Sfântul Cuvios Pafnutie Zugravul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Pârvu Zugravul a trăit între 1657 și 1735 și se remarcă în istoria picturii bisericeşti ca un creator de şcoală care a marcat atât epoca lui Şerban Cantacuzino, cât şi pe cea a lui Constantin Brâncoveanu.  I se spune „Mutu” nu pentru că ar fi fost mut, ci pentru că, atunci când picta, nu vorbea cu cei din jur, ci doar se ruga. Artist rafinat și zugrav al principalelor ctitorii cantacuzine, dar și al unor ctitorii brâncovenești, şi-a dat adevărata măsură în portretistică; galeriile sale cu portretele ctitorilor anticipează arta portretului de la începutul secolului al XIX-lea.

Iubiți cititori și cititoare,

Acestui zugrav Pârvu i se spune „Mutu” nu pentru că ar fi fost mut, ci pentru că, atunci când picta, nu vorbea cu cei din jur, ci doar se ruga. El a trăit între 1657 și 1735.

S-a născut la 12 octombrie 1657, în cartierul Viişorului din Câmpulung Muscel, fiind al şaselea copil al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702) și al presbiterei Tudora. A primit la botez numele Pârvu, după numele naşului său, Pârvu Vlădescu, ctitorul bisericii din Vlădeşti (1656), boier care făcea parte din Sfatul Țării. Acesta a fost ucis, în urma luptei de la Gura Teleajenului, în 1658, din porunca lui Mihnea Vodă al III-lea.

Orfan de mamă – aceasta murind la naşterea lui – şi singur copil, în urma morţii celor cinci fraţi ai săi, seceraţi de o boală necruţătoare, o vreme a rămas în grija tatălui său. Din dragoste pentru cele sfinte, în vârstă de 11 ani, s-a închinoviat la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde și tatăl său Ioan, spre sfârşitul vieţii, se va călugări cu numele Paisie.

În mănăstire s-a deprins cu cititul şi cu scrisul, dar şi cu cele dintâi taine ale picturii bisericeşti, alături de părintele Evghenie care, văzându-i dragostea faţă de pictură, adesea îl lua pe schele. Astfel avea să-şi perfecţioneze darul picturii.

La împlinirea vârstei de 18 ani, Tudor Vlădescu, – fiul naşului său Pârvu Vlădescu –, văzând că finuţul său Pârvu îşi dorea să se dedice picturii, l-a trimis să studieze tehnica picturii în Bucovina unde, timp de cinci sau şase ani, a făcut parte din echipa unui pictor rus. Dar sursa de inspiraţie în realizarea picturilor interioare şi exterioare ale mănăstirilor şi bisericilor o va găsi – şi apoi cultiva cu mult talent – în pictura renumitelor biserici şi mănăstiri din Dulcea Bucovină.

După terminarea uceniciei la acel pictor, pe când era cam de 23 sau 24 ani, s-a întors din Moldova şi a lucrat ca pictor, pentru scurt timp, la curtea boierilor Vlădeşti, urmaşii naşului său. Astfel, la îndemnul acestora a pictat biserica Mănăstirii Aninoasa din Muscel, ctitoria clucerului Tudoran Vlădescu, iar împreună cu mentorul său, părintele Evghenie, a realizat pictura bisericii Mănăstirii Negru Vodă din oraşul Câmpulung Muscel din județul Argeş.

Prin intermediul boierilor Vlădeşti a cunoscut familia Cantacuzino, în ctitoriile cărora a pictat aproape două decenii. Tot graţie intervenţiei clucerului Tudoran Vlădescu – pe cheltuiala căruia a pictat biserica Mănăstirii Aninoasa, prima sa lucrare – Pârvu Mutu Zugravul a pictat biserica boierilor Cantacuzini de la Cotroceni. La Filipeştii de Târg şi la Mărgineni a refăcut picturile de la ctitoriile postelnicului Constantin Cantacuzino, care şi-a aflat sfârşitul în 1663.

În 1692 a finalizat pictura bisericii din Filipeştii de Pădure, unde apare şi portretul său bust, ctitoria lui Matei Cantacuzino. Pictura a fost realizată pe cheltuiala lui Toma, fiul lui Matei Cantacuzino, care a susţinut financiar şi realizarea picturii bisericii Mănăstirii Poiana.

