Sfântul Mucenic Iulian din Tars – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

După un timp, când apele mării au scos trupul Sfântului Iulian la ţărm, o văduvă evlavioasă din Alexandria l-a luat şi l-a îngropat cu multă cinste. Nu a rămas în Alexandria, ci a fost dezgropat şi dus în Antiohia; acolo a fost aşezat – pentru cinstire şi închinare – într-un paraclis construit special la periferia oraşului.  Până în secolul al VI-lea când perşii – care erau nişte piromani prin excelenţă şi al căror zeu era focul – au incendiat paraclisul, multe minuni, în special, tămăduirea celor demonizați, au fost consemnate ca având loc la moaştele sale. Părticele din moaştele Sfântului Mucenic Iulian se găsesc la Biserica din Campusul universitar „Tudor Vladimirescu” din Iaşi – cea care, de fapt, îi poartă şi numele, avându-l ocrotitor; aceasta fiind şi singura biserică din Patriarhia Română cu acest hram.

Iubiți cititori și cititoare,

Răspândirea Creştinismului coincide cu creşterea numărului martirilor, respectiv cu sporirea persecuţiilor. Cea mai sângeroasă persecuţie împotriva creştinilor a avut loc în timpul tetrarhiei împăraţilor Diocleţian (284-305), Galeriu (293-305), Maximian (286-305) şi Constanţiu Chlor (293-305), în timpul cărora s-au emis patru edicte: trei în anul 303 şi unul în 304, prin care s-a decretat dărâmarea bisericilor, interzicerea slujbelor, arderea cărţilor de cult şi a arhivelor, pedepsirea aspră atât a clerului cât şi a creştinilor care nu se lepădau de credinţa în Hristos.

Aceste interdicţii au făcut ca sinaxarul Bisericii să se îmbogăţească cu cel mai mare număr de mucenici. Printre cei mulţi care au pătimit în timpul domniei acelei tetrarhii se numără şi Sfântul Mucenic Iulian. Iulian era un tânăr în vârstă de optsprezece ani care provenea dintr-o familie nobilă – tatăl său era senator, iar mama sa, o foarte bună creştină – din Tarsul (Anazarbosul) Ciliciei (†303), oraşul în care s-a născut Sfântul Apostol Pavel.

În viața sa este relatat că, atunci când a fost dus înaintea eparhului Marcian, iar acesta a încercat să-l convingă, ademenindu-l cu bani şi faimă, pentru a renunţa la credinţa în Iisus Hristos şi a adera la slujirea idolilor, Iulian i-a răspuns că nu are trebuinţă nici de bani şi nici de faimă. Mai mult, i-a spus că el preferă să poarte cu demnitate „Crucea lui Hristos”. Cât despre chinurile cu care a fost ameninţat în cazul în care nu s-ar supune decretului imperial, Iulian l-a asigurat: „Chiar dacă aş fi silit să trec prin foc şi apă, nu mă voi lepăda de Hristos”.

Evident că reacţia lui Marcian nu a întârziat să apară, ci a fost pe măsura curajului arătat de Iulian. După ce i-au administrat o bătaie soră cu moartea, Iulian a fost aruncat în închisoare, unde călăii au fost îndrumaţi să folosească forţa pentru a-i da să mănânce din cele jertfite idolilor. Însă Iulian le-a vomitat imediat, spunându-i eparhului – care asista la cele întâmplate – că tot ceea ce a fost făcut sub constrângere nu poate fi considerat ca fiind o participare de bunăvoie. Chiar dacă eparhul a încercat să-i inducă  tânărului convingerea că, prin cele mâncate, s-a făcut părtaş deja la jertfele idolilor, Iulian a rămas ferm, replicând că ceea ce judecătorul a făcut sub presiune fizică şi psihică a fost imoral şi nelegitim.

Atunci, după ce i s-a mai administrat încă o corecţie, eparhul a dispus anchetarea lui Iulian, însă de această dată la Anazarbos, – astăzi Anazarva –, o cetate importantă în perioada romană şi cea bizantină, care se afla în străvechea provincie a Ciliciei, în Anatolia (Turcia sud-centrală). Era oraşul rival al capitalei provinciei, Tarsus. Sub Diocleţian, Anazarbos a devenit capitala provinciei romane Cilicia Secunda. Cetatea a fost reconstruită în urma unui cutremur, care a avut loc în secolul al Vl-lea, schimbându-i-se numele în Justinianopolis – după numele împăratului Justinian; există şi astăzi arcul de triumf roman, stadionul, amfiteatrul, apeductele şi ruinele câtorva biserici bizantine din acea perioadă.

În drum spre Anazarbos, eparhul Marcian l-a purtat pe Iulian prin toată Cilicia; cei care-l escortau l-au supus la cele mai rele tratamente. I-au dat să bea cu forţa din vinul jertfit idolilor, l-au pus să tămâieze idolii. Şi – pentru că nu s-a supus – i-au jupuit degetele şi i-au pus cărbunii aprinşi în palme. Pentru a-i prelungi chinurile – mai este consemnat în viaţa sfântului – eparhul s-a folosit de mama tânărului Iulian, Asclepiodora, care a fost martora multor suferinţe şi chinuri pe care le-a îndurat fiul ei. Mamei i s-a îngăduit să rămână pentru câteva zile împreună cu fiul ei, asupritorii sperând că îl va convinge să accepte propunerea de a lepăda credinţa în Hristos în schimbul rămânerii în viață. Într-adevăr, după trei zile de stat împreună, Iulian a primit sfat de la mama sa, însă cel de a rămâne până la moarte neclintit în credinţa în Iisus Hristos.

În cele din urmă, eparhul a dispus ca Iulian să fie băgat într-un sac cu reptile otrăvitoare şi scorpioni – în sac a fost pus şi nisip, pentru a fi cât mai greu – şi să fie aruncat în mijlocul mării. Şi s-a făcut întocmai!

După un timp, când apele mării au scos trupul Sfântului Iulian la ţărm, o văduvă evlavioasă din Alexandria l-a luat şi l-a îngropat cu multă cinste. Nu a rămas în Alexandria, ci a fost dezgropat şi dus în Antiohia; acolo a fost aşezat – pentru cinstire şi închinare – într-un paraclis construit special la periferia oraşului.  Până în secolul al VI-lea când perşii – care erau nişte piromani prin excelenţă şi al căror zeu era focul – au incendiat paraclisul, multe minuni, în special, tămăduirea celor demonizați, au fost consemnate ca având loc la moaştele sale.

Părticele din moaştele Sfântului Mucenic Iulian se găsesc la Biserica din Campusul universitar „Tudor Vladimirescu” din Iaşi – cea care, de fapt, îi poartă şi numele, avându-l ocrotitor; aceasta fiind şi singura biserică din Patriarhia Română cu acest hram.

Cât despre mama sa, Asclepiodora, pentru că i-a înşelat aşteptările eparhului, la scurt timp i s-au tăiat picioarele, primind astfel și ea cununa muceniciei.

Martirii sunt cei pentru care Dumnezeu va da mărturie la Înfricoşătoarea Judecată, după cum putem citi și în Sfânta Scriptură: „Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu şi Îi slujesc ziua şi noaptea, în templul Lui, şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său.” (Apocalipsa 7, 14-15). Da. Însă până atunci luminează cu chipul lor sinaxarele ce împodobesc policrom pereţii sfintelor noastre biserici şi mănăstiri, paraclise şi troiţe, interioare şi exterioare de reşedinţe episcopale sau voievodale, precum şi interioarele sufletelor credincioşilor botezaţi în numele Preasfintei Treimi.

foto credit: doxologia.ro

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.