Sfântul Grigore Palama între Orient și Occident. Rugăciune, isihasm și lumină

  1. Introducere

Sfântul Grigore Palama a fost trimis de Dumnezeu în momentul în care otomanii ocupaseră Asia Mică și au pătruns în Tracia de Răsărit. În timp ce Imperiul Romano-Bizantin era în agonie, invadat din exterior de otomani și măcinat din interior prin războaie civile[1], pătrunde pentru prima oară „invazia” ideologică numită „teologia scolastică”, prin persoana lui Varlaam de Seminara (Calabria).

În acest cadru istoric, Sfântul Grigorie combate religia antropocentrică a Islamului[2], pentru care este ținut prizonier un an de zile (1354) de otomani, răscumpărat cu sume mari de bani de creștini[3],  şi se confruntă cu reprezentanții secularizării umanismului creștin occidental, care îl ironizează,  îl acuză de ignoranță și chiar „de blasfemie”[4].

Inspirat de Duhul Sfânt, Grigore Palama „luptă” împotriva celor două curente  ideologice și sintetizează astfel Revelația biblică în cea mai profundă expresie a ei, înfruntând cu duh puternic şi minte luminată de har și adevăr cele două direcții care veneau fără oprire din Orient şi din Occident.

1.1 Actualitatea și necesitatea învățăturii palamite

Ortodoxia retrăiește astăzi aceleași provocări ideologice, din vremea lui Palama, motiv pentru care învățătura Sfântului Grigore este actuală și imperios necesar să o cunoaștem și să o trăim ca atare, întrucât experiența duhovnicească a creștinului ortodox  arată că „unirea în chip neamestecat” în lumină cu Dumnezeu, în iubire și în rugăciune reprezintă viața Bisericii, viața și lucrarea Sfântului Duh în lume, din toate timpurile.

Învățătura lui Varlaam o vedem astăzi actualizată și exprimată în lume prin:  educație, cultură, literatură, artele contemporane, cinematografie, mass-media etc., ideologia de gen, transumanismul[5], etc. deoarece se întemeiază, în cea mai mare parte, doar pe rațiune, pe logică, pe fantezie, pe simţuri și pe fantasme.

Omul contemporan se risipeşte în creaturi, uitând de Creator, chiar se răzvrătește împotriva Lui, construindu-și o conștiință strict lumească, ce poate genera și multiplica comportamentul lui Cain, care s-a supărat pe Dumnezeu și sub pretext că nu i-a fost primită jertfa, a decis să-l ucidă pe Abel (Facere 4, 1-25).

În schimb, învățătura palamită poate înfrunta și corecta probleme actuale, precum umanismul, iubirea de sine, egoismul, psihologismul, care izolează şi închide omul în propriul sine doar în trecutul său, divinizarea bunurilor materiale, care conduce la grave probleme sociale, misticismul oriental, care elimină noţiunea de persoană din Dumnezeu şi din om, antropocentrismul islamic, moralismul occidental, secularizarea etc.

Sf. Grigore cuprinde armonios în jurul energiilor dumnezeiești necreate, într-un tot unitar, în lumina rugăciunii, ecleziologia, asceza, sociologia, cultura, ecologia și spiritualitatea, firescul uman, arătând calea mântuitoare că „omul în Hristos se transfigurează, se sfințește, se îndumnezeiește în Biserică […], și un astfel de om nu trăiește pur și simplu moral, ci duhovnicește”[6], deoarece nu capacităţile sale fireşti, raţionale sau morale îl pot purta spre desăvârşirea la care ne cheamă Mântuitorul   Hristos, ci plinirea poruncilor dumnezeieşti şi primirea în dar a harului necreat al îndumnezeirii.

Starea culminantă a vieţii duhovniceşti este starea omului credincios ridicat mai presus de nivelul puterilor sale nu prin sine, ci prin lucrarea Duhului Sfânt[7].