Doi ani mai târziu, în 1694, Pârvu Mutu Zugravul a finalizat pictura bisericii din localitatea Mărgineni, pe cheltuiala lui Pârvu Cantacuzino, fiul lui Matei, şi a început pictura bisericii Schitului Lespezi, pe cheltuiala moşnenilor. Mănăstirile Colţea şi Sinaia, Biserica Doamnei din Fundeni şi Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicul Sărat, precum şi biserica din Bordeşti – o ctitorie din 1699 a lui Mănăilă loniţă, o rudă de-a Cantacuzinilor – au fost pictate tot de Pârvu Mutu Zugravul, la îndemnul spătarului Mihai Cantacuzino.

După 1700, Pârvu Mutu Zugravul s-a mutat cu activitatea în Bucureşti, unde a pictat Biserica Colţea – o ctitorie a lui Radu Colţea şi a lui Mihai Spătarul Cantacuzino – şi Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu.

În Bucureşti, Pârvu Mutu Zugravul a deschis în casele în care locuia împreună cu familia sa o şcoală de pictori sau zugravi. După cum ştim, a fost şi un foarte bun iconar. Icoana Sfintei Treimi care se află la Mănăstirea Sinaia, pictată pe lemn, numită şi Sfânta Troiţă, Cina din Mamvri sau Filoxenia lui Avraam, inspirată după cea a lui Andrei Rubliov din Rusia (secolul al XV-lea), stă mărturie în acest sens.

Acest adevăr este surprins şi în troparul sfântului, tropar care sintetizează viaţa şi lucrarea sa: „Iconar iscusit al Arătării lui Dumnezeu, zugrav al firii omeneşti luminate de har şi al frumuseţilor Raiului, Cuvioase Părinte Pafnutie, slujind lui Hristos în toată viaţa ta, prin lucrare stăruitoare în tăcere, rugăciune şi răbdare, vas ales al Duhului Sfânt te-ai făcut. Pentru aceasta, roagă-te Preasfintei Treimi să mântuiască sufletele noastre”.

De altfel, el rămâne în istoria picturii bisericeşti ca un creator de şcoală care a marcat atât epoca lui Şerban Cantacuzino, cât şi pe cea a lui Constantin Brâncoveanu. Stan Zugravul, Radu Zugravul, Marin Zugravul, Nicolae Zugravul sunt doar câțiva dintre cei care s-au format sub îndrumarea sa. Criticii de artă – cum ar fi Vasile Drăguţ – au constatat că artistul şi-a dat adevărata măsură nu în pictura bisericească, ci în portretistică; galeriile sale cu portretele ctitorilor anticipează arta portretului de la începutul secolului al XIX-lea. De pildă, în pronaosul Bisericii „Trei Ierarhi” din Filipeştii de Pădure înfăţişează nu mai puţin de 55 de membri ai familiei Cantacuzino.

În 1718, Pârvu Mutu Zugravul, rămas văduv în urma morții jupânesei Tudora, împreună cu cei doi fii ai săi, Pârvu şi Gheorghe, a plecat la Ierusalim, unde a rămas timp de doi ani. Revenit în ţară în anul 1720, a închis şcoala de zugravi, i-a lăsat întreaga sa avere fiului celui mai mare şi, împreună cu fiul său cel mai mic, s-a retras la Mănăstirea Mărgineni din județul Prahova unde, şase ani mai târziu, în 1724, avea să primească schima monahală, cu numele Pafnutie. Gheorghe, fiul său, a primit numele de Gherasim.

Timp de şapte ani, cât a rămas în acea mănăstire, monahul Pafnutie s-a îndeletnicit cu traducerea în limba română a unor texte din vasta bibliotecă a Cantacuzinilor de care beneficia mănăstirea. Însă în 1731, imediat după trecerea la cele veşnice a monahului Gherasim, fiul său, părintele Pafnutie s-a retras, cu binecuvântarea stareţului Cosma, la Schitul Robaia, aşezământ situat cale de două ore de Mănăstirea Curtea de Argeş, unde cândva pictase biserica.

Acolo avea să primească şi marea schimă. După patru ani de vieţuire în aspră nevoinţă, s-a strămutat la cele veşnice în anul 1735, în vârstă de 78 ani, fiind înmormântat în cimitirul schitului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 4-5 iulie 2017, la propunerea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi după o atentă analiză a comisiei liturgice, luând în considerare viaţa virtuoasă, nevoinţa şi lucrarea sa, a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul, cunoscut în arta bisericească cu numele de Pârvu Mutu, cu zi de prăznuire la 7 august.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.