Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Data prăznuirii: 
23 Aprilie

„Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele virtuţilor adunându-ţi. Că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri şi luptând cu sânge pe Hristos ai luat. Şi cu rugăciunile tale sfinte, dai tuturor iertare de greşeli.” - Condacul Sf. Mc. Gheorghe

Cele mai bogate date despre viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe sunt tocmai cele legate de sfârșitul vieții sale pământești prin cu care Dumnezeu l-a slăvit, adică de mucenicia sa.

Fiu al unor părinți creștini Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia pe vremea împăratului Dioclețian, primind din familie o aleasă educație creștină. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadocia în Palestina. După ce sfântul a crescut și s-a desăvârșit cu vârsta, a ajuns viteaz în luptă, iar prin osteneala și priceperea sa în scurtă vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Deși împăratul Dioclețian era păgân, el a îngăduit pe creștinii vrednici să dețină până la cele mai înalte slujiri în împărăție. În anul 303 însă, împăratul a dat un decret împotriva creștinilor, din îndemnul ginerelui său, Galeriu, devenind astfel ultimul și unul dintre cei mai aprigi persecutori împotriva creștinilor până la edictul Sfântului Constantin cel Mare.

Fiind apropiat al împăratului, a fost înștiințat de acest decret al lui Dioclețian și s-a înfățișat de bună voie înaintea acestuia și înaintea întregii curți împărățești, mărturisind deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Ca răspuns la această mărturisire, Dioclețian a dat porunca să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credința în Iisus Hristos.

A fost trecut prin multe chinuri mărturisind prin răbdare și ascultare credința sa. Cei ce erau martori ai acestei priveliști, văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Gheorghe și uimițifiind că acesta rămâne viu și nevătămat, mulți s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Lucrarea lui Dumnezeu a făcut ca însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, să mărturisească credința ei în Hristos.

Pentru că sfântul rămânea neînduplecat înaintea chinurilor la care era supus, împăratul a încercat să-l ademenească cu onoruri și făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și văzând că toate încercările lui sunt zădarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, atât Sfântului Gheorghe cât și împărătesei Alexandra.

Aflând împărăteasa de această hotărâre a împăratului, s-a rugat lui Dumnezeu şi şi-a dat sufletul în temniță fiind, iar Sfântul Mucenic Gheorghe fiind dus la locul rânduit a primit cu credință să își plece capul sub sabie, în ziua de 23 aprilie, măturisind până în ultima clipă credincioșia și dragostea sa față de Domnul Iisus Hristos, din mâna Căruia a și primit cununa cea neveștejită.