  1. Viața Sfântului Grigore Palama

S-a născut în 1296/97 în Constantinopol, dintr-o familie aristocrată, profund creștină. Constantin, tatăl lui, a fost consilier de suflet al împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) și pedagog al nepotului acestuia, Andronic al III-lea Paleologul (1328-1341). După moartea timpurie  a tatălui, Andronic al II-lea devine tutore minorului Grigore, care avea 7ani. Mama lui, mai târziu, se călugărește, iar cei doi frații ai lui îi urmează exemplu și devin monahi[8].

A fost educat şi instruit în științele vremii de marele învățat Teodor Metochites, agonisindu-și o solidă cultură profană și o trăire duhovnicească autentică.

La 19 ani (1315) se retrage la Athos – M-rea Vatopedu, mai târziu la Marea Lavră, urmând întru totul disciplina, postul, privegherea, practicând o asceza monahală severă, rugăciunea minții și deprinderea trezviei (dreapta socoteală),  „luptând parcă cu trupul ca să ajungă fără de trup”[9].

Se retrage doi ani la Glosia şi în 1326, după ce a fost hirotonit preot la Tesalonic, urcă pe muntele de lângă oraşul Bereea (Veria) din Macedonia greacă, unde trăieşte o viaţă duhovnicească intensă, „izolat de toţi şi nu vorbea cu nimeni, iar sâmbăta şi duminica se aduna cu ceilalţi monahi la Sfânta Liturghie şi la convorbiri”[10].

Varlaam de Calabria, între 1334-1341, atacă cu înverșunare mistica răsăriteană și Ortodoxia însăși, iar ieromonahul Grigorie precizează în trei triade (1338, 1339, 1341) doctrina isihastă.  Pe 11 Iunie 1341 are loc un sinod[11] care acordă dreptate isihaștilor și Varlaam (†1350) condamnat[12],   fuge în Gerace (sudul Italiei) la catolici unde este promovat episcop catolic[13].

Între 1343–1347 Palama este aruncat în închisoare de împăratul Ioan Cantacuzino, pe motiv de complot împotriva stăpânirii, în ciuda faptului că împăratul era un apologet fervent al palamismului, fiind și teolog, în același timp[14].  Patriarhul Ioan Calecas, împreună cu Patriarhul Ierusalimului și cu cel al Antiohiei convoacă  un sinod în 1345 și-l caterisesc pe Palama, susţinând pe Achindin, care preia rolul de batjocoritor al isihasmului.

Împărăteasa Ana de Savoia, la 2 februarie 1347, adună episcopii și-l repun în cinste pe Palama. Achindin fuge și în locul lui vine Nichifor Gregoras. Contra lui Achindin, Grigorie Palama scrie Antireticele I-VII.

Ioan Cantacuzino convoacă în 27 mai 1351 un sinod la Constantinopol, care decretează isihasmul ca doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, condamnând ca eretice învățăturile lui Varlaam şi Achindin.

Acest sinod a fost receptat în mod firesc, de toată Ortodoxia, fără nici o împotrivire, întrucât învățătura despre energiile dumnezeiești necreate avea o tradiție îndelungată și fundament scripturistic solid, trăit în mod practic în viața cultică și monahală a Bisericii, sinodul doar statornicind în scris, ceea ce se practica dintotdeauna.  De aceea acest sinod „este caracterizat de mulţi drept al IX-lea Sinod Ecumenic”[15].

Între 1358-1359 Palama a mai scris patru tratate despre isihasm, contra lui Gregoras. Știind dinainte ziua morții sale, Sfântul Grigorie Palama a trecut la Domnul pe 13 noiembrie 1359, în vârstă de 63 de ani.

Ucenicul Sfântului, patriarhul Filotei Kokinos, în 1368, convoacă un sinod care-l declară Sfânt pe Grigorie Palama[16], pe baza numeroaselor mărturii a unor monahi şi episcopi, precum şi a multor minuni petrecute în biserica lui, hotărând, ca zile de prăznuire a lui, ziua de 14 noiembrie şi a doua duminică din Postul Mare[17].

