10 gânduri despre Sfânta Scriptură, din opera Sfântului Ioan Gură de Aur

Sunt cuvinte rostite în secolul al IV-lea, dar care nu s-au învechit ca atâtea cuvinte rostite de oamenii lumii vechi, pentru că în ele clocoteşte o puternică credinţă în idealurile măreţe ale omului şi mai ales ale creştinului: dreptate, bunătate, dragoste, desăvârşire. [1] Și mai mult decât atât, aceste cuvinte nu s-au învechit, pentru că cel care le-a scris a trăit viaţa în Hristos, Dumnezeu Cuvântul, Care este „ieri şi azi şi în veci Acelaşi” (Evr. 13, 8).

  1. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu. Dacă omul n-ar fi păcătuit – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur – „ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului Sfânt să fi ţinut locul Scripturii în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt.”[2] Dar, întrucât omenirea s-a depărtat de harul acesta, trebuie – ne îndemna el în continuare – să pornim pe o nouă cale: pe calea Sfintelor Scripturi. „La început, Dumnezeu vorbea El Însuşi cu oamenii, pe cât le era cu putinţă oamenilor să-L audă. Aşa a venit la Adam; aşa l-a certat pe Cain; aşa a grăit cu Noe; aşa S-a făcut oaspetele lui Avraam. Iar după ce s-a plecat spre răutate firea noastră şi ca într-o ţară depărtată s-a înstrăinat, atunci le-a trimis cărţi ca unora plecaţi departe, înnoind ca printr-o epistolă prietenia cea veche către noi.”[3]
  2. Autorul Scripturii este „Stăpânul îngerilor şi Domnul celor vii şi al celor morți. Acela le-a legiuit pe acestea [scrierile sfinte n.n.]”.[4] Drept consecinţă „chiar dacă ar învia un mort, chiar dacă s-ar pogorî înger din cer, totuşi Scripturile sunt mai vrednice de credinţă decât toate” , tocmai datorită inspiraţiei. „Când auzi pe Proorocul zicând: <<Acestea zice Domnul>>, depărtează-te de pământ – ne atenționa Sfântul Ioan – ridică-te şi tu la cer, gândeşte-te cine este cel ce-ţi grăieşte prin acela”.[5]
  3. O mărturie clară a inspiraţiei dumnezeieşti a Sfintei Scripturi o reprezintă, în viziunea sfântului Ioan Gură de Aur, chiar conţinutul acestor cărţi sfinte, care nu ar putea fi opera unor oameni, nici măcar a filosofilor antici „care au cugetat adânc asupra sensurilor existenţiale” şi care „nu au reuşit să ajungă la o cunoaştere a tainelor legate de lumea nevăzută”.[6] În schimb, deşi neînvăţaţi, Sfinţii Apostoli, prin puterea harului dumnezeiesc, au descoperit întregii lumi tainele cele adânci ale credinţei, devenind „guri” prin care vorbeşte Dumnezeu.[7] A fost mult cercetată Sfânta Scriptură de cei care au dorit să o conteste și totuși nu au găsit ceea ce ar putea fi contestat, ceea ce ar putea fi catalogat ca neadevărat în această scriere dumnezeiască. Nu au găsit afirmații contrare.
  4. Admițând cele afirmate până acum, înțelegem că citirea Sfintei Scripturi devine realmente „vorbire cu Dumnezeu”[8] – după cum o numea sfântul Ioan Hrisostom – conţinutul ei fiind mesajul originar al lui Dumnezeu[9], adresat oamenilor prin inspiraţia Duhului Sfânt[10], iar cercetarea şi mai apoi împlinirea cuvântului însemnând răspunsul omului. De aceea citirea Sfintei Scripturi trebuie să fie prioritară și nu secundară în viața noastră.
  5. Mesajul transmis de către Dumnezeu prin Sfânta Scriptură se adresează fiecărui credincios în parte şi astfel cuvântul lucrează în conformitate cu trebuinţele fiecăruia. „De vei cădea în oarecare ispite aici – în Sfânta Scriptură – vei găsi o mare mângâiere. De cumva vei cădea în păcate, tot în această carte vei găsi mii de leacuri. De vei ajunge în sărăcie şi în strâmtorare, uită-te în această carte, vei găsi limanuri de scăpare. De eşti drept, multă siguranţă găseşti în ea, iar de eşti păcătos, multă, mângâiere.”[11] Te necăjeşte femeia – spunea în acest sens sfântul Ioan Gură de Aur – te supără copilul, te mânie sluga, te urmăreşte cu ura lui duşmanul, te invidiază prietenul, îţi amărăşte zilele vecinul, … te ameninţă adeseori judecătorul, te supără foamea, te acoperă jalea pierderii averilor, te îngâmfă bunăstarea, te doboară nenorocirea;… nevoile ne înconjoară de pretutindeni şi mii şi mii de săgeţi de peste tot vin împotriva noastră! Drept aceea avem nevoie neîncetat de armele Scripturii.”[12]
  6. În mergerea noastră spre Împărăţia cerurilor rolul lucrării cuvântului este esenţial. Prin lucrarea cuvintelor „ne stricăm sau ne mântuim sufletul – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvintele ne pornesc spre mânie şi tot ele ne îmblânzesc din nou. Un cuvânt de ruşine ne aprinde în suflet pofta, iar un cuvânt cuminte ne face curaţi la suflet şi la trup.” [13] Astfel, dacă un singur cuvânt [omenesc n.n.] are atâta putere – remarca el – cu atât mai mult sunt pline de putere cuvintele Sfintei Scripturi.[14]
  7. Mesajul scripturistic reprezintă o continuare a dialogului iniţiat de către Dumnezeu cu omul, chemat la comuniunea iubitoare cu Creatorul său. Prin lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, omul se menţine ca făptură cuvântătoare şi raţională în acest dialog. De aceea măsura îndepărtării de cuvintele Sfintei Scripturi înseamnă măsura îndepărtării de statutul de om şi apropierea de fiinţele neraţionale şi necuvântătoare, cărora nu se adresează cuvintele dumnezeieşti. Nimic nu arată mai bine că cineva are suflet de om ca dragostea de cuvintele dumnezeişti; după cum nu-i altă dovadă şi alt semn că cineva are suflet dobitocesc, de animal, ca dispreţul aruncat cuvintelor dumnezeieşti.[15]

