Biserica Mănăstirii Mirăuți, ctitorie voievodală din secolul al XIV-lea, prima catedrală a Mitropoliei Moldovei, a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare, ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al sfântului locaș, fiind prilej de aleasă bucurie, așezământul primind, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, vizita arhierească.
Joi, 23 aprilie 2026, în mijlocul credincioșilor și a obștii monahale a poposit Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord. După ce a fost întâmpinat în sunet de clopot, potrivit obiceiului, cu pâine și sare, dar și cu flori, de către un sobor de preoți și diaconi și de obștea îndrumată duhovnicește de arhim. Haralambie Țanef, starețul Mănăstirii Mirăuți, ierarhul s-a închinat în locașul care a fost Catedrală Mitropolitană a Moldovei între anii 1402–1522.
Preasfinția Sa a săvârșit apoi Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în incinta complexului monastic, alături de un sobor de preoți și diaconi, între care și pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic al Liceului Teologic “Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, dirijat de arhid. Paul Iușcă, iar la momentul rânduit, teologul Micu Longhin a fost hirotonit întru diacon pe seama Mănăstirii Mirăuți.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Macarie a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evocat aspecte din viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, mărturisitor al lui Hristos, prăznuit în această zi. Preasfinția Sa le-a împărtășit celor prezenți amintiri din anii petrecuți la Seminarul din Suceava și le-a vorbit despre pelerinajul de zilele trecute în Muntele Athos, unde s-a întâlnit în chip deosebit cu cinstitele moaște ale Sfântului Gheorghe. Amintind sfaturile duhovnicești ale Cuvioșilor Paisie Aghioritul și Cleopa Ilie, Preasfințitul Părinte Macarie a punctat importanța răbdării însuferință și a statorniciei în credință, urmând exemplul mucenicilor în depășirea încercărilor, îndemnându-i pe credincioși să cultive smerenia și faptele bune pentru a dobândi mântuirea.
„Credința cea dreaptă pe care a mărturisit-o și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să o mărturisim și noi și să o ținem vie și curată. Să ne împodobim sufletul cu smerenia care este împărăteasa tuturor virtuților. Cu această virtute și-a împodobit sufletul și Mucenicul Gheorghe, purtătorul de biruință, și să lucrăm faptele cele bune, cu timp și fără timp. Adică să facem în așa fel încât credința noastră să nu fie moartă, ci să fie vie prin săvârșirea faptelor celor bune. Așadar, lucrând în felul acesta, vom fi cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe încă din această lume și avem nădejdea că vom fi cu el și în Împărăția cerurilor și cu toți sfinții care au biruit cele trecătoare pentru cele veșnice.”
La ceas de sărbătoare, ierarhul a hirotesit întru protosinghel pe ieromonahul Lavrentie Ghineț și întru arhidiacon pe diaconul Vasile Roșca, ambii pe seama Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Mirăuți, Protopopiatul Suceava I. Tot în această zi de hram, Preasfințitul Părinte Macarie a conferit părintelui stareț, arhim. Haralambie Țanef, cea mai înaltă distincție a eparhiei pe care o păstorește, „Crucea Nordului”, pentru „slujirea sa jertfelnică, rodnică și folositoare, Bisericii și societății”.
Pentru ca folosul duhovnicesc al acestei zile să fie deplin, înainte de împărtășirea cu sfintele, prea-curatele și de viață făcătoare ale lui Hristos Taine Preasfințitul Părinte Macarie a rostit rugăciuni pentru dezlegare. Un moment cu adevărat emoționant a fost citirea rugăciunilor de adopție pentru o familie care a înfiat două fetițe.
Nu în cele din urmă, starețul Mănăstirii Mirăuți, arhim. Haralambie Țanef, a adus cuvânt de mulțumire pentru împlinirea dorinței de a-l avea ca oaspete pe acest apostol al românilor din diaspora, marcând prezența deosebită a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord. Preacuvioșia sa a evidențiat legătura personală și spirituală profundă cu ierarhul cunoscut pentru activitatea misionară din Scandinavia.
***
Viața monahală în Biserica Mirăuților a fost reînnodată începând cu toamna anului 2023, când locașul așezat sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost reînființat ca mănăstire de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Cele dintâi file ale istoriei așezământului monahal au fost scrise în secolul al XIV-lea, când se cunoșea existența unei sihăstrii în pădurile de lângă râul Suceava. Cu timpul, aceasta s-a transformat într-o mănăstire domnească și a devenit prima Catedrală a Mitropoliei Moldovei, recunoscută de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol la 26 iulie 1401, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Primul mitropolit a fost Iosif I Mușat, care a adus la Suceava un odor neprețuit, moaștele Sfântul Ioan cel Nou în anul 1402, de la Cetatea Albă, acestea împodobind lăcașul până în 1522. Potrivit cronicilor, mănăstirea a fost condusă de-a lungul anilor de mitropoliți precum Damian, Teoctist I, Teoctist al II-lea, Grigorie Roșca și Anastasie, până când reședința mitropolitană a fost mutată la Iași.
Irina Ursachi
foto credit: Mihai Grosu