  1. Structura trăirii teologice și opera sa

Întreaga operă a Sfântului Grigorie Palama este centrată pe rugăciunea neîncetată a minții în inimă, trăind pe viu isihia şi cunoașterea lui Dumnezeu ce vin prin rugăciunea lui Iisus. Pentru alcătuirea acestui studiu, am consultat următoarele lucrări ale Sfântului Grigore:

  • Triada I (1338).
  1. Spre ce şi până la ce grad e folositoare îndeletnicirea cu științele.
  2. Pentru cei ce voiesc să se concentreze asupra lor în isihie, nu e fără folos să încerce a-și ţine mintea înăuntru trupului.
  3. Despre lumina şi luminarea dumnezeiască, despre fericirea sfântă şi despre desăvârșirea cea întru Hristos.
  • Triada II (1339).
  1. Care este cunoștința cu adevărat mântuitoare şi căutată cu mult interes de monahii adevărați; sau împotriva celor ce zic că, cunoștința ce provine din științele din afară este cea cu adevărat mântuitoare.
  2. Despre rugăciune
  3. Despre lumina sfântă
  • Triada III (1341).
  1. Despre îndumnezeire
  • Tomul aghioritic (1341).
  • Antireticele I-VII contra lui Achindin (1342-1344).

Conștiința teologică a Sf. Grigore are ca fundament revelația divină a Sfintei Scripturi și experiența Bisericii, care cuprind posibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu cu mintea care lucrează în inimă, astfel încât omul să poată intra în comuniune cu Dumnezeu. Gândirea sa cuprinde armonios învățătura despre apofatism, catafatism, ființa și energiile dumnezeiești necreate. El  accentuează  afirmația Sf. Simeon Nolul Teolog care spune: „cunoașterea nu este lumina, ci lumina este cunoașterea” (Ή γνῶσις οὐκ ἒστι τὸ φῶς, αλλὰ τὸ φῶς ὴ γνῶσις ῠπὰρχει)[18].

Această gândire este diametral opusă filozofiei grecești întemeiată pe rațiune și fantezie, dar și teologiei occidentale care se exprimă scolastic-rațional.

Ambele gândiri  au ca fundament metafizica, care împarte creația între natural și supranatural, între care există un neant infinit, în timp ce teologia ortodoxă vorbește despre necreat și creat, iar neantul metafizic dispare, fiind „umplut” de harul necreat care intră în creat.

Apofatismul în Ortodoxie[19], în comparație cu apofatismul teologiei occidentale, constă în faptul că face deosebirea între ființa (οὐσία)  și energiile (lucrările-ενέργεια) lui Dumnezeu. Prin energiile lui Dumnezeu îl putem cunoaște pe Dumnezeu (catafatism), în timp ce ființa lui Dumnezeu rămâne necunoscută și inaccesibilă[20] (apofatism). În aceasta constă „caracterul personal absolut al lui Dumnezeu”[21].

Astfel cunoașterea lui Dumnezeu se cuprinde între A – logie (imposibilitatea exprimării oricărei afirmații despre Dumnezeu) și Doxo-logie, adică adorarea slavei lui Dumnezeu, în mod cultic[22]. De aceea orice Taină a Bisericii începe cu: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh”.

Sf. Grigore întărește ceea ce spunea Sf. Vasile cel Mare: „noi zicem acum că Dumnezeul nostru poate fi cunoscut din energiile Sale, dar nu poate fi cunoscut din însăși ființa Sa, care rămâne inaccesibilă”[23]. Deci, Sf.  Grigore continuă tradiția Sfinților Părinți care face  deosebirea dintre fiinţă şi lucrare/energie în Dumnezeu și că, Dumnezeu are fiinţă şi lucrare/energie, iar omul nu participă la fiinţa lui Dumnezeu, ci doar la lucrările Lui.

Argumentul teologic de bază al Sf. Grigore era evenimentul schimbării la Față a lui Hristos. Lumina care a strălucit pe Fața lui Hristos era însăși slava dumnezeirii Lui, care a strălucit din ființa umană a lui Hristos, ce a devenit izvor al energiei necreate. Deci, cei trei ucenici pe Tabor au văzut lucrarea lui Dumnezeu ca Lumină și au intrat în Lumină[24].

