Răspunsul ierarhului – 18 ianuarie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_4

60. M.A.

„Bună seara! Este normal ca un preot să nu vină cu sfinţitul de Bobotează? Este vorba de părintele X, care slujește la biserica din ….. și ……, și vreau să precizez că nu este primul an când părintele nu mai ajunge la noi. La casele din ….. părintele merge cu sfinţitul doar la casele care îi convin lui, și pe restul îi lasă la o parte.” (A.M.)

Stimată doamnă! Din informațiile primite de la părintele X,, prin părintele protopop, am aflat că în cătunul ….., cu prilejul Ajunului Crăciunului, părintele X a intrat la toate cele trei case situate într-o zonă izolată a cătunului respectiv, la aproximativ 2 km distanță față de ultima casă, care țin sărbătorile pe vechi. 

Cu prilejul Bobotezei, părintele a ajuns în zona respectivă, nu în Ajunul Bobotezei, ci în ziua praznicului, aproximativ pe la orele 18.00, când, pe traseu fiind, a primit informația că cei din zona de munte sunt plecați pentru a sărbători Crăciunul „pe vechi”. 

În urma acestei neînţelegeri, părintele își cere scuze şi îşi ia angajamentul ca pe viitor să-şi organizeze ajunurile în aşa fel încât nimeni dintre păstoriţii sfinţiei sale să nu mai fie nemulţumit. An binecuvântat!

 

61. A.M.L.

„Este normal ca un preot să deschidă Sfânta Carte în biserică sau acasă pentru a primi aşa-zise donaţii din care şi-a construit un palat? Este vorba de preotul Y.” (A.M.L.) 

Stimată doamnă! Este normal ca un preot să citească credincioşilor, în biserică sau acasă, rugăciuni la toată trebuinţa, însă nu în schimbul unor exagerate foloase materiale pentru a-şi construi palate. 

Dacă unele persoane mai oferă preotului câte ceva, însă fără ca rugăciunea să fie condiţionată de acest aspect, consider că acelora nu li se trage sărăcia din asta. 

În Faptele Apostolilor se spune că „Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina […] şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor” (5, 2). 

Referitor la viaţa de obşte, tot în Faptele Apostolilor citim: „Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte” (4, 32); şi iarăşi: „Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte” (2, 44).

Cât priveşte problema la care faceţi referire, la nivel de eparhie s-a trimis o circulară prin care preoţii au fost rugaţi să nu recurgă la practici străine rânduielii Bisericii Ortodoxe, care pot atrage după sine depunerea din treaptă sau chiar caterisirea. Să nu fie! An binecuvântat!

 

62. I.R.

„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte! Cu smerenie, aş dori să vă adresez și eu o întrebare: de ce Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, ce reprezintă, în fapt, viața Bisericii, fiind întâlnirea personală și directă cu Mântuitorul Hristos, poate fi săvârșită de un singur preot, iar pentru Taina Sfântului Maslu sunt necesar minim 2 sacerdoți? Consider că aceasta discrepanţă a apărut din considerente liturgice și nu din motive harice. Vă mulțumesc intens cu anticipație pentru răspunsul și bunăvoința Înaltpreasfinției Voastre! Întru mulți ani, stăpâne! Cu nedisimulată apreciere, smerenie și deosebita considerație, I.R.!

Stimate domnule! Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Doctorul trupurilor şi al sufletelor noastre – a instituit această Sfântă Taină ca mijloc de însănătoşire, prin împărtăşirea harului Sfântului Duh, în mod special, atunci când a trimis pe Sfinţii Apostoli, „doi câte doi” (Marcu 6, 7), ca – în numele Lui – să izgonească pe demoni, iar pe cei bolnavi să-i facă sănătoşi prin punerea mâinilor (Marcu 16, 17-18) şi prin ungerea cu untdelemn (Marcu 6, 13). Şi, potrivit poruncii Lui, Sfinţii Apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu, desigur, nu după rânduiala tipiconală folosită astăzi în Biserică – care s-a alcătuit gradual, începând cu secolul al X-lea şi până în secolul al XVII-lea – încă de la prima lor ieşire la propovăduire. Adică, înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, după cuvântul Sfântului Evanghelist Marcu: „Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.” (Marcu 6, 13). Sfântul Apostol Iacov – constatând rolul benefic al acestei lucrări încredinţate lor de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a instituit-o prin diferite vindecări – a scris: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii – Evhologhiul Sinai gr. 973, care datează din 1153, indică numărul de şapte preoţi, iar la nevoie, trei sau chiar doi – şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.” (Iacov 5, 14-15). 

