Evanghelia

În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe lisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de lisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar lisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.

Luca 20, 19-26

Dacă nu au reușit să-L prindă în cuvânt pe Mântuitorul cu întrebarea despre autoritatea cu care a izgonit vânzătorii din templu, ci dimpotrivă s-au văzut ei înșiși rușinați prin răspunsul Domnului privitor la botezul lui Ioan (a se vedea Luca 20, 1-7) și înțelegând că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus – referitoare la via dată lucrătorilor răi (Luca 20, 9-18) – mai marii preoților din Israel vin cu o nouă provocare, în mintea lor imposibil de rezolvat de către Mântuitorul fără consecințe nefavorabile. În spatele unei întrebări aparent simple, dacă se cuvine să dea dajdie cezarului sau nu, se ascundeau două răspunsuri care, presupuneau arhiereii și cărturarii, I-ar fi afectat activitatea viitoare a Domnului Iisus Hristos. Dacă ar fi răspuns negativ, cel mai probabil ar fi fost arestat, acuzat și pedepsit de romani pentru revoltă împotriva stăpânirii. Dacă ar fi răspuns afirmativ, ar fi fost privit ca simpatizant al romanilor, neiubiți de popor pentru regimul instaurat și pentru taxele impuse, situație în care ar fi pierdut încrederea celor care Îl urmau.

Răspunsul Mântuitorului aduce înțelepciunea lui Dumnezeu înaintea vicleniei celor răi: dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Îndemnul Domnului nu se oprește la dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, situație ce ar fi limitat așteptările celor ce-L ascultau, ci oferă o perspectivă spre care merită cu adevărat să-ți îndrepți eforturile, dați cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Cât de mărginit nu ar fi sensul muncii zilnice dacă te-ai osteni doar pentru lumea aceasta, iar parte din roadele muncii tale ți-ar fi luate în chip gratuit? Răspunsul Domnului deschide un context extraordinar. Merită să-ți dai silința în tot ceea ce faci, în măsura în care dai cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Viclenia fariseilor și-a primit răspunsul cuvenit. Însă omul rău e lipsit de adevăr și de bun simț. În fața lui Pilat, Mântuitorul este acuzat de răzvrătire și de faptul că a împiedicat să-i fie dată dajdia cuvenită cezarului (cf. Luca 23, 2).

În încercarea de a explica cuvintele Mântuitorului, unii tâlcuitori nu s-au oprit la sensul strict literal al textului, ci au căutat și înțelesuri mai profunde. În om – spunea Origen – sunt două chipuri: unul pe care l-a primit de la Dumnezeu, precum spune Facerea (cf. 1, 26-27) și altul, chipul omului pământesc, pe care l-a primit din pricina neascultării și a păcatului său. Așa cum un dinar poartă chipul împăraților lumii, așa și cel care face lucrul stăpânitorului întunericului (cf. Efeseni 6, 12) poartă chipul acelui stăpân. Mântuitorul ne poruncește să înapoiem acest chip, smulgându-l de pe fața noastră, pentru ca să luăm chipul după care am fost creați, în drumul spre asemănarea cu Dumnezeu.

Arhid. prof. dr. Bogdan – Mihai HRIȘCĂ