Pentru a exemplifica în mod concret cele afirmate, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce în prim plan un fragment din cartea profetului Isaia – „Am venit, şi nu era om; am strigat şi nu era cine să audă”(Is. 50,2) – menţionând că profetul „a grăit aşa nu din pricină că nu erau în jurul lui oameni, ci din pricină că erau trândavi cei ce-l ascultau şi a adăugat: <<şi nu era cine să audă>> după ce spusese:  <<Am venit şi nu era om>>.  Prin urmare erau oameni, dar erau socotiţi ca şi cum n-ar fi fost, căci nu-l ascultau pe profet.” [16]

Și am putea continua: măsura îndepărtării unei societăți de Sfânta Scriptură, înseamnă măsura îndepărtării ei de umanitate.

  1. Prin cuvântul lui Dumnezeu care lucrează în noi, „făurim sufletul nostru: dacă e stricat îl îndreptăm, dacă e vechi îl înnoim”.[17] Îl făurim, pentru că acest cuvânt lucrează aşa după cum în fiecare meserie se lucrează cu anumite instrumente. Uneltele „meseriei” noastre sunt „cărţile apostolice şi profetice şi toată Scriptura, de Dumnezeu inspirată şi de folos spre învăţătură (cf. II Tim. 3, 16) – spunea sfântul Ioan Gură de Aur – şi după cum aceia [meseriaşii n.n.], cu instrumentele lor fac toate obiectele ce li se cer, tot aşa şi noi, cu dumnezeieştile Scripturi, făurim sufletul nostru”.[18] Dacă se vor împlini cele cuprinse în Sfânta Scriptură „nu veţi mai fura, nu veţi mai fi lacomi, nu veţi mai răpi bunul altuia … veţi alunga din sufletele voastre toate relele şi orice viciu”.[19]
  2. Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în sufletul fiecărui credincios într-un mod atât de evident încât, Sfântul Ioan Gură de Aur compara adesea această lucrare cu hrana necesară întreţinerii vieţii biologice, afirmând că „precum hrana aceasta (trupească) noi o pretindem în fiecare zi, tot aşa pretindem ca şi cuvintele credinţei pururea să le cerem, pururea să ne hrănim cu ele, pururea să le trăim, într-una vorbind de aceasta, pururea meditându-le, fiindcă au în ele nu orice fel de hrană”.[20] Ceea ce este hrana pentru trup, aceea este învățătura cuvintelor dumnezeiești pentru suflet. Nu numai cu pâine va trăi omul – spune Mântuitorul – ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).[21]
  3. Cuvintele Scripturii „nu sunt cuvinte simple, ci cuvinte ale Sfântului Duh” – considera Sfântul Ioan – atât de eficiente prin lucrarea lor încât „poţi găsi, chiar într-o silabă, mare comoară”.[22] Fiecare cuvânt „cuprinde în el multă bogăţie de idei”[23], „nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei”[24], fiindcă cei care au scris textul Sfintei Scripturi „au scris inspiraţi de Duhul Sfânt şi de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele.”[25] Dar adevăratele comori nu sunt aşezate la suprafaţă, ele nu se descoperă singure de la cea dintâi privire. Ele sunt ascunse la mare adâncime. Or, acela care caută o comoară ascunsă în adâncurile pământului n-o va afla niciodată dacă nu-și pune în lucrare toată puterea şi toată hărnicia.

