Înaltpreasfințitul Părinte Calinic
Mesajul transmis de Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu prilejul deschiderii oficiale a Simpozionului Național „Moștenirea Mușatină. Credință, Cultură, Istorie” Universitatea „Ştefan cel Mare” din Municipiul Suceava, instituţie prestigioasă de învăţământ, își împlinește în aceste zile, şi nu numai, vocaţia de a fi un mediu în care ştiinţa, filosofia, teologia şi cultura...
Citește mai departe
Ca mitropolit al Banatului, în cei trei ani de păstorire, deşi pe atunci partea de apus a Banatului era sub dominaţie otomană (1552-1718), a hirotonit preoţi, întărindu-i astfel pe credincioşii bănăţeni în cele ale credinţei. Însă vârsta înaintată l-a determinat să se retragă din scaunul mitropolitan la Mănăstirea Partoş, ridicată prin secolul al XV-lea şi...
Citește mai departe
Sfinţii Părinţi consideră Crucea singurul mijloc prin care ne putem mântui; ieromonahul Makarios Simonopetritul o numeşte plastic „pana cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre” din robia păcatului. Cine priveşte Crucea, acest martor al pogorârii lui Hristos la noi şi preţul răscumpărării noastre, cu dispreţ, arată că nu crede în ea şi, implicit, în...
Citește mai departe
Cuviosul Ioan Sihastrul, care „în peşteră s-a nevoit, cu răceala pietrei s-a împrietenit şi podoaba pustniciei a dobândit”, rămâne o pildă vie de sfinţenie, nu doar pentru credincioşii din Ţara Haţegului, ci chiar şi pentru toţi credincioşii ortodocşi din ţară şi din străinătate. Mulţi dintre credincioşii din părţile Haţegului, plecând în străinătate, au făcut cunoscut...
Citește mai departe
Duhul Sfânt nu se manifestă în viaţa noastră împotriva sau în lipsa materiei, ci prin mijlocirea materiei. Cel care se naşte din trup este supus coruperii şi morţii, adică este trupesc, pe când cel „ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 6), pentru că Duhul face trupul viu în mod real, pregătindu-l pentru Împărăţia cerurilor. Preacuvioşi şi...
Citește mai departe
Cuvios Chiriac de la Tazlău, ajungând mare duhovnic şi iscusit dascăl al rugăciunii, era mereu căutat de călugări, dar şi de mulţi credincioşi pentru rugăciunile sale tămăduitoare şi pentru cuvintele ziditoare de suflet, prin care îi întărea pe toţi în credinţă, în nădejde şi în dragoste de Dumnezeu şi de oameni. La fel, Cuviosul Onufrie...
Citește mai departe
1 54 55 56 57 58 115