Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Epictet era preot în Bitinia din Asia Mică, probabil în metropola Nicomidia, şi îl învrednicise Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Printre multele minuni săvârşite se înscriu atât vindecări de tot felul, cât și multe convertiri la Creştinism. Între acestea se numără şi convertirea lui Astion,, fiul mai-marelui cetăţii, Alexandru, şi al Marcelinei, și nepotul senatorului roman Iulian. Primind botezul creștin, i-a cerut lui Epictet ca împreună să plece într-o provincie în care să nu-i cunoască nimeni, ajungând în cetatea Halmyris din Scythia Minor. Halmyrienii, în cei 17 ani cât cei doi „monahi” misionari au lucrat cele ale preoţiei în pământul lor, văzând semnele şi minunile, – deoarece şi Astion primise de la Dumnezeu darul facerii de minuni, având o putere deosebită asupra duhurilor necurate –, s-au convertit la Creştinism.  

Halmyris – numită la sfârşitul secolului al III-lea şi Almirida – a fost o cetate romano-bizantină în provincia Scythia Minor, din care făcea parte şi Dobrogea de azi. Aici, în anul 290, în timpul persecuţiilor lui Dioclețian (284-305), au pătimit preotul Epictet şi tânărul Astion.

Actul martiric al lui Epictet şi Astion – care descrie viaţa, minunile şi mai ales mucenicia lor, considerat a fi cea mai veche lucrare scrisă pe teritoriul ţării noastre – a fost redactat în limba latină, vorbită de strămoşii noştri daco-romani, de Vigilantius, unul dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată a celor doi martiri şi care, în cele din urmă, s-a convertit la Creştinism.

Epictet era preot în Bitinia din Asia Mică, probabil în metropola Nicomidia, şi îl învrednicise Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Printre multele minuni săvârşite se înscriu: vindecarea fiicei paralitice a unui dregător, vindecarea unui om stăpânit de duhuri necurate şi vindecarea unei femei oarbe care, printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu, şi-a recăpătat vederea.

Printre cele mai mari minuni săvârşite de Epictet în slujirea sa preoţească sunt considerate și multele convertiri la Creştinism; între acestea se numără şi convertirea lui Astion, fiul mai-marelui cetăţii, Alexandru, şi al Marcelinei, care era fiica senatorului roman Iulian.

Astion a primit credinţa în Iisus Hristos botezându-se, potrivit dorinţei sale. Şi pentru că nu dorea să-şi supere părinţii, i-a cerut lui Epictet ca împreună să plece într-o provincie în care să nu-i cunoască nimeni. În aceste condiţii au ajuns ei în cetatea Halmyris din Scythia Minor.

Halmyrienii, în cei 17 ani cât cei doi „monahi” misionari au lucrat cele ale preoţiei în pământul lor, văzând semnele şi minunile, – deoarece şi Astion primise de la Dumnezeu darul facerii de minuni, având o putere deosebită asupra duhurilor necurate –, s-au convertit la Creştinism. De pildă, se ştie că dintre cei care participaseră la vindecarea unui surdo-mut paralitic s-au convertit cam o mie de suflete.

Latronianus – comandantul militar al provinciei Scythia Minor – a sosit în oraşul Halmyris cu scopul de a rezolva unele treburi administrative şi militare. Cu acel prilej unii dintre funcţionarii săi i-au spus că în cetate se află doi străini care „pe mulţi îi îndepărtează de la jertfele datorate zeilor”. Atunci comandantul, înfuriat de cele auzite, le-a poruncit slujitorilor săi ca, după apusul soarelui, „să se ducă la locuinţa sfinţilor, să-i lege, să-i pună în fiare şi să-i ducă, sub pază, la închisoare”.

Epictet şi Astion au fost aruncaţi în temniţă, potrivit ordinului acelui comandant. În trei rânduri au fost prezentaţi în faţa completului de judecată, pe durata şederii lor în arest, în ideea că vor fi determinați să renunţe la credinţa lor în Iisus Hristos; dar de fiecare dată – contrar măsurilor dure care au fost luate împotriva lor: prima dată au fost dezbrăcaţi şi biciuiţi, sfâşiaţi cu cârlige de fier şi arşi cu făclii aprinse; a doua oară au fost aruncaţi într-un cazan în care s-a turnat smoală şi grăsime în clocot; iar a treia oară au fost ţinuţi fără mâncare şi apă timp de 30 zile – ei au mărturisit: „Suntem creştini, facă-se voia Dumnezeului nostru cu noi”.

Auzind aceste cuvinte, Latronianus a poruncit să li se zdrobească feţele cu pietre, apoi să fie bătuţi cu bâte de frasin. Iar în cazul în care nici de această dată nu vor renunţa la credinţa lor, să fie scoşi din cetate şi decapitaţi. Lucru care s-a şi întâmplat în ziua de 8 iulie 290, în timpul împăratului Diocleţian şi a comandantului Latronianus.

Şi mulţi dintre cei care s-au atins de trupurile lor care erau albe ca zăpada, bolnavi sau demonizaţi fiind, s-au vindecat.

Seara, la apusul soarelui, Vigilantius – unul dintre cei care au făcut parte din completul de judecată care i-a condamnat pe sfinţi, dar care între timp s-a convertit la Creştinism cu toată casa lui – alături de alţi creştini au venit în ascuns, au luat trupurile celor doi martiri şi, stropindu-le cu mirodenii de mult preţ, le-au îngropat într-un loc de cinste.

Multe semne şi minuni, spre lauda numelui lui Iisus Hristos, s-au petrecut la mormântul sfinţilor.

La nici două zile de la moartea mucenicească a celor doi a murit şi Latronianus, din ordinul căruia au fost martirizaţi; numai că el a murit nebun, ca de altfel toţi persecutorii, în chinuri cumplite.

Despre martiriul Sfinţilor Epictet şi Astion au aflat – în cele din urmă, după aproape două decenii de căutări – şi părinţii lui Astion, Alexandru şi Marcelina; informaţiile le-au fost date de un cunoscut de-ai lor, care în timpul persecuţiilor l-a recunoscut pe Astion.  Relatându-li-se despre credinţa cea nouă în Iisus Hristos la care aderase cu atâta tărie fiul lor, mama sfântului a zis că vrea să devină şi ea creştină şi că – dacă va fi nevoie – este gata să primească chiar şi martiriul. Şi, îmbarcându-se într-o corabie, însoţiţi fiind de trei slujitori, au pornit spre „ţara sciţilor”, în cetatea Halmyris.

Vigilantius – judecătorul care se convertise şi căruia i se arătase Astion noaptea în vis – i-a întâmpinat şi le-a oferit găzduire în casa sa, vorbindu-le totodată, timp de o săptămână, despre învăţătura cea nouă adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

După ce Vigilantius a reuşit să-i facă a înţelege câte ceva din noua învăţătură, şi după ce preotul Bonosus i-a făcut catehumeni, în a 40-a zi de la venirea lor în Halmyris au fost botezaţi de Evangelicus, episcopul Tomisului. Opt zile a rămas episcopul împreună cu ei, după care el „s-a dus în altă cetate care era în apropiere”, iar Alexandru şi Marcelina s-au întors în ţara lor, luându-i cu ei pe Vigilantius, judecătorul, şi pe Bonosus, preotul, care erau timoraţi de frica păgânilor.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 20 iulie 1992, a hotărât trecerea Sfinţilor Mucenici Epictect şi Astion din cetatea Halmyris în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire liturgică la 8 iulie.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.