Cu alte cuvinte, toți cei înduhovniciți, prin harul lui Hristos, pot vedea slava lui Dumnezeu și intra în Lumină încă din timpul vieții pământești, ca dar al lui Dumnezeu, întrucât „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare (Iacov 1, 17).

 

3.1. Scolastica raționalistă și experiența rugăciunii isihaste – ἠσιχίε

Varlaam, reprezentant al teologiei scolastice occidentale, a continuat opiniile Fericitului Augustin, ale lui Petrus Lombardus, Anselm de Canterbury, Toma de Aquino şi alţi teologi scolastici care învățau că fiinţa necreată a lui Dumnezeu se identifică cu energia Lui necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu creația Sa, prin energiile Sale create (gratia creata)[25].

Pe baza acestor erori s-a fundamentat învățătura despre filioque și multe alte învățături noi. Pentru scolastici, filozofia era mai înaltă decât vederea lui Dumnezeu.

În schimb, pentru Sf. Grigore rugăciunea desăvârșită este calea spre vederea lui Dumnezeu în slava Sa. Atunci când omul se roagă cu mintea curată poate ajunge la puterea de a alunga cu ușurință și pe termen lung orice gând, dacă coboară mintea în inimă, unde se instalează liniștea (isihia, tăcerea), spre împlinirea poruncilor lui Hristos.

Acum rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă! poate deveni rugăciune neîncetată (1 Tesalonicieni 5, 17), iar „pentru cel ce se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică”[26], spune Sf. Siluan Atonitul.

Harul mântuitor este dintre puterile necreate ale lui Dumnezeu, care prin ajutorul acestuia, creştinul nădăjduieşte să se poată apropia de Dumnezeu şi intra în comuniune cu El[27],  trăind un „extaz al tăcerii interioare, printr-o oprire totală a cugetării în faţa misterului divin[28]. Aceasta este neștiința, care e mai presus de orice cunoștință și știință.

Așadar, „isihia este oprire a minții, inițierea în cele de sus, lepădarea gândurilor, pentru a se dezvolta viața lăuntrică a inimii. Această viață este lucrarea pe care se întemeiază vederea lui Dumnezeu […], care este dovada sănătății sufletului. Astfel, isihia ortodoxă este adevărata metodă terapeutică a Bisericii”[29].

Doctrina isihastă este centrată pe rugăciunea minţii, sau a inimii, sau a minții coborâte în inimă, rostită în mod neîncetat în cuvintele:      „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”.

Sfântul Grigorie pune accent pe rugăciunea personală, intimă, ca o actualizare a harului dumnezeiesc primit prin Sfintele Taine, ca rod al rugăciunii comunitare a Bisericii. Acest aspect  îl  descrie în Tratatele al doilea din primele două triade contra lui Varlaam, cu sublinierea faptului că rugăciunea trebuie susținută cu asceza trupului și cu mortificarea senzațiilor de plăcere, fără a afecta trupul.

3.2. Darul lacrimilor în rugăciune rodește în fapte bune

Esențială este lucrarea sufletului și a trupului împreună pentru a avea un progres duhovnicesc, dobândind astfel, darul lacrimilor în rugăciune[30], deoarece „rugăciunea este maica și totodată fiica lacrimilor”, spune Sf. Ioan Scăraru[31].

„Până ce ne stăpânește împătimirea (de plăcere) nu putem gusta rugăciunea minții nici măcar cu cuvântul de pe vârful buzelor, și avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului numaidecât durerea postului, a privegherii şi a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune. Căci numai prin ea se mortifică pornirea păcătoasă a trupului şi gândurile care mișcă patimile animalice se fac mai cumpătate și mai slabe. Ba nu numai atâta, ci aceasta aduce și începutul sfințitei străpungeri a inimii, prin care se șterg și întinăciunile necurate de mai înainte și care face pe Dumnezeu mai presus de toate milostiv și înduplecat de rugăciune”[32].

Lacrimile sunt semne că Dumnezeu s-a atins de inima celui ce se roagă, pentru a deveni „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), care prin credință devine lucrător prin iubire (Galateni 5, 6) în fapte bune, ca o expresie a iubirii celuilalt. Faptele bune sporesc potențele rugăciunii pentru o comuniune fericită cu aproapele, și prin el, cu Dumnezeu.