Vedeţi? Textul spune: „Să cheme preoţii Bisericii”! Nu spune să cheme doar pe preotul Bisericii.

În statornicirea numărului de 7 slujitori, spre deosebire de Sfânta Liturghie, unde poate fi doar un săvârşitor, după modelul Cinei celei de Taină, unde Hristos a fost singurul săvârşitor, s-a avut în vedere multitudinea darurilor Duhului Sfânt de care are nevoie cel care se află în suferinţă.

În Sfânta Liturghie, trăieşti evenimentul nu doar istoric, ci şi eshatologic. Numai trăirea liturgică a faptului zilnic ne invită să retrăim împreună cu Hristos întreaga Lui viaţă, de la Naştere până la Înviere şi de la Înălţare până la Pogorârea Duhului Sfânt. În Sfânta Liturghie suntem îndemnaţi să ne unim cu Hristos, Cel care Se naşte, creşte, suferă, moare şi înviază, triumfă şi inspiră Biserica prin trimiterea Sfântului Duh.

În timpul Sfântului Maslu, bolnavul Îl simte pe Iisus Hristos aplecându-Se asupra patului său de suferinţă, precum L-au simţit – odinioară – slăbănogul din Capernaum şi soacra lui Petru, vădindu-i celui bolnav aceeaşi dorinţă de vindecare, izvorâtă din mila Sa cea dumnezeiască. Dacă cel bolnav crede cu adevărat în Dumnezeu, crucea suferinţei lui devine mult mai uşoară, pentru că sub ea se aşază – ca un Simeon din Cirene – Însuşi Hristos.

Însăşi rugăciunea pentru sfinţirea untdelemnului, care scoate „de sub praful zidirii prăbuşite sub puterea bolii, pecetea darului Duhului Sfânt”, este rostită de şapte ori, după numărul celor şapte daruri ale Duhului Sfânt, enumerate de prorocul Isaia (11, 2-3) şi care reprezintă Biserica în toată plinătatea ei – întregul Trup al lui Hristos. 

Ştiut este faptul că, până în secolele XIII-XIV, epistole şi evanghelii se citeau în timpul a şapte Sfinte Liturghii, săvârşite pe parcursul a şapte zile la rând, de şapte preoţi, în şapte biserici diferite, folosindu-se şapte litri de ulei amestecat cu vin.  Acum toate se fac în cadrul aceleiaşi slujbe, în care, după fiecare citire a Apostolului, Evangheliei şi rugăciunii, se face ungerea celui bolnav/celor bolnavi cu untdelemn sfinţit, întru numele Domnului. 

Aşadar, Taina Sfântului Maslu atrage după sine vindecarea, uşurarea chinurilor fizice şi a suferinţelor psihice, iertarea păcatelor săvârşite din neştiinţă şi a celor uitate din cauza slăbiciunii omeneşti, fără intenţia de a le ascunde etc. – „și de va fi făcut (bolnavul) păcate, se vor ierta lui (Iacov 5, 15) – şi încrederea celui bolnav în puterea de vindecare a lui, pentru rugăciunile Bisericii şi ale slujitorilor acesteia, precum şi puterea de a face din suferinţă o reală scară către Împărăţia lui Dumnezeu, locul în care suferinţa nu va mai exista (Romani 8, 18). 

Dacă doriţi să aprofundaţi această temă, în 2019 am publicat lucrarea intitulată „Despre Sfintele Taine şi Ierurgii – o carte dogmatico-liturgică pe înţelesul tuturor”. An binecuvântat!