Între simbolurile culturii turcești, un loc important îl ocupă laleaua. Mulți se întreabă de unde atâta importanță acordată acestei flori, care de multe ori este asociată doar cu Olanda, numită „Țara Lalelelor”.
Se știe că povestea lalelelor a început cu multe veacuri în urmă, când acestea ajunseseră să joace un rol important în arta și cultura Persiei și Turciei – unde se păstrează, de altfel, ca simbol național până astăzi, simbolizând dragostea perfectă.
Prin eleganța lor simplă și rafinată, dar și datorită semnificațiilor bogate pe care le poartă, lalelele au fost și sunt flori ideale pentru a încânta privirea atât celui care le oferă, cât și persoanei care le primește.
Soiuri sălbatice de lalele creșteau în stepele Asiei Centrale, iar în secolul al XV-lea, diplomatul flamand Ogier Ghiselin de Busbecq, văzându-le în grădinile otomane din Istanbul, le-a adus în Europa, unde au declanșat celebra „tulip mania” olandeză din secolul următor.
Primii admiratori ai lalelei au fost sultanii din Imperiul Otoman, între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. În palatele lor luxoase, aceștia colecționau și expuneau un număr mare de lalele. Această pasiune a apărut încă din timpul domniei lui Soliman Magnificul. Erau preferate florile în formă de migdală, utilizate și ca elemente decorative în împodobirea manuscriselor și a vaselor de ceramică.
În Europa, pentru prima dată, laleaua apare în grădina exploratorului francez Pierre Belon, la mijlocul anilor 1550. Apoi, în 1559, prezența ei este consemnată în grădinile lui Heinrich Herward, un nobil din Augsburg, Bavaria. În urma unei vizite în aceste locuri, Conrad Gesner a realizat acuarele pentru a ilustra acele frumoase flori roșii în lucrarea sa intitulată De Hortis Germaniae. Acestea sunt considerate primele reprezentări ale lalelelor în Europa.
La curtea otomană, laleaua a atins apogeul simbolic în timpul sultanului Ahmed al III-lea (1718–1730), o perioadă de pace internă și prosperitate, cunoscută sub numele de „Lâle Devri” – Era Lalelelor. Această epocă este cunoscută mai ales pentru petrecerile nocturne extravagante, organizate la lumina lumânărilor în grădini, dar și pentru fascinația față de floarea națională a Turciei. Totodată, a fost o perioadă de progres în arte și știință, incluzând inovații precum tiparul.
„Lâle Devri” (21 iulie 1718 – 28 septembrie 1730) desemnează intervalul dintre semnarea Tratatului de la Passarowitz și revolta condusă de Patrona Halil, care a dus la înlocuirea sultanului Ahmed al III-lea cu Mahmud I. A fost o perioadă lipsită de mari conflicte, în care cultivarea lalelelor a devenit o practică foarte apreciată. În acei ani, înalta societate a dezvoltat o adevărată pasiune pentru lalele, acestea devenind un simbol al aristocrației, al bogăției și al nobleței, dar și al fragilității unei stăpâniri despotice.
Floarea a început să apară ca motiv decorativ pe ceramica de Iznik, pe broderiile epocii și, desigur, pe mozaicurile din moscheile imperiale.
Diversitatea coloristică, forma elegantă, simbolismul, istoria și ușurința de cultivare au făcut ca aceste flori să fie îndrăgite, din Anatolia de odinioară până în întreaga Europă și chiar până în îndepărtata China și Japonia.
Astfel se explică de ce, în fiecare an, mai ales în luna aprilie, se desfășoară Festivalul Lalelelor – un adevărat festival al culorilor, care aduc bucurie, dragoste și pace.
Arhid. Vasile M. Demciuc