3.3. Prisosința slavei duce la îndumnezeire (θέωσις)

Actul respirației, care e ritmic, şi alimentează trupul cu aerul absolut necesar vieții, poate fi reglat sincron cu rugăciunea. Astfel, şi mintea este silită să se adune din răspândirea simțurilor şi „să intre cu aerul respirat în inimă”, adică să privească cele din inimă, stăpânind peste toate gândurile şi mădularele. Căci în rugăciune, nu numai trupul trebuie strunit, ci şi gândurile.

Poziţia adunată a trupului, privirea îndreptată spre inimă (sau buric), împreună cu respirația încetinită în ritmul rugăciunii, favorizează prin această dispoziție o „întoarcere înăuntru inimii a puterii minții ce se revarsă prin ochi afară”[33], în drumul spre îndumnezeirea omului, care constă în desăvârșirea şi deplina pătrundere a omului de către Dumnezeu, unirea fără amestecare şi asemănarea treptată cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a înviat din moarte firea omenească, înălțând-o la cer, în sânul Sfintei Treimi. Iar îndumnezeirea nu se oprește niciodată, ea continuă la infinit, într-o comuniune de iubire tot mai luminoasă, mai fericită, cu Dumnezeu.

„De aceea cuvântătorii de Dumnezeu numesc nesfârșită şi lumina aceasta. Prin ea, când încetează orice putere de cunoaștere, Dumnezeu se face văzut sfinților, unindu-se prin puterea Duhului, ca Dumnezeu cu dumnezei şi fiind văzut de aceștia; căci prin împărtășirea de Cel mai înalt se preschimbă şi ei spre ceea ce e mai înalt şi, ca să spunem cu Proorocul, <<mutându-și tăria>>, opresc orice lucrare a sufletului şi a trupului în așa fel că nu se mai arată şi nu se mai vede prin ei decât numai Acela, fiind biruite însușirile naturale de prisosința slavei; <<ca să fie Dumnezeu totul în toate>>, cum zice Apostolul (1 Corinteni 15, 28). Căci fiind fii ai mângâierii, vom fi şi fii ai lui Dumnezeu; <<şi ca îngerii lui Dumnezeu în cer, care pururea văd faţa Tatălui nostru cel din ceruri>> (Matei 18, 10; 22, 30), cum zice Domnul”[34].

3.4. Foloasele rugăciunii

Sfântul Grigorie Palama numește rugăciunea calea vieții veșnice, începutul viețuirii virtuoase, măsura vieții duhovnicești, mijloc de cunoaștere a lui Dumnezeu, şi izvorul tuturor faptelor bune, prin care vine harul Sfântului Duh, care curăță şi sfințește toate cugetările şi simțurile spre împlinirea poruncilor lui Hristos.

Cel ce învață pe om rugăciunea neîncetată este însuși Duhul Sfânt, care îi face acest dar celui ce se roagă, cu următoarele foloase duhovnicești:

