aprilie 2026

Month

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, organizează, la data de 29 aprilie 2026, începând cu orele 17:00, la Centrul cultural, educațional și social „Dosoftei Mitropolitul” din Suceava, Colocviul Istoric „Fondul religionar ortodox român din Bucovina. 240 de ani de...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În ziua de 27 aprilie 2026, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie: Parohia „Sfântul Apostol Andrei” Burdujeni; Mănăstirea Teodoreni; Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Teodoreni. Apoi, împreună cu...
Citește mai departe
„Îndrumați cu disponibilitate, blândețe și bună cuviință, lăsând cuvintele să curgă precum untdelemnul, aducând lumină și pace în inimile vizitatorilor.” a fost unul dintre frumoasele îndemnuri ale chiriarhului Sucevei și Rădăuților transmis în cadrul unei noi manifestări educațional-culturale a eparhie, menită să contribuie la buna întâmpinare a pelerinilor care vor trece pragul mănăstirilor din Dulcea...
Citește mai departe
În data de 26 aprilie 2026, Parohia Dănila din cadrul Protopopiatului Rădăuți a fost gazda unui moment de aleasă însemnătate duhovnicească, prilejuit de instalarea părintelui Ioan-Alexandru Petrașuc ca preot paroh, în prezența unui sobor numeros de slujitori, între care s-au numărat PC. Pr. Constantin Oprea, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, PC. Pr. Ionuț Isopescu, consilier eparhial,...
Citește mai departe
Excelențele Voastre,Preacuvioșiile și Preacucerniciile Voastre,   Hristos a înviat! Dinamica prezenței pelerinilor în spațiul mănăstirilor din Bucovina atrage după sine responsabilitatea de a prezenta într-o manieră adecvată viața Bisericii și, implicit, patrimoniul acesteia. În baza acestor considerente, am inițiat și am binecuvântat organizarea acestor cursuri intensive de formare a ghizilor bisericești și a muzeografilor în...
Citește mai departe
Ultimul sfârșit de săptămână al lui Prier înseamnă pentru Vatra Dornei organizarea unui eveniment de anvergură, Cupa Movileștilor la Șah Rapid, ajuns la a treia ediție, care a crescut de la an de an, demonstrând interesul crescut pe meleagurile sucevene față acest sport al minții. Această inițiativă curajoasă valorifică întrecerea sportivă într-un domeniu ce stimulează...
Citește mai departe
Mărturisește-ți cu statornicie credința în Hristos, precum mucenicii din Axiopolis, căci credința nu se negociază, ci se trăiește. Alege adevărul chiar când toți preferă minciuna, asemenea Sfântului Tasie, și nu te lăsa prins în jocurile societății care degradează omul. Pune voia lui Dumnezeu mai presus de orice datorie omenească, așa cum soldatul Dasius a ales...
Citește mai departe
În ultima duminică a lui Prier, 26 aprilie 2026, în curtea uneia dintre cele mai vechi ctitorii mușatine, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, întâistătătorul Bisericii de pe aceste meleaguri a adresat îndemnul: „Fă din învierea Fiului întrupat al lui Dumnezeu izvor pentru propria-ți înviere, ca ființă îndumnezeită prin primirea tainelor vieții spirituale.”...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În ziua de 25 aprilie 2026, după un scurt program de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat cimitirele și următoarele unități de cult din eparhie: Centrul Multifuncțional Suceava; Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei”; Centrul de Paliație „Sfânta Parascheva”;...
Citește mai departe
Pentru al treilea an consecutiv, Vatra Dornei devine, la final de aprilie, un punct de întâlnire pentru iubitorii sportului minții, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Cupei Movileștilor la Șah Rapid. Evenimentul, ajuns la ediția a III-a, continuă să dezvolte o inițiativă valoroasă în spațiul bucovinean, în care întrecerea sportivă se îmbină armonios cu...
Citește mai departe
1 2 3 4 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info