Răspunsul ierarhului - 31 decembrie 2020

26. P.V.

„Sărut mâna, Înaltpreasfinţia Voastră, am îndrăznit a vă scrie câteva rânduri pentru a vă întreba dacă în protopopiatul Câmpulung Moldovenesc s-a procedat corect la înfiinţarea noilor parohii. M-am uitat pe site-ul Arhiepiscopiei şi am văzut că în toată această perioadă au fost scoase la concurs doar 3 parohii nou înfiinţate, acestea fiind Drăgoiasa – 50 de familii, Dârmoxa – 40 de familii, Dornişoara – 40 de familii, şi o parohie la transfer, Demăcuşa, cu 240 de familii, fără biserică, fără casă parohială. Ştiu din surse sigure că în tot protopopiatul Câmpulung Moldovenesc mai există cel puţin încă 10-15 parohii care au filie cu biserică şi ar fi putut fi înfiinţate, multe fiind în oraşe şi la comune cu situaţii foarte bune. Aici nu s-au înfiinţat noi parohii, însă în oraşul Câmpulung Moldovenesc s-au ocupat două biserici fără niciun concurs. Credeti că este drept pentru toţi studenţii, dar mai ales preoţii care ar fi avut dreptul la un concurs corect? Credeţi că aţi fost informat corect de cei care au fost responsabili să o facă privind situaţia adevărată din teren, iar dacă tot aţi pornit pe acest drum, de a înfiinţa noi parohii, nu ar fi fost corect să o faceţi la toate parohiile acolo unde situaţia este asemănătoare? Repet, 10-15 parohii cu biserici filii. Ştiu că aţi avut iniţiativa de a forma noi parohii acolo unde există tată şi fiu, dar aţi abandonat-o foarte repede. Aş vrea să vă mai intreb, cu toată sinceritatea şi cu frică de Dumnezeu, de ce întotdeauna în viaţă doar cei mari sunt protejaţi, iar cei mici sunt dezavantajaţi? V-am urmărit discursul de la întronizare şi aţi subliniat foarte apăsat că veţi fi un om corect şi că odată cu venirea Înaltpreasfinţiei Voastre nu vor exista aranjamente. Lucrurile menţionate mai sus dovedesc contrariul. Iertaţi-mi îndrăzneala şi aş fi foarte bucuros dacă aş primi un răspuns.” (V. P.)

Stimate domn!

În legătură cu satele și cătunele propuse pentru parohii, situaţia se prezintă astfel: filia Frasin, parohia Broșteni I, face parte din Arhiepiscopia Iaşilor, deși, teritorial, aparține de orașul Broșteni, județul Suceava – parohie; filia Haleasa, parohia Broșteni II, cu 50 de familii – propusă parohie; filia Edu, parohia Cârlibaba, cu 14 familii; filia Cârlibaba Nouă, parohia Cârlibaba, cu 28 familii; filia Țiban, parohia Cârlibaba, cu 13 familii; filia Rusca, parohia Ortoaia, cu 30 familii – propusă parohie; filia Sunători, parohia Ortoaia, cu 25 familii – propusă parohie; filia Valea Bancului, parohia Coșna, cu 25 familii – propusă parohie; filia Teșna, parohia Coșna, cu 90 familii – propusă parohie; filia Podu Coșnei, parohia Coșna, cu 35 familii – propusă parohie; filia Demăcușa, parohia Moldovița, cu 240 familii – propusă parohie; filia Rașca, parohia Moldovița, cu 170 familii – rămasă în slujirea celor trei preoți de la parohia Moldovița, care au în atenţie construirea unei noi biserici; filia Tărnicioara, parohia Ostra, cu 80 familii – propusă parohie; filia Catrinari, parohia Păltiniș, cu 18 familii; filia Drăgoiasa, parohia Păltiniș, cu 70 familii – propusă parohie, deja ocupată; filia Dârmoxa, parohia Păltiniș, cu 42 familii – propusă parohie; filia Tătaru, parohia Poiana Ștampei I, cu 20 familii; filia Călinești, parohia Gheorghițeni, cu 29 familii; filia Plaiul Șarului, parohia Șaru Dornei, cu 60 familii – propusă parohie; filia Șărișor, parohia Șaru Dornei, cu 39 familii – propusă parohie; filia Șărișoru Mare, parohia Șaru Dornei, cu 180 familii – propusă parohie; filia Căsoi, parohia Poiana Ștampei II, cu 55 familii – propusă parohie; filia Pilugani (Alexeni), parohia Poiana Ștampei II, cu 30 familii – propusă parohie; filia Strâmtura, parohia Vama I, cu 230 familii – propusă parohie, ocupată de preotul reîncadrat Ioan Gavra; filia Cimitirul Eroilor, parohia Vama II, capelă de cimitir; filia Sălătruc, parohia Molid, cu 16 familii.