  1. Despătimirea, iluminarea și îndumnezeirea sunt treptele desăvârșirii vieții duhovnicești, urmare rugăciunii neîncetate: „Cel ce își curăță trupul său prin înfrânare, îşi face din mânie şi poftă izvor de virtuți prin iubire dumnezeiască şi își prezintă mintea lui Dumnezeu, purificată prin rugăciune, acela dobândește şi vede în sine harul promis celor curăți cu inima”[35].
  2. Sfințirea trupului este așadar efectul rugăciunii neîncetate care atrage pe Duhul Sfânt să Se sălășluiască în întreaga ființă a omului: „La cei ce și-au înălțat mintea la Dumnezeu şi sufletul la poftirea Lui, se transferă şi trupul, se înalță şi se bucură şi el de comuniunea cu Dumnezeu; devine şi el posesiune şi locaș al lui Dumnezeu”[36].
  3. Rugăciunea sporește frica de Dumnezeu și-l păzește de păcat, îl împacă pe om cu Dumnezeu, moment în care frica se preface în iubire şi durerea rugăciunii în bucurie, răsărind în noi floarea iluminării din care răzbate ca un miros contemplarea tainelor lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
  4. Pe măsura iluminării minții în har şi a cunoașterii prin vedere directă a slavei lui Hristos, dragostea şi căldura inimii cresc odată cu bucuria unirii fără de amestecare cu Hristos în lumină.
  5. Pe lângă darul nepătimirii, a vederii slavei dumnezeiești şi a îndumnezeirii omului, prin rugăciune omul primește şi celelalte daruri şi harisme ale Duhului Sfânt, prin care Dumnezeu lucrează în Biserică pentru întărirea comuniunii de iubire între credincioși, cum ar fi: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-23), care reprezintă roadele Duhului Sfânt şi arvuna vieții celei veșnice[37].
  6. Concluzii și perspective duhovnicești
  • Doctrina palamită susține cunoașterea lui Dumnezeu, experierea vieții veșnice prin comuniunea directă cu El în Biserică. Ea este o trăire dată potențial tuturor creștinilor prin Taina Botezului şi prin participarea la viaţa lui Hristos prin împărtășirea Lui la Sfânta Liturghie. Acest act al împărtășirii euharistice cu Hristos trebuie prelungit şi actualizat în om prin rugăciune neîncetată. Astfel, dialogul omului cu Hristos este continuu şi într-o sporire neîntreruptă, omul ajungând „părtaş dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4) prin umplerea lui de harul îndumnezeitor al Duhului Sfânt, încă din această viață.
  • Învăţătura despre energiile necreate, propune o înţelegere dinamică a relaţiilor dintre Dumnezeu şi lume. Diferenţa dintre fiinţă şi energie ale cărei urme urcă până la filosofia greacă clasică, termeni întâlniţi şi la Aristotel, capătă o formulare pozitivă la Părinţii capadocieni, care la rândul lor, urmează tradiţia veche a Bisericii apostolice.
  • Lucrările sau energiile divine sunt necreate, veşnice şi nedespărţite de fiinţa dumnezeiască. Ele sunt manifestarea fiinţei divine care este mai presus de aceste lucrări. Sf. Grigore reușește să demonstreze continuitatea și universalitatea acestei învățături în Tradiția Bisericii.
  • Rugăciunea lui Iisus, aşa cum a fost înţeleasă de Sfinţii Părinţi, nu înlocuieşte niciodată harul mântuitor al Sfintelor Taine. Ea nu face decât să-l actualizeze în lucrare, printr-o relație tot mai conștientă cu Iisus Hristos, în lumina şi iubirea Lui.
  • Grigore nu vine cu inovații sau reforme în rugăciune, întrucât „slava lui Dumnezeu” (Ieșire 14, 4; 16, 7; 29, 43; Levitic 9, 4, 6, 23; Deuteronom 33, 2) este sinonimă cu învățătura despre energiile dumnezeiești necreate, deoarece ceea ce vede poporul este „slava Domnului”, adică pe Dumnezeu însuși, așa cum l-au văzut pe Hristos cei trei Apostoli pe Tabor: „arătându-se întru slavă” (Luca 9, 31).
  • Profeții vorbesc despre „slava Lui”: (Isaia 6, 3; Avacum 3, 3; Iezechiel 38, 23). Apostolii mărturisesc că „slava Domnului a strălucit împrejurul lor” (Luca 2, 9; Matei 16, 27; 25, 31; Marcu 8, 38).
  • Logosul este Slavă ipostaziată a Tatălui: „fiind strălucirea slavei și chipul ființei Lui” (Evrei 1, 3), slavă pe care Apostolii au văzut-o (Ioan 1, 14) și pe care Iisus Hristos a dat-o și oamenilor (îndumnezeirea omului, prin participarea la Dumnezeirea Fiului) „pentru ca toți să fie una” (Ioan 17, 5, 21, 22, 24) după modelul unității Sfintei Treimi.
  • „Bogăția slavei” (Romani 9, 23) este și pentru veacul acesta, nu doar pentru starea eshatonului ci este veșnică (2 Timotei, 2, 10; 2 Corinteni, 4, 6; 1 Petru 5, 10) și dăruită de Dumnezeu prin har pentru a vedea „slava Lui cu ochii noștri” (2 Petru 1, 16)[38].
  • Sfinții Părinți au trăit viața lor în iconomia energiilor necreate ale lui Dumnezeu, adică în maximă comuniune cu El. „Limbajul folosit de Sfinții Părinți în definirea manifestărilor dumnezeiești ca lucrări iconomice necreate este unul eminamente biblic […] și cuprinde fie termeni precum lumină, slavă, putere, har, sau lucrare (ἐνέργεια), fie expresii precum slava lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, lumina lui Dumnezeu, sau harul lui Dumnezeu[39].
  • În contextul dezvoltării tehnologiei digitale informaționale actuale, fără limite, a mass-media ultraliberală, a internetului și a rețelelor de socializare,  care ne distrag atenția, ne consumă timpul și viața, ne țin mintea mereu ocupată, inima invadată de temeri, neliniști și plăceri, se recomandă imperios „postul informațional”[40], pentru a ne reconecta prin rugăciune curată cu Dumnezeu, cu mintea limpede și inima curată, măcar pe perioada posturilor rânduite de Biserică.
Pr. Dr. Docent Mihai VALICĂ

