Actualitate

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

La Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat vestita şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, prima de acest fel la noi, în diferite limbi. La Mănăstirea Prislop, a caligrafiat pe...

Soborul Maicii Domnului – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sărbătoarea face amintirea persoanelor care au participat într-o formă sau alta la Nașterea Domnului. Colindele amintesc, pe de o parte, numele acestora, iar pe de altă parte, în versuri pline...

Bucuria Nașterii Domnului la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

„Să nu încetați să-L căutați și să-L descoperiți pe Hristos, călăuziți de lumina harului Duhului Sfânt, precum odinioară magii de la Răsărit, aducându-I ca daruri prinosul dragostei și al credinței!”...

Ajunul sărbătorii Nașterii Domnului la Reședința Arhiepiscopală din Suceava

Ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului a fost sărbătorit cu multă bucurie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Și în acest an, potrivit tradiției, Înaltpreasfințitul...

Întâmplări minunate în Postul bucuriei în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Este cunoscut faptul că minuni se pot întâmpla zi de zi prin ajutorul lui Dumnezeu și prin implicarea oamenilor cu suflet mare, mai ales când este vorba despre readucerea zâmbetului...

Liturghie arhierească în Ajunul Nașterii Domnului la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava...

„Obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Despre cum s-a consumat taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu ştiu doar Persoanele Sfintei Treimi. Ce putem noi şti este doar faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat trup cu voia...

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a primit colindători la Centrul Eparhial Suceava

Marea bucurie a Nașterii Pruncului Iisus Hristos a fost vestită în această săptămână la Centrul Eparhial Suceava de mai multe grupuri vocale care au povestit în glas de colindă despre...

„Adeverirea Nașterii lui Hristos” – Pastorala la Nașterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și ajutor de la preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare! Preacuvioși și preacucernici...

Tinerii ATOS au dăruit alimente unor 30 familii necăjite din satele de la granița româno-ucraineană

Tinerii voluntari din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au împărți acum, în prag de sărbători, alimente la 30 de familii necăjite cu mulți copii, bătrânilor singuri și oamenilor bolnavi,...

Sfântul Ierarh Petru Movilă – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

După o păstorire de aproape un deceniu şi jumătate, mitropolitul Petru Movilă, cel care a trăit pe lume cu frica de Dumnezeu, cu bună rânduială şi trezvie, cel care s-a...
1 122 123 124 125 126 379