În protopopiatul Câmpulung mai există filii cu biserici în următoarele parohii: Breaza I, cu filia Pârâul Neagra, care are 30 de familii cu 20 văduvi și văduve  – împreună au 320 familii; Breaza II, cu filia Pârâul Brezii, care are în jur de 50 familii – împreună au 120 familii; Șaru Bucovinei, cu filia Moroșeni, care are 27 familii, cu văduvi  –  împreună au 125-130 familii; filiile Bobeica cu 100 familii și Ploscii cu 37 de familii  –  împreună alcătuiesc o parohie la limita supraviețuirii; Ortoaia cu filia Sunători, care are 25 de familii; Cârlibaba, care este formată din câteva cătune risipite și mici şi care împreună fac un număr de 340 de familii; filia Călinești a parohiei Gheorghițeni are un număr de 29 familii, parohia având în total 120 de familii, iar preotul paroh are o familie cu 5 copii.

În legătură cu cele două numiri din municipiul Câmpulung Moldovenesc, la parohiile nou înființate, Sâhla, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, și filia Izvor, de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, ele s-au „ocupat” diferit, dar corect.

La Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, înființându-se Parohia Sâhla, biserica nefiind decât o capelă de cimitir, aflată în mijlocul cimitirului, unul din preoții co-slujitori de la „Catedrală” a acceptat să fie numit la noua parohie, adevărat, fără concurs; dar, oare mai era nevoie de concurs când preotul era deja în oraş?

Cât despre filia Izvor, ruptă din Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, parohia s-a ocupat printr-un concurs riguros și transparent; preotul care a ocupat această parohie a susţinut un concurs, la care a obţinut o medie foarte mare. În plus, are o solidă pregătire teologică, ca fost profesor universitar şi doctor în teologie.

Sigur, la Câmpulung mai există o parohie cu patru preoți slujitori, „Sfântul Nicolae”, care are ca filie biserica din cimitirul Ionei, unde se slujeşte, prin rotație, Sfânta Liturghie, în fiecare duminică și sărbătoare. Nu exclud posibilitatea ca, într-o bună zi, unul dintre cei patru slujitori să fie numit fără concurs, sfinţia sa fiind deja în oraş, paroh la acea biserică. În timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrurile se vor aşeza.

Stimate domn! Aceasta este situaţia. Nu poţi să transformi un cătun cu 16 familii în parohie atâta timp cât preotul nu are normă întreagă în învăţământ. Dar dacă mai doriţi şi alte lămuriri, vă rog să vă adresaţi protopopiatului sau sectorului administrativ de la Centrul Eparhial.

Legat de afirmaţia dumneavoastră: „Întotdeauna în viaţă doar cei mari sunt protejaţi, iar cei mici sunt dezavantajaţi”, vă rog să-i întrebaţi pe şefii dumneavoastră, pentru că întrebarea aceasta mie, ca episcop, nu mi se potriveşte. Şi aceasta pentru că, personal, pe toţi i-am tratat în mod egal şi nici nu sunt, cred, superiorul dumneavoastră.

Cât despre discursul de la întronizare, la care faceţi referire, aducând voalat acuze, consider că în cele cinci luni de slujire a acestei eparhii, cu darul lui Dumnezeu, nu mi l-am încălcat nici într-un fel. Dacă dumneavoastră credeţi contrariul, nu îmi propun să vă schimb părerea. Aveţi libertatea să judecaţi singur lucrurile! Nu ştiu dacă vă este cunoscut însă faptul că toate hotărârile privind eparhia se iau în permanenţele Consiliului Eparhial şi nu le iau de unul singur!

Vă doresc să aveţi un an bun cu pace şi linişte!

 

27. M.P.

„Vă rugăm să ne explicaţi ce este Libertatea şi ce importanţă trebuie să-i acorde creştinul ortodox. Vă mulţumesc!” (M. P.)

Stimată doamnă!

