Schitul Sf. Onufrie – Mănăstioara Siret – o replică a Putnei în miniatură

Când se vorbeşte despre Ţara Moldovei, mai ales despre începuturi, oraşul Siret este numaidecât amintit, întrucât, fiind un important târg pe drumul ce unea Lembergul de altădată de Marea Neagră, şi nu numai atât a fost vreme bună capitală a Ţării. Se ştie, potrivit mărturiilor documentare că prima atestare a acestei localităţi este consemnată în portulanul lui Angelino Dulcert în anul 1339 în vremea pontificatul papei Benedict al XII -lea.

Oraşul Siret a cunoscut o dezvoltare aparte în timpul lui Sas Vodă (1353 – 1358) Laţcu Vodă (1367 – 1375), cel care cu o diplomaţie aparte a făcut un joc politic dând concesiuni marilor puteri catolice din zonă, dovadă fiind faptul că întreaga familie a sa a fost înmormîntată în Biserica Sf. Nicolae Rădăuţi viitoarea catedrală episcopală a Ţării Moldovei, alături de strămoşul său Bogdan I scoborâtor din Maramureşul istoric.

Este bine ştiut faptul că domnitorul Petru I Muşatinul a avut un rol aparte în istoria acestei localităţi, atât pentru faptul că mama sa Margareta a fost şi a rămas un personaj enigmatic în istoria Ţării Moldovei, dar mai ales faptul că din cei 17 ani de domnie, primii 14 ani a cârmuit Ţara Moldovei de la Siret.

Siretul a fost şi a rămas în istoria Ţări Moldovei ca locul unde s-a înfiinţat prima bibliotecă din acest spaţiu de la Carpaţi la Nistru, prima şcoală cu predare în limba latină, prima episcopie romano-catolică din Moldova, şi locul unde s-a bătut prima monedă din istoria ţării.

Domnia lui Petru I Muşatinul nu a fost una uşoară, ca de altfel nici a urmaşilor săi, întrucât amestecul doamnei Margareta Muşat în anumite treburi politice a ţării, l-au determinat să ia hotărârea de a muta în anul 1388 capitala Ţării Moldovei la Suceava, la 41  km de Siret, pe acelaşi drum care lega Lembergul de altă dată – Liovul, de Marea Neagră. Aici, la Siret avea să construiască prima biserica de plan treflat din Ţara Moldovei Biserica Sf. Treime, o biserică de dimensiuni modeste care va rămâne  un reper  în istoria arhitecturii ecleziastice.

Din timpul domniei lui Ştefan cel Mare se ştie că în anul 1473 dăruia Mănăstirii Putna venitul morilor din oraşul Siret .

Mai târziu, mai precis în 1560, în timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, preotul Mihul din Siret, după ce a primit de la pârgarii Siretului o bucată de teren din toloaca – păşunea târgului, înalţă în această zonă o biserică de lemn, ulterior aceasta fiind închinată Mănăstirii Putna, daniile făcute fiind apoi eînoite de către Vasile Lupu, amintindu-se faptul că la 1646 Schitul Sf. Onufrie este metoh al Mănăstirii Putna.

Din documente aflăm aşadar, că această aşezare cu nume Mănăstioara, astăzi cartier al oraşului Siret, s-a format ca aşezare de sine stătătoare atunci când nişte români iobagi pribegiţi din Ardeal s-au stabilit în jurul schitului întemeiat de preotul Mihu.

În 1673, domnitorul Ştefan Petriceicu, Ştefan al XI -lea cunsocut în istoria Ţării Moldovei, fiul logofătului Toader Petriceicu, construieşte actuala biserică de piatră, având deasupra uşii de acces în pronaos pisania cu un conţinut sumar, însoşită de stema Moldovei încadrată într-un arabesc, cu următorul conţinut Această biserică a zidit-o Io Ştefan Petriceicu Voievod cu soţia sa Maria în anul 7181 (1673).

Această biserică despre care istorcul de artă Vasile Drăguţ avea să afirme că este o replică a Putnei, la proporţii mai mici, dar de o notabilă frumuseţe, avea să fie sfinţită de către mitropolitul Moldovei Dosoftei. 

S-a pus întrebarea pe deplin justificată de ce acest hram a fost stabilit pentru biserică. Se pare acest hram a fost ales după Mănăstirea Sf. Onufrie din Lavriv – (sec. XIII) la 20 km faţă de graniţa actuală a Ucrainei cu Polonia, înspre apus, în mijlocul Carpaţilor Nordici, unde domnitorul Ştefan Petriceicu este pomenit printre ctitori şi unde este şi înmormântat, având în vedere faptul că acolo domnitorul a primit pământuri din partea polonilor după mazilirera sa de către turci.

Potrivit tradiţiei prin acele locuri izolate şi pustii a sihăstrit Sf. Onufrie cel Mare, şi pe urmele sale au păşit, mai apoi, mari ierarhi şi domnitori ai locului dar şi de pe alte meleaguri.

Construită din piatră, de plan treflat şi ziduri groase de 1,40 – 2,00 m sprijinite în exterior de 7 contraforturi cu înălţimea de 5 m, biserica este formată din : pridvor, pronaos, naos şi altar.

Pronaosul este separat de naos, care se află cu o treaptă mai jos decât pronaosul, prin două coloane masive de piatră ce formează trei arce boltite. Deasupra naosului se află o turlă octogonală sprijinită pe o bază stelată.

Iconostasul care separă naosul de altar, este din lemn de tei, frumos sculptat şi pictat în tempere şi în foiţă de aur de un călugăr anonim de la Putna, după cum arată documentele vremii.

Vorbind de aspecte legate de arhitectura bisericii trebuie să subliniem faptul că pilaştrii şi capitelurile turlei, cât şi chenarele ferestrelor sunt printre ultimele elemente de decoraţie de influenţă gotică din Ţara Moldovei.

Domnitorii Mihai Racoviţă, Constantin Racoviţă, între 1703 – 1757, sunt cei care întăresc şi mai dăruiesc lăcaşului de închinare o serie de terenuri, parte din ele azi aflându-se în satele Negostina şi Pădureni de azi.

Din documente păstrate se ştie faptul că în 1775 s-a înfiinţat Schitul Sf. Onufrie, schit ce avea să fie imediat desfiinţat de autorităţile habsburgice, astfel încât Biserica Sf. Onufrie devine biserică parohială a satului Mănăstioara – suburbie a oraşului Siret, iar averea schitului avea să fie trecută în seama administraţiei fondurilor şi moşiilor statului din Lemberg.

Biserica a cunoscut o serie de restaurări în răstimpul 1899 – 1921, 1987 – 1990,  menţionând faptul că încă din 1919 a fost declarată monument istoric.

Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor prin reînfiinţarea Schitului Mănăstioara – Sf. Onufrie Siret, suntem pe deplin încredinţaţi că prezenţa unei obşti monahale bine închegate, va duce la iniţierea unor acţiuni de conservare şi restaurare a patrimoniului cultural din zona Siretului, cândva capitală a Ţării Moldovei, devenind astfel în timp şi peste timp un reper în formarea culturală şi dohovnicească a localnicilor, a pelerinilor.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.