Înaltpreasfințitul Părinte Calinic
Postul este un prilej de eliberare a noastră de robia cărnii şi a materiei care tinde să se manifeste asupra sufletului, fiind astfel un act de creştere spirituală, spune părintele Dumitru Stăniloae. În acest sens, el curăţă trupul şi sufletul, cărora le veştejeşte poftele, apropiindu-l pe om de Dumnezeu.  Iubiți credincioși și credincioase, cititori și...
Citește mai departe
O rugăciune făcută fără credinţă nu foloseşte la nimic. Numai rugăciunea rostită pe fondul credinţei face minuni. Rugăciunea, ca să fie ascultată de Dumnezeu, trebuie să fie sinceră, curată şi nepătimaşă. Numai dintr-o astfel de rugăciune izvorăsc virtuţile enumerate de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni (5, 22-26): dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa,...
Citește mai departe
Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite este aşadar o rânduială intermediară între păstrarea Sfintelor Daruri peste an şi împărtăşirea zilnică pe care credincioşii o practicau în vechime. Aceasta ne încredinţează de faptul că întreg cultul creştin sau rânduiala liturgică a Bisericii are în centrul său pe Hristos cel Răstignit şi Înviat. Iubiţi credincioși și credincioase,...
Citește mai departe
Credinţa este strâns legată de nădejde, iar nădejdea este urmată de dragoste; din acest motiv, cel ce nu are dragoste nu poate dobândi nădejdea, iar cel lipsit de nădejde este lipsit implicit de credinţă. Şi dacă nu există cauzele iubirii, nu poate exista nici iubirea, conchide Sfântul Simeon Noul Teolog. Dacă vrei să Îl ai...
Citește mai departe
Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, au fost călăuziţi în viaţa monahală de Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopii Tomisului, desăvârşindu-şi viaţa sub îndrumarea părinţilor îmbunătăţiţi din mănăstirile palestiniene şi egiptene, dar şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului. Cuvintele de folos culese de la...
Citește mai departe
Sfântul Andrei Criteanul reliefează dogma Sfintei Treimi prin doxologiile închinate în acest canon Acesteia, arătând că pocăinţa este misterul refacerii comuniunii omului cu Dumnezeu, Unul în Trei. Dacă prin Botezul în numele Sfintei Treimi fiecare credincios se curăţă de păcatul originar, prin lacrimile pocăinţei – numite şi „al doilea Botez” – murim păcatului şi înviem...
Citește mai departe
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus cea dintâi cunună a biruinţei pe creştetul firii omeneşti, după 40 de zile de post şi rugăciune în pustiul Carantaniei, şi ai dăruit lumii postul drept armă puternică împotriva demonilor, patimilor şi păcatelor de tot felul, pe Tine Te rugăm, binecuvântează postul care începe, ca să...
Citește mai departe
1 39 40 41 42 43 118

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info