Pilda de astăzi este rostită de Mântuitorul imediat după ce este întrebat de reprezentanții preoților din Israel despre autoritatea Sa în ceea ce privește problematica religioasă și templul sfânt. Dacă, în accepțiunea unor lideri religioși ai poporului, ei erau cei care puteau oferi autoritatea sacerdotală, crezându-se moștenitori de drept ai făgăduințelor lui Dumnezeu, prin rostirea acestei pilde, Mântuitorul arată că, de fapt, ei nu sunt decât administratori și chiar răi administratori, care nu vor scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu.
În paginile Sfintei Scripturi via este înțeleasă, în general, ca fiind Împărăția lui Dumnezeu. În pilda de față via este dată spre moștenire poporului iudeu, iar „timpul petrecut de stăpânul viei în călătorie reprezintă perioada ce a urmat teofaniei de pe Muntele Sinai, timp în care Dumnezeu nu a mai vorbit direct poporului. Slujitorii trimiși de stăpânul viei sunt profeții trimiși de Dumnezeu pentru ca Israel să se întoarcă la Lege și să aducă roade” (Sf. Chiril al Alexandriei). Lucrătorii sunt poporul ales, iar atitudinea lor este contrară iubirii arătate de Cel Care a sădit via. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi (Fapte 7, 52) – spunea primul martir al Bisericii, Sf. Arhidiacon Ștefan, ucis de către iudei.
Dragostea stăpânului depășește inimaginabil limitele unei raportări raportării firești față de lucrători, din dorința de a colabora cu ei. Nu îi pedepsește până ce nu își arată maxima disponibilitate și dragoste, trimițând pe fiul său cel iubit șizicând: Se vor rușina de fiul meu. Este evident că descrierea se referă la răstignirea Mântuitorului, pilda surprinzând chiar detaliul că l-au omorât și l-au aruncat afară din vie (a se vedea Evrei 13, 11-12).
În finalul pildei, Mântuitorul face apel la două versete (22-23) din Psalmul 118, arătând că ele se împlinesc prin lucrarea Lui. Piatra cea din capul unghiului, despre care se vorbește în text, era o piatră fundamentală pentru clădirile de atunci, cu rol în asigurarea unității a doi pereți și în consolidarea clădirii. Hristos Domnul este Piatra cea din capul unghiului (I Petru 2, 4-8). Unghiul este Biserica – spunea Sf. Maxim Mărturisitorul – fiindcă precum unghiul se face prin unirea a două ziduri, pe care le unește într-o legătură indisolubilă, așa și în Biserică s-a făcut unirea a două popoare, împreunând la un loc pe cei dintre neamuri și pe iudei într-o singură învățătură de credință și strângându-i într-un cuget. Mântuitorul este Cel Care ține laolaltă Biserica, căci fără El zidirea s-ar ruina.
Pilda rămâne de o extremă actualitate pentru noi, cei care astăzi suntem chemați să răspundem chemării de a moștenii Împărăția lui Dumnezeu.
Arhid. Prof. Dr. Bogdan-Mihai HRIȘCĂ
