Sfântul Ioan cel Nou a fost colindat de tinerii Centrelor „Ecclesia” ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Perioada premergătoare slăvitului praznic al Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos aduce bucurie, lumină și pace în sufletele tuturor celor ce primesc darul colindului prin care se vestește Nașterea Domnului.

Între cei care au cunoscut această binecuvântare se numără credincioșii prezenți sâmbătă, 17 decembrie 2022, ziua pomenirii Sfântului Proroc Daniel, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, unde a avut loc cea de-a doua ediție a Concertului de colinde „Am pornit vestea cea bună” al Centrelor de tineret „Ecclesia” ale eparhiei.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, 16 coruri de tineri au colindat în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, loc în care, sub un baldachin de piatră, se află racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, mare făcător de minuni și grabnic ajutător.

Evenimentul, organizat de Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru viață al Centrului Eparhial Suceava, a fost prezentat de Bianca Gabriela Roman și Gabriel Ilișoi, referenți.

Cei dintâi colindători au fost copiii din Grupul Vocal „Sfântul Stelian” – Berchișești,  cor al Centrului de tineret „Ecclesia Berchișești”. Acesta a fost înființat în anul 2017  și este format din copii și tineri cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, coordonați de prof. Loredana Dura. Astăzi au interpretat colindele „Bună sara lui Crăciun”, „Iisus, bine-ai venit!” și „Leru-i, Doamne, ler”.

„Vlăstarele Rarăului”, grup vocal de tineri al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc, i-au bucurat pe spectatori cu colindele „În ieslea din Vifleem”, „Cetiniță” și „La Vifleem colo-n jos.” Corul a luat naștere la inițiativa pr. Constantin Norocel și a soției sale, prof. Marcela Norocel. Grupul s-a remarcat prin participarea la numeroase evenimente cultural-artistice din țară, în care au promovat tradiția și costumul popular din Bucovina, implicându-se în activități catehetice, dar și social-filantropice.

Colindele „Dumnezeu de la-nceput”, „Astăzi S-a născut Hristos” și „Scoală, gazdă, din pătuț” au fost interpretate de Corul „Sfântul Stelian” – Mitocu Dragomirnei, înființat în luna octombrie a acestui an. Reunind elevi de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, grupul este coordonat de prof. Petruța Marcian.

A urmat momentul artistic susținut de Grupul Vocal „Sfântul Voievod Stefan cel Mare” al Colegiului Național Militar din Câmpulung Moldovenesc. Coordonați de pr. Constantin Cârloanță, tinerii au interpretat colindele „Bună seara, gazdă aleasă”, „Iisus, bine ai venit” și „Plugușorul”.

Grupul Folcloric „Veșnicia s-a născut la sat”, coordonat de pr. Bogdan Feștilă și doamna Maria Tanasă, a adus la lumină cântece și colinde tradiționale, spre bucuria spectatorilor. Grupul vocal a luat naștere în anul 2015, odată cu Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Nicolae” din cadrul Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni. Anul trecut, copiii Corului „Veșnicia s-a născut la sat” au devenit membri activi ai Centrului Ecclesia din cadrul acestui liceu.

„Arcașii Bucovinei” a fost cel de-al șaselea cor prezent în cadrul concertului de colinde. Parte a Centrului de tineret Ecclesia al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” din localitatea Vama, din data de 24 aprilie 2021, corul „Arcașii Bucovinei” a fost înființat în anul 2016, coordonator fiind prof. Faraon Bogdan.

Un moment cu adevărat emoționant a fost oferit de Corul „Să-i cântăm Domnului” Bivolărie care, prin limbajul mimico-gestual, a împărtășit „bucuria colindului din lumea cea fără de sunet”. Coordonați de prof. Ana Cruț, tinerii au interpretat „Deschide ușa, vin cu colinduța”, „Sfânta Maică, Sfânt Copil” și „În această Sărbătoare”.

În cadrul evenimentului a concertat și Corala de Tineret „Theotokos” a Liceului Tehnologic Nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc, Centru Ecclesia din luna martie a anului 2021. Coordonat de prof. Tiberiu Crăciunescu, grupul vocal a interpretat colindele „Bună seara, gazdă aleasă”, „Colinda instrumentiștilor”, „Iisus, bine ai venit”, și „Luatu-s-o, dusu-s-o”.

