Sfântul Mucenic Ioan Valahul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul – i se spune „Nou” pentru că a pătimit după căderea Constantinopolului sub otomani (1453), iar „Valahul”, pentru că în vechime popoarele străine numeau pe românii din Ţara Românească „vlahi” sau „valahi” – s-a născut în anul 1644, când Ţara Românească era condusă de domnul Matei Basarab (1632-1654). A păşit pe drumul muceniciei la vârsta de 15 ani, în timpul domniei lui Mihnea al III-lea Radu (1658-1659).

Iubiți cititori și cititoare,

Viaţa sfântului a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec contemporan cu Ioan Valahul, şi a fost tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul. Aşa se explică de ce Sfântul Ioan Valahul a fost trecut în sinaxarul Mineiului grecesc pe luna mai, tipărit la Constantinopol în 1843 şi apoi în Mineiele româneşti, începând cu ediţia de la Mănăstirea Neamţ din 1846.

Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul – i se spune „Nou” pentru că a pătimit după căderea Constantinopolului sub otomani (1453), iar „Valahul”, pentru că în vechime popoarele străine numeau pe românii din Ţara Românească „vlahi” sau „valahi” – s-a născut în anul 1644, când Ţara Românească era condusă de domnul Matei Basarab (1632-1654). A păşit pe drumul muceniciei la vârsta de 15 ani, în timpul domniei lui Mihnea al III-lea Radu (1658-1659) – căruia i se mai spune „Turcitul”, pentru că de copil şi până la vârsta de 40 ani, când a ocupat tronul Ţării Româneşti, a crescut la curtea lui Sinan Paşa – care, pentru neplata tributului, a atras asupra celor trei provincii româneşti, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, toată mânia sultanului Mehmed, a cărui armată a adus la vremea aceea multă stricăciune celor trei provincii.

Ostaticii, deşi erau consideraţi trofeele de război ale sultanului, puteau fi vânduţi otomanilor pe sume considerabile. Aşa s-a întâmplat şi cu tânărul Ioan care, prin 1659, ostatec fiind, în drum spre Ţarigrad (Istanbul), a fost vândut unui păgân. Acest păgân, fiind sodomit, îl cumpărase pentru satisfacerea poftelor trupeşti. Însă nu şi-a putut împlini poftele pentru care îl cumpărase, deoarece tânărul Ioan l-a înfruntat cât i-a stat în putere. Iar atunci când a găsit momentul potrivit l-a ucis fără niciun fel de remuşcare.

Aflându-se de fapta sa, nu puţine au fost chinurile tânărului ostatic. Ajunşi la Ţarigrad, cei care îl însoţeau l-au prezentat soţiei acelui păgân ucis care, la rândul ei, după legea lor, l-a prezentat vizirului, spre judecată. Ioan şi-a mărturisit fapta, dar şi motivul pentru care a înfăptuit-o. Atunci judecătorul a găsit de cuviinţă să-l retrimită la soţia acelui păgân pentru a se pronunţa asupra pedepsei care i se cuvenea.

Femeia i-a cerut două lucruri: 1. Să-i devină soţ şi 2. Să treacă la credinţa ei, aducându-i în atenţie, ca exemplu pozitiv, pe domnul Ţării Româneşti Mihnea al III-lea Radu care se turcise de copil cu numele Gioan Bei.

Doi ani şi jumătate s-a străduit acea văduvă să-l convingă pe Ioan să accepte propunerile ei, însă fără sorţi de izbândă. În cele din urmă, femeia l-a deferit eparhului – un fel de prefect al cetăţii – care, pentru fapta sa, l-a aruncat în temniţă, unde, timp de mai multe zile, a fost supus celor mai aspre chinuri.

Este consemnat că femeia, profitând de tratamentul inuman la care era supus Ioan, cobora la el în celulă şi, prin diferite metode încerca, să-l întoarcă pe Ioan de la Hristos şi să-l determine a se căsători cu ea. Însă Ioan a rămas neclintit în credinţa sa ortodoxă şi în hotărârile luate.

Atunci, femeia i-a cerut vizirului (judecătorului) condamnarea lui la moarte prin spânzurare. Şi l-au luat călăii pe Ioan, în a douăsprezecea zi a lunii mai a anului 1662 şi l-au dus la locul de execuţie situat în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani – Ţarigrad. Prin această moarte, Sfântul Ioan şi-a înscris numele în calendarul celor aleşi din Împărăţia cerurilor şi în inima neamului care l-a odrăslit.

Moaştele Sfântului Ioan Valahul nu s-au păstrat, existând posibilitatea ca trupul său să fi fost aruncat în apele Bosforului sau îngropat de creştini într-un loc din jurul Istanbulului. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în şedinţa sa de lucru din 28 februare 1950 – a hotărât trecerea sa în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire la 12 mai. Generalizarea solemnă a cultului său a avut loc în octombrie 1955.

 

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.