Actualitate

Mirăuţi – vechea catedrală mitropolitană a Moldovei 

Având în vedere rolul aparte jucat de instituţia Bisericii, mai ales la începuturile culturii medievale româneşti, atunci când, prin intermediul legăturilor ecleziastice s-au stabilit cel mai adesea anume raporturi şi...

La Mănăstirea Pojorâta s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică

Luni, 5 iunie 2023, la Praznicul Preasfintei Treimi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea „Sf. Ioan Iacob” – Corlățeni Pojorâta, s-a pus piatra de...

Ciprian Porumbescu – muzicianul dramei Bucovinei 140 de ani de la trecerea în eternitate

La început de iunie, revine în actualitate personalitatea marelui compozitor al Bucovinei Ciprian Porumbescu, firava floare din Grădina Bucovinei, peste care vântul a trecut şi nu mai este (Ps. 102,...

Compozitorul Ciprian Porumbescu a fost comemorat la Sărbătoarea Sfintei Treimi în localitatea care îi poartă numele

Iar când fraţilor, m-oi duce de la voi şi-o fi să mor, pe mormânt atunci să-mi puneţi, mândrul nostru tricolor – acest mesaj, înscris precum un testament pe crucea care...

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire care adăpostește moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, s-a bucurat în duminica praznicului Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută și drept Duminica Cincizecimii sau a Rusaliilor, 4 iunie 2023,...

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, bucuria copiilor.

În ziua în care Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan cel Nou, sfântul ocrotitor al Eparhiei Sucevei și Rădăuților și prieten de nădejde al copiilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop...

RUGĂCIUNE CĂTRE DUMNEZEU TATĂL*

Rugăciune alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților* Dumnezeule, Cel fără de început și fără de sfârșit, mai presus de ființă, necuprins de loc, de gând și...

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA TREIME*

Rugăciune alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților* Preasfântă Treime, Dumnezeule, Cel Unul în ființă și întreit în Persoane, Tată, Fiu și Duh Sfânt, Cel Ce m-ai...

RUGĂCIUNE CĂTRE DUMNEZEU FIUL*

Rugăciune alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților* Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, Care ești strălucirea slavei și chipul ființei Tatălui, prin Care L-am...

RUGĂCIUNE CĂTRE DUMNEZEU DUHUL SFÂNT*

Rugăciune alcătuită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților* Mângâietorule, Duhule Sfinte, Care ai fost trimis să ne înveți pe noi toate și să ne amintești cele ce...

Proiecția filmului „Ciprian Porumbescu” a încununat hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

„Am fost și emoționat și trist și vesel, și bucuros și încrezător că Dumnezeu a făcut un dar atunci, prin Ciprian Porumbescu, poporului român. Anul Ciprian Porumbescu îl simt ca pe...

Gânduri așezate în cuvinte ce se rostesc rugăciune, de Duminica Părinţilor şi Copiilor

Ce dar mai de folos într-o zi de sărbătoare decât gânduri culese din cărți? Și cărți oferite în dar! Iar într-o Duminică a Părinților și Copiilor cu atât mai mult....
1 174 175 176 177 178 390