Omul contemporan este încărcat cu multe probleme cotidiene, marcat de întrebări frământătoare care îi împresoară existenţa, împovărat de griji inerente vieţii pământeşti. În fața tuturor provocărilor, răspunsul veșnic eficient rămâne cuvântului lui Dumnezeu; cuvântul pe care trebuie să-l cercetăm, să-l împlinim, să-l trăim. Cât de eficientă este lucrarea cuvântului lui Dumnezeu? Vom constata fiecare pe măsură ce vom împlini cuvântul.

 

arhid. prof. dr. Hrișcă Bogdan – Mihai,

director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava

[1] Louis Meyer, Saint Jean Chrysostome, Maitre de perfection chretienne, Paris, 1933, p. 185.

[2] Idem, Omilii la Matei, trad. Dumitru Fecioru, în P.S.B., vol. 23, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, Omil. I, 1, p. 15-16.

[3] Ibidem.

[4] Idem, Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi providenţă. Despre rugăciune, despre vieţuirea după Dumnezeu, trad. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005,p. 98.

[5] Idem,  Comentariile sau tâlcuirea Epistolei întâi către Corintheni, traducere din limba elină, după ediţia Oxonia, 1847, de arhim. Theodosie Athanasiu, ediţie revizuită de Constantin Făgeţean, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, Omil. XXXVI, p. 393.

[6] Idem, Comentar la Ioan, trad. Ghe. Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2005, Omil. II, 2,  p. 9.

[7] Ibidem,  p. 8.

[8] Idem, Cuvânt despre folosul citirii Scripturii (La începutul Faptelor Apostolilor III), în Omilii la săracul Lazăr…,  p. 333.

[9] Idem, Omilii la Facere, I trad. Dumitru Fecioru, în P.S.B., vol. 21, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, Omil. XV, I, p. 167.

[10] Ibidem,  Omil. XII, I, p. 139.

[11] Idem, Omilii la Epistola către Romani, trad. de Arhiereu Theodosie Athanasiu, ed. revizuită şi îngrijită de Cezar Păvălaşcu şi Cristian Untea, Editura Christiana, Bucureşti, 2005, Omil. XVIII, p. 106

[12] Idem, Omilii  la săracul Lazăr…,  III, p. 69-70.

[13] Idem, Omilii la Matei…, Omil. II, 6, p. 36.

[14] Ibidem.

[15] Idem, Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinţei. Despre propovăduirea Evangheliei, trad. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 7.

[16] Ibidem, p. 8

[17] Idem, Omilii la săracul Lazăr…, III, p. 71.

[18] Ibidem.

[19] Idem, Comentar la Ioan…, Omil. LIII, 3, p. 276.

[20] Idem,  Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, Editura Nemira, Bucureşti, 2005, p. 124.

[21] Idem, Cuvânt împotriva anomeilor. Către iudei, trad. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, p. 176.

[22] Idem, Omilii la Facere I…, Omil. XV, 1, p. 167.

[23] Ibidem, Omil. XXI, 1, p. 244-245.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.