[1]     Hans – Georg BECK, Die Kirche în ihrer Geschichte. Geschichte der orthodoxen Kirche im byzantinischen  Reich, Band 1, Verlag Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1980, S. 218-226.

[2]     Vezi: Daniel SAHAS, G. Palamas on Islam: The Muslim World 73, (1983), 1-21.

[3]     Lexikon für Theologie und Kirche, Band 4, Verlag, Herder, Freiburg-Basel-Wien, 2006, S. 1010.

[4]     Hans – Georg BECK, Die Kirche în ihrer Geschichte. Geschichte der orthodoxen Kirche im byzantinischen  Reich, Band 1, Verlag Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1980, S. 220.

[5]                     Această mișcare intelectuală postulează ideea că ființele umane vor fi transformate în ființe cu abilități excepționale, încât se va vorbi de o ființă „postumană”.

[6]     https://basilica.ro/in-comuniune-cu-dumnezeu-omul-se-transfigureaza-prin-lumina-interviu-cu-ips-ierotheos-vlahos-mitropolit-de-nafpaktos-si-aghios-vlasios-din-grecia/, accesat pe 5.03.2022.

[7]     Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Ascetica şi Mistica, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Biserricii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 6.

[8]     Lexikon für Theologie und Kirche, Band 4, Verlag, Herder, Freiburg-Basel-Wien, 2006, S. 1009.

[9]     Hans – Georg BECK, Die Kirche în ihrer Geschichte. Geschichte der orthodoxen Kirche im byzantinischen  Reich, Band 1, Verlag Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1980, S. 219.

[10]    https://patermihail.wordpress.com/2021/11/13/rugaciunea-la-sfantul-grigorie-palama-1296-1359/, accesat pe 14.03. 2022.

[11]    Vezi Tomusul în: PG, 151, 679-692.

[12]    Vezi Tomusul în: PG, 150, 863A-864A.

[13]    Hans – Georg BECK, Die Kirche în ihrer Geschichte. Geschichte der orthodoxen Kirche im byzantinischen  Reich, Band 1, Verlag Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1980, S. 222; IDEM,, Sfântul Grigorie Palama şi Mistica Ortodoxă, trad. de Angela Pagu, Ed. Humanitas, București, 2007, p. 86.

[14]    John MEYENDORFF, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, Ed. a II-a, Nemira, 2011, p. 153.

[15]    https://basilica.ro/in-comuniune-cu-dumnezeu-omul-se-transfigureaza-prin-lumina-interviu-cu-ips-ierotheos-vlahos-mitropolit-de-nafpaktos-si-aghios-vlasios-din-grecia/, accesat pe 8.03.2022.

[16]    Vezi Tomusul în: PG, 151, 693-716.

[17]    Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, pp. 10-164 [1].

[18]    Simeon NOUL TEOLOG, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Ed. Deisis, ediția a II-a revizuită, trad. de diac. Ioan I. ICĂ, jr, Sibiu, 2001, p. 9.

