Tabăra de vară – Temerari pe drumul cunoașterii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sectorul „Catehizare, tineret și educație pentru viață”, al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, organizează vara aceasta la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini tabăra de vară TEMERARI PE DRUMUL CUNOAȘTERII.
 
Activitățile pe care le propunem tinerilor participanți sunt diversificate, fiecare zi fiind o nouă provocare pentru ei. Se vor organiza ateliere adaptate nevoilor fiecărei grupe de tineri, prin intermediul cărora participanții își vor dezvolta abilitățile de lucru individual sau în echipă. Traseele montane, tirul cu arcul, easy rafting-ul sunt doar câteva din activitățile menite să-i ajute pe cei mici să își depășească limitele și să se încreadă în propriile puteri.
 
Vânătoarea de comori, serile de film și focul de tabără îi vor provoca pe micii temerari să comunice eficient, să socializeze și să lege noi prietenii. Activitățile propuse sunt gândite în așa fel încât fiecare participant să plece acasă cu amintiri ziditoare și cunoștințe de folos.
 
Se vor organiza sesiuni catehetice interactive prin intermediul cărora tinerii vor înțelege mai ușor mesajul evanghelic, cât și întâlniri duhovnicești cu preotul taberei, unde tinerii vor găsi răspuns întrebărilor sau frământărilor lor. Rugăciunile dimineții și ale serii vor fi nelipsite, precum și Sf. Liturghie care va fi săvârșită în a treia zi de tabără.
 
Vă așteptăm să fim temerari pe drumul cunoașterii sinelui, al prieteniilor sincere, dar și al unui timp prețios petrecut în preajma lui Hristos!

Înscrieri online: AICI

Descarcă formular online: AICI

Pentru informații suplimentare, accesați pagina de Facebook: AICI

Arhid. Vlad Lungu – Telefon: 0748343657 / tabere@arhiepiscopiasucevei.ro