„Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12)
Oamenii credincioși cunosc faptul că, an de an, la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos din Ierusalim se petrece o minune care este mai presus de rațiunea omenească: pogorârea Sfintei Lumini. Aceasta este o dovadă a iubirii Mântuitorului Hristos care ne încredințează de realitatea Învierii Sale.
Pogorârea Sfintei Lumini are loc în Sâmbăta Mare în cadrul slujbei Vecerniei. Cu o seară înainte, Mormântul Mântuitorului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia toți au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc. Ulterior, se sting luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi de pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de „X” [1].
Pelerina Egeria, care a vizitat Sfântul Mormânt în perioada 381-384, ne-a lăsat o mărturie importantă despre minunea pogorârii Sfintei Lumini, spunând următoarele: „La ceasul al zecelea, care aici se numeşte Lichnicon sau, cum spunem noi, Vecernie, o mare mulţime s-a adunat la Înviere. Toate făcliile şi lumânările s-au aprins şi aceasta a creat o lumină înfricoşătoare. Lumina, însă, nu intră din afară, ci se primeşte dinăuntru, din peşteră [Mormânt], adică de dincolo de zăbrele, unde o candelă arde totdeauna, zi şi noapte”[2].
Fostul patriarh al Ierusalimului, Preafericitul Irineu, povestea despre minunea care se petrece în interiorul Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare: „Dintr-odată, tot Mormântul se umple de Sfânta Lumină. Este o Lumină albastru-deschis. Te cutremuri. Ieşi din sine. Este o flacără mare albastru-deschis care zboară. De la această flacără se umple tot Mormântul” [3]. Auzind aceste mărturii cutremurătoare nu putem decât să zicem împreună cu psalmistul: însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne! (Psalmi 4, 6).
Referindu-se la sensul teologic al Sfintei Lumini, părintele Cleopa preciza că aceasta „nu reprezintă Învierea la noi pe pământ, ci pogorârea în iad, că trebuia să se împlinească prorocia lui Isaia: Cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții, lumină va străluci peste voi; cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții, va veni peste voi lumină mare (Isaia 9, 1). Sâmbătă, Mântuitorul a fost în iad cu sufletul. La noi, când a înviat la miezul nopții, a înviat cu tot cu trup, duminica, dar la ei a fost numai cu sufletul și i-a scos” [4].
Atunci când ne referim la lumina lui Hristos ne gândim și la sensul duhovnicesc al acesteia. În acest sens, ne aducem aminte și de episodul Schimbării la Față când chipul Mântuitorului „a strălucit ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2). Este foarte importantă comparația evanghelistului care asociază veșmintele Domnului Hristos cu lumina. Aceasta ne ajută să ne ridicăm cu mintea spre haina luminoasă pe care o primim la Botez, primenită prin spovedanie. Totodată, ne gândim și la haina de nuntă, pe care o îmbrăcăm pentru întâlnirea cu Mirele-Hristos, care, atunci când ni se dăruiește în Sfânta Împărtășanie, ne face fii ai luminii.
Sfântul Simeon al Tesalonicului explică de ce Dumnezeu nu poate fi închipuit decât în lumina neapropiată. „Această lumină ce nu se stinge niciodată este fără schimbare, fără transformare, neapusă; ne luminează, vorbeşte, lucrează, trăieşte şi dă viaţă, transformă în lumină pe cei ce-i luminează. Dumnezeu este lumina şi cei pe care-i consideră vrednici de a-L vedea Îl văd ca lumină: cei care L-au primit, L-au primit ca lumină. Căci lumina slavei Sale precede faţa Sa şi e cu neputinţă ca El să Se arate în alt chip decât în lumină”[5].
Pentru a ridica oamenii la dorința vederii luminii necreate de care s-au învrednicit Sfinții, Mântuitorul ne împărtășește lumina văzută, care izvorăște din Mormântul Său gol, izvorul învierii noastre. El ne trimite lumina cea firească, pentru a ne invita să fim lumină și să împărtășim și altora lumina cea duhovnicească.
Începând din anul 2009 și în Patriarhia Română, an de an, se aduce de la Mormântul Domnului, Sfânta Lumină de către o delegație, pentru ca și credincioșii Bisericii noastre să se bucure de Lumina lui Hristos și să mărturisească într-un glas: „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Psalmi 35, 9). Prin implicarea autorităților bisericești și a celor civile în aducerea Sfintei Lumini se creează imaginea unei frumoase conlucrări pentru sporirea bucuriei pascale. Prin aceste demersuri nu cinstim doar actul primirii și împărțirii Sfintei Lumini, ci adorăm în mod deosebit pe Părintele Luminilor,Dăruitorul cel Bun al darurilor duhovnicești.
Surse bibliografice
[1]. Cătălin Acasandrei, 10 informații despre Sfânta Lumină de la Ierusalim: https://doxologia.ro/10-informatii-despre-sfanta-lumina-de-la-ierusalim.
[2]. Egeria: diary of a pilgrimage, Ed. G.E. Gingras, New Zork 1970, p. 90.
[3]. Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 266.
[4]. Ne vorbește Părintele Cleopa, vol.12, Editura Episcopiei Romanului, p. 136.
[5]. Valeriu Stoica, Lumina taborică, promisiunea divină a transfigurării lumii, în ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/theologica/lumina-taborica-promisiunea-divina-a-transfigurarii-lumii-104283.html, accesat pe data de 26. 04. 2023.
Pavel Chiriac – secretar al sectorului Misiune Pastorală