Aruncarea mrejelor, abandonarea corăbiei, părăsirea caselor, a părinţilor şi a familiilor lor, în clipa chemării Apostolilor de către Hristos, a presupus o hotărâre liber consimţită. Or, numai într-o astfel de libertate a voinţei se arată învoirea oricărui suflet raţional, spune Sfântul Diadoh al Foticeei (Filocalia I, Harisma, Bucureşti, 1993, p. 415). Sfinţii Părinţi spun că voia omenească este făcută să rămână în acord cu voia dumnezeiască. Dumnezeu creându-ne, a voit ceea ce este bun pentru firea noastră, dar a voit şi ceea ce are să aleagă şi voia noastră cea adevărată, în libertate. Chiar dacă, numai acordul cu voia Lui ne ţine în comunicare cu Cel din care ne-a venit şi ne susţine viaţa, ca voie eternă conformă fiinţei noastre. Sfinţii Varsanufie şi Ioan spun că voia contrară lui Dumnezeu este o voie contrară fiinţei noastre, deoarece ea roade fiinţa noastră, sărăcindu-o şi chinuindu-o. Dar Dumnezeu ne lasă şi putinţa acestei voinţe nefavorabile fiinţei noastre, pentru că nu vrea nici să ne nimicească, nici să ne reducă la starea unor obiecte. El lasă să coexiste voia noastră cu o fiinţă slăbită, dar existentă totuşi, tocmai pentru a experia nedeplinătatea existenţei noastre prin noi înşine. De altfel, în aceasta se arată relativitatea realităţii noastre şi a întregii existenţe create, putinţa însoţirii între ea şi o stare nedeplină, chinuită a ei (Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Filocalia XI, Episcopia Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, p. 512).

A voi ce vrea Dumnezeu nu înseamnă a avea o voinţă slabă, ci, dimpotrivă, a avea o voinţă slabă înseamnă a voi ceea ce nu voieşte Dumnezeu. Aşadar, a deveni liber nu înseamnă a ieşi din ascultarea lui Dumnezeu. Tăria voinţei cuiva se mai arată şi în tăierea voii faţă de aproapele, dar nu pentru a-i împlini capriciile şi îndemnurile lui la rău, ci pentru a-l ajuta, renunţând la propria-ţi voie, pentru a face ceea ce este de folos aproapelui. Când ţi-ai tăiat voia, ai câştigat netulburarea, căci nu mai voieşti nimic pentru tine, ci o tai în folosul aproapelui, ascultând de Dumnezeu. Aceasta îţi face străvezie prezenţa feţei lui Dumnezeu, pe care Îl vezi ori de câte ori îţi tai voia şi ori de câte ori te-ai depăşit prin aceasta. Îi vezi privirea Lui în acelaşi timp iubitoare şi stăpânitoare, o vezi stăpânindu-te prin iubire. Când simţi că nu mai eşti prin voia ta, simţi că eşti prin Dumnezeu şi te simţi asigurat în El. Numai în parteneriatul cu Dumnezeu omul poate fi deplin liber, pentru că numai Dumnezeu poate fi deplin liber, neputând fi stăpânit de ceva, fiind deasupra tuturor şi avându-le pe toate.

Omul nu poate înclina spre bine prin voie liberă fără ajutorul lui Dumnezeu. Şi dacă omul îşi apleacă inima spre bine şi cheamă pe Dumnezeu în ajutor, atunci şi Dumnezeu dăruieşte putere lucrării lui. Deci, libertatea omului trebuie să se întâlnească cu puterea lui Dumnezeu. Dar, libertatea omului nu poate fi decât în Duhul Sfânt, căci Duhul Sfânt, Duhul desăvârşit, liber de orice, nu este supus niciunei patimi, niciunei legi ce nu şi-o dă El. El ne insuflă duh de libertate şi duh de iubire faţă de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Fiul.

Dumnezeu nu sileşte pe om să facă binele, pentru că îi respectă libertatea ce i-a dat-o, dar îl pedepseşte când foloseşte rău libertatea sau îl face să sufere ca să se îndrepteze în folosirea bună a libertăţii. Prin aceasta, El vrea să ne prindă ca agenţi activi în circuitul binelui dintre noi. Pentru că numai cel ce lucrează binele, dar nu din necesitatea firii, ci cum se cuvine unei fiinţe raţionale, Îi mulţumeşte lui Dumnezeu ca Celui ce i-a dăruit toate după existenţă. Pe când cel ce alege şi face cele potrivnice, trebuie să se învinovăţească numai pe sine, pentru că nimeni nu-l poate trage cu sila, odată ce Dumnezeu l-a făcut liber, ca să se facă vrednic înaintea Lui. Dumnezeu nu ne sileşte, ca nu cumva siliţi fiind şi neascultând, mai mare osândă să avem şi nici nu ia de la noi libertatea pe care ne-a dăruit-o cu bunătate (Sfântul Petru Damaschin, Filocalia V, Harisma, Bucureşti, 1995, p. 38). Deci, în această libertate, liber consimţită, Apostolii „îndată” au dat curs chemării Lui Hristos, care împreună cu El, au străbătut toată Galileea, „învăţând”, „propovăduind” şi „vindecând” toată boala şi toată neputinţa (Matei 4, 23). Hristos a spus: „Cel ce Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric” (Ioan 8, 12).