Grupul Coral al Centrului Ecclesia Bunești, „Flori de măr”, a adus împreună copii și tineri din toate cele 4 sate ale comunei: Uncești, Bunești, Petia și Podeni. Înființat în luna decembrie a anului 2021, tinerii coordonați de pr. Florin Florescu au pregătit colinde în care a fost evocată personalitatea Binecredinciosului Voievod al Moldovei, „Ștefane, Măria Ta” și „La poartă la Ștefan Vodă”.

Seara a fost împodobită și de glasurile copiilor Grupului Vocal „Nikolaos” al Centrului Ecclesia Sadova II. Corul, înființat în anul 2009, este coordonat de pr. Simion Mîndrilă și de prof. Lidica Mihaela Mîndrilă. În această zi a Postului Bucuriei au fost interpretate colindele „Domnuleț și Domn din cer”, „Moș Crăciun”, „Legănelul lui Iisus” și „Mărire întru cele ‘nalte”.

Corala „Sfântul Daniil Sihastrul” a Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, coordonată de prof. Miriam Leon-Postolache, a luat naștere în luna noiembrie a anului 2021, odată cu înființarea Centrului de Tineret Ecclesia din Rădăuți. În această seară au interpretat: „Bună sara, gazdă aleasă” și „Cerul și-a deschis soborul”.

În continuare, Corul „Timotheos” al Colegiului Tehnic Rădăuți a adus bucurie prin  „Colindul colindelor”, „Ziurel de ziuă”, „Trei crai de la Răsăritu” și „Deschide ușa, creștine”. Înființat în anul 2002 de către prof. Elisabeta Marici, corul a reprezentat în această seară Centrul Ecclesia al Colegiului Tehnic Rădăuți, înființat anul acesta, în luna aprilie.

Și Centrul de tineret Ecclesia al Parohiei Gălănești a povestit în glas de colind despre Nașterea Domnului. Corala misionară de tineret ,,Voskreseniya” a fost înființată în data de 14 noiembrie 2021 de către prof. Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial. Tinerii au reușit să aducă lumină pe chipul celor prezenți prin interpretarea colindelor „Coborât-a coborât”, „Într-o seară a lu Crăciunu” și „Domnește Pacea pe Pământ”.

A urmat momentul artistic susținut de Corul „Sfântul Gheorghe” al Parohiei Bosanci I, înființat în anul 2003 de prof. Tamara-Loredana Bujorean. Membrii grupului vocal al Centrul Ecclesia Bosanci au interpretat o serie de colinde specifice acestei perioade, între care „Sus boieri nu mai dormiți”, „Asta-i casa cea frumoasă” și „A venit și-aici Crăciunul”.

Centrul Ecclesia al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava a fost reprezentat de corul instituției de învățământ. Grupul vocal, înființat în luna decembrie a anului 1991, este coordonat de pr. prof. Ionuț Lucian Tablan Popescu. În aproape 20 de ani de activitate, grupul vocal a reușit să obțină premii importante la nivel național și internațional, concertând pe renumite scene din Europa. În cadrul acestui concert au interpretat „Noi în seara de Crăciun|”, „Gazde mari” și „La tătă casa-i lumină”.

Concertul s-a încheiat cu un alt moment deosebit, recitalul Corului „Kolomeika”, din cadrul Centrul Ecclesia al Colegiului Tehnic „Lașcu Vodă” Siret. Grupul vocal a fost înființat în anul 2002 și s-a alăturat Centrelor Ecclesia în luna februarie a acestui an. Coordonați de pr. prof. Puiulet Dorin, elevii au interpretat, în limba română și ucraineană, colindul „Colo sus în vremea ceea” și cântecul „Veselei vecer” – Noapte veselă.

La final, participanții au fost răsplătiți cu colăcei și portocale, iar coordonatorii au primit, din partea prof. Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru viață,  diplome și  icoane cu reprezentarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Concertul de colinde a fost transmis LIVE de către Sectorul Media și Comunicare pe paginile oficiale de Facebook și YouTube ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și ale partenerilor media.

Pe chipurile tuturor celor prezenți s-a citit revărsarea bucuriei acestei perioade în care este vestită venirea în lume a Mântuitorului, precum și lumina întâlnirii cu tinerii eparhiei care, prin darul lor, arată zi de zi dragostea și recunoștința față de strămoși prezentând tradițiile și obiceiurile bucovinene.

Irina Ursachi