văzut cu proprii ochi cruzimea războiului, s-a purtat cu o deosebită afecțiune și gingășie față de soția sa și de mama sa, purtându-le cu duioșie în suflet amintirea până astăzi.

Din anul 1948 până în 1990 este asistent medical principal la dispensarul din Iacobeni, iar în 1990, în prag de pensie, primește oferta de a fi asistent medical pe ambulanță la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, unde lucrează câteva luni după care se pensionează.

Până în momentul de față a rămas același om rațional, cumpătat, consecvent în principiile sale prin grija de suflet și grija față de trup, bine cumpănind provocările vieții, drept pentru care îl socotim un exemplu pentru Biserică, Armată și Societate. Mulți ani trăiască!

Pr. Argatu Mihail Iustin
foto arhivă personală Gheorghe Oacheș