Istoria noastră a românilor este biografia extraordinară a unui popor de viţă veche, din strămoşi viteji şi drepţi, cumpăniţi în gândire şi mai ales în Faptă.
Neamul nostru românesc şi-a scris istoria prea adesea cu spada, pentru că prea mulţi ne-au râvnit bătătura, munţii şi văile, apele şi câmpiile, pe care şi le-au iubit cu iubire mare, le-au păstrat şi le-au dat din mână în mână, urmaşilor de-un sânge şi de o lege creştinească.
Au fost momente în istorie când în răstimpuri lungi, românii au trebuit să trăiască despărţiţi. Uneori sub stăpâniri străine.
Chiar dacă, secole la rând, ţinuturile româneşti au trebuit să aibă organizare şi conducere administrativă separate date fiind condiţiile dezvoltării istorice şi, mai ales contextul specific al epocii medievale, modul de viaţă al românilor era acelaşi şi în toate prilejurile potrivite şi-au manifestat dorinţa de organizare şi conducere unică. Voinţa înfăptuirii unităţii naţional-statale, cauza sfântă pentru care poporul român a luptat nestrămutat a fost o sacră năzuinţă.
Voinţa de unitate, dorul de frate, au fost asemenea unei epoci tot atât de mare cât unitatea însăşi.
Despărţirea au simţit-o dureros de nefirească, şi nu au dat răgaz şi somn ochilor deschişi spre viitorul în care aveau să îşi facă dreptate. Un viitor pe care l-au poruncit pruncilor din faşă, l-au grăbit, au trăit şi unii au şi murit pentru el.
Era un viitor. Ce viitor? Era viitorul unităţii româneşti, viitorul libertăţii în ţara ce era şi trebuia să fie a lor, INTREAGĂ.
În acest decembrie îmbrăcat uşor în haina albă a zăpezii ne amintim de toate aceste aspecte legate de istoria neamului nostru bătând încet, cu sfială la Uşa Istoriei şi întrebând : Ne recunoaşteţi pe noi, urmaşii voştri?.
Statornica speranţă şi credinţa în izbânda deplină a eforturilor pentru înfăptuirea idealurilor naţionale şi sociale, pentru apărarea drepturilor istorice legitime şi a fiinţei neamului au unit toate forţele poporului român în momentele hotărâtoare ale istoriei noastre.
„Cele trei Ţări româneşti din Dacia lui Traian – arăta Vasile Pârvan- Ardealul,Moldova şi Ţara Românească sau sprijinit una pe alta, trimiţându-şi oameni, oşti, bogăţii, cărţi de învăţătură, şi au fost aşa un trup şi un suflet.”
„Un trup şi un suflet” au fost şi rămân, pentru veşnicie, ţinuturile româneşti cu oamenii lor, păstrând, de la generaţie la alta, flacăra sacră a iunirii de Patrie.
Ţara noastră şi-a căutat cu neodihnă forma originară ca să-i încapă în ea tot trupul şi mai a.les SUFLETUL CRESTIN.
Să fie TOŢI ŞI ÎNTRU TOATE UNA. O ţară unită, cu vrednici cârmuitori, cârmuitori ortodocşi, ţară care să-şi respecte adevăratele valori.
Au fost mari conducători care şi -au iubit ţara – români adevăraţi . Au fost şi vor mai fi. .
Anul 1918 este numit ANUL BUCURIEI Anul împlinirilor mult aşteptate pentru Basarabia, Bucovina, şi Transilvania.
Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, cu tot ceea ce a însemnat anul 1918, a intrat şi rămâne în ritmul vieţii româneşti ca bătaia inimii ce se moşteneşte din părinţi în fii şi ţine vie spiţa neamului românesc,amintirea istoriei şi datoria de a păstra neamul în unitate de credinţă şi mai mult.
Să ne bucurăm în acest moment şi să rostim precum în vremea sa rostea CARPE DIEM Horaţiu şi FII încrezător în ziua de mâine.
Să fim încrezători în ziua de mâine!
Arhid. Vasile M. Demciuc