[19]    Clement ALEXANDRINUL, Covoare V, 11, în: PG, 9, 109A; Dionisie Aeropagitul, Despre teologia mistică, 5, în: PG, 3, 1045.

[20]    Grigore de NYSSA, Contra lui Eunomius, III, în: PG, 45, 604A.

[21]    Dumitru STĂNILOAE, Ortodoxie şi contemporaneitate, Bucureşti, 1996, 13; L. Turcescu, Grigore Palamas şi Teologia trinitară, Studii Teologice, Nr. 4-6 (1995).

[22]    Mihai VALICĂ, Eine heutige Philanthropiewissenschaft und Diakonietheologie im Kontext der Orthodoxen Lehre und der Tradition der Rumänisch-Orthodoxen Kirche, lucrare de doctorat Freiburg 2007, pp. 165; http://www.freidok.uni-freiburg.de/volltexte/5713/.

[23]    Vasile cel MARE, Scrisoarea 234, 1, în: PG., 32, 869A.

[24]    https://basilica.ro/in-comuniune-cu-dumnezeu-omul-se-transfigureaza-prin-lumina-interviu-cu-ips-ierotheos-vlahos-mitropolit-de-nafpaktos-si-aghios-vlasios-din-grecia/, accesat pe 13.03.2022.

[25]    Lexikon für Theologie und Kirche, Band 4, Verlag, Herder, Freiburg-Basel-Wien, 2006, S. 775.

[26]    Sfântul Siluan ATONITUL, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, ed. Deisis, 2000, p. 5; vezi și: https://sfantulioancelnou.ro/carti/Sfantul_Siluan/Intre_iadul_deznadejdii_si_iadul_smereniei1.htm, accesat pe 13. 03. 2022.

[27]    Constantin C. PAVEL, Sfântul Grigorie Palama, Glasul Bisericii, 1958, p. 213.

[28]    Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Ascetica şi Mistică, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Biserricii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2002, p. 290.

[29]    https://basilica.ro/in-comuniune-cu-dumnezeu-omul-se-transfigureaza-prin-lumina-interviu-cu-ips-ierotheos-vlahos-mitropolit-de-nafpaktos-si-aghios-vlasios-din-grecia/, accesat pe 13.03.2022.

[30]    Filocalia, vol. VII, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1977 [2], trad. Pr. Dumitru Stăniloae, pp. 227-230.

[31]    Ioan SCĂRARU, Scara, VI, în: PG, 88, 796B.

[32]    Sfântul Grigorie PALAMA – Tratatul II, Triada II – Despre rugăciune, Filocalia, vol. VII, p. 229.

[33]    IDEM, Tratatul II, Triada I – Filocalia vol. VII. p. 172-175.

[34]    Sfântul Grigorie PALAMA – Tratatul III, Triada II, Despre sfânta lumină, Filocalia, vol. VII, pp. 303-304.

[35]    Sfântul Grigorie PALAMA, Tratatul II, Triada I, [1], Filocalia, vol. VII, p. 167-170.

[36]    IDEM, Ibidem, p. 172.

[37]    Sfântul Grigorie PALAMA – Tratatul II, Triada II – Despre rugăciune, Filocalia, vol. VII, p. 223-262; vezi și: Pr. Dumitru STĂNILOAE, Viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, pp. 10-164 [1].

[38]    Pr. Dr. Nicolae Marius PAICU, Energiile necreate în lumina Sfintei Scripturi, a teologiei patristice și a dialogului ecumenic contemporan, Ed. Arhiepiscopiei  Sucevei și Rădăuților, 2010, pp. 107-117.

[39]    Pr. Dr. Nicolae Marius PAICU, Energiile necreate în lumina Sfintei Scripturi, a teologiei patristice și a dialogului ecumenic contemporan, Ed. Arhiepiscopiei  Sucevei și Rădăuților, 2010, p. 140.

[40]    Pr. Dr. Mihai IORDACHE, Postul informațional. Omul între liniștea filocalică și explozia tehnologiei digitale, Ed. Universitară, București, 2020, pp. 176.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.