Prin aceste cuvinte suntem îndemnaţi să urmăm viaţa şi purtarea lui Hristos, dacă voim să fim cu adevărat oameni liberi luminaţi de El. Nu există libertate adevărată decât în slujirea binelui şi a dreptăţii. Alegerea neascultării şi a răului este un abuz de libertate şi duce la robia păcatului. Orice act voit în mod direct este imputabil autorului său. Astfel, Domnul îl întreabă pe Adam după păcat, în grădină: „Ce ai făcut?” (Facerea 3, 13). La fel, şi pe Cain. La fel face şi profetul Natan cu regele David, după adulterul cu femeia lui Urie şi uciderea acestuia.

Sigur, despre acest subiect s-au scris şi încă se scriu nenumărate teze de doctorat. În încheiere, am să vă aduc în atenţie câteva versete biblice din care, singură, o să aflaţi răspunsul.

Ioan 8, 31-32: „Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

I Petru 2, 16: „Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.”

Galateni 5, 1: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.”

Galateni 5, 13: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.”

I Corinteni 7, 21-24: „Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te! Căci robul care a fost chemat în Domnul este un liberat al Domnului. Tot aşa, cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.”

II Corinteni 3, 17-18: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.”

Deuteronomul 30, 19: „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.”

Şi exemplele pot continua!

Sărbători binecuvântate!

 

28. B.D.

„Bună seara! Vă rog din suflet să mă lămuriți și pe mine cum se poate ca la o mănăstire muncitorii să fie mai mereu în stare de ebrietate? Sunt soția unuia dintre muncitori, iar de fiecare dată când vine acasă beat sunt probleme în familie. E destul de clar că soțul meu are probleme cu alcoolul, dar nu mi se pare normal ca într-o instituție bisericească să se întâmple astfel de lucruri. Pe lângă faptul că sunt muncitori care nu sunt angajați și care se pot accidenta la locul de muncă, mai fac rost foarte ușor de băutură din depozitul mănăstirii (a nu se înțelege că si-o procură singuri, le este dată de către cei responsabili cu depozitarea). Poate reușiți să luați nişte măsuri. Știu că nu le poate pune nimeni dop la gură, dar poate totuși se poate face ceva. Nu este deloc ușor când vin copiii acasă și plâng că îi face tatăl lor de râs prin sat atunci când este beat. Până a lucra la mănăstire consuma alcool aproximativ o dată la doi ani. Nu mă aștept să vină spunând rugăciuni acasă (deși nu ar fi rău), dar poate nu ar strica să aducă banii munciți din greu în familie (și nu neapărat mie, pentru că și eu lucrez și am salariul meu). Vă mulțumesc anticipat!” (B. D.)

Stimată doamnă! Sesizarea pe care ne-ați transmis-o m-a întristat. În acest sens, conducerea acelei mănăstiri vă asigură că, împreună cu cei responsabili, va lua măsura de a nu se mai bea alcool în incinta mănăstirii și va încerca să asigure suportul necesar celor care suferă de această adicție/patimă. În acest sens, se va face o verificare zilnică a tuturor angajaților la începutul și sfârșitul programului de lucru, cu ajutorul etilotestului. Conducerea mănăstirii îşi arată disponibilitatea de a acorda tot sprijinul duhovnicesc în vederea soluționării unor astfel de situații, deşi mănăstirea nu este răspunzătoare de consumul de băuturi alcoolice al angajaților, în afara programului de lucru sau în drumul lor spre casă, cum, de altfel, nici cadrele didactice nu sunt responsabile de elevii care consumă etnobotanice în afara şcolii, nici agenţii de poliţie rutieră pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie, nici medicii pentru pacienţii care nu respectă prescripţiile medicale.

Sărbători binecuvântate!

Adăugați un comentariu