Să-l cunoaștem pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – partea a doua

Jertfă curată Domnului te-ai adus în Cetatea Albă prin mâna vânzătorului tău Reiz, căci pe corabia lui adevăruri dumnezeiești ai mărturisit și, insuflat de Duhul Sfânt, adâncurile teologiei i le-ai arătat, încât a rămas fără cuvânt de împotrivire înaintea ta…[1]

Cu adevărat, multe și grele chinuri a îndurat Sfântul Ioan cel Nou pentru Hristos. Când păgânul eparh a văzut că nu-l poate îndupleca pe negustorul Ioan să se închine soarelui, să slujească focului și să jertfească stelei, a poruncit ostașilor să-l dezbrace și să-l bată cu toiege.

Deși l-au lipsit de haine, Sfântul Ioan era îmbrăcat cu Hristos. Deși au vrut să-l înspăimânte cu toiegele, Sfântul răbda și se împodobea cu răni, ca și cum n-ar fi simțit cumplita durere. Ba mai mult, îl îndemna pe tiran să nu întârzie cu chinurile:

  • Nu mai nădăjdui să auzi de pe buzele mele alte cuvinte decât de preaslăvire pentru Hristos Domnul și Mântuitorul, de care nimic pe lume nu mă va despărți. Să știi, prigonitorule, că nici necazul sau strâmtorarea, nici foametea, nici sabia și nici o altă primejdie nu mă va despărți de Hristos![1]

Sfântul Ioan mărturisea acestea cu față senină și suflet bucuros, fapt care era mult peste puterea de înțelegere a ighemonului cetății. Nu doar că nu lepăda credința ortodoxă, dar Sfântul îl îndemna pe eparh să lepede legea păgânească și să-l urmeze pe Hristos-Dumnezeu. Adeseori, întinzându-și mâinile către el, Sfântul Ioan îi spunea:

  • De ce te ostenești, tu, cel ce nu ai rușine? Că tu, chinuindu-mă, îmi faci mie haină luminoasă, și moartea, cunună a nemuririi. Socotesc chinurile flori cu bun miros, iar vărsarea sângelui, scăldătoare a Botezului.[2]

Fiind aprins de mânie și socotind că negustorul Ioan l-a umilit și i-a hulit credința, tiranul cadiu a dat ordin ostașilor să nu înceteze bătaia cu toiege. Ca să înțelegem cât de cruntă era această scenă a pătimirii Sfântului Ioan, este de ajuns să reținem faptul că ostașii oboseau și se schimbau între ei, carnea se lipea de toiege, iar pământul era înroșit de sângele Marelui Mucenic.

Tiranii nu încetau chinuirea, iar Sfântul se ruga:

  • Mulţumesc Ţie, Stăpâne Dumnezeule, că m-ai învrednicit a mă spăla botezându-mă cu însuşi sângele meu şi a mă face curat de fărădelegile mele ce am săvârşit înaintea Ta, din pricina neputinţei omeneşti… Întăreşte-mă, Dumnezeule, ca să Te mărturisesc până la capăt şi mă ajută ca să rămân neclintit în chinuirea prin care păgânii vor să-mi zdrobească trupul meu cel degrab putrezitor.[3]

Când au auzit șoaptele de rugăciune, ostașii l-au bătut pe Sfântul Ioan până l-au lăsat fără glas, apoi l-au legat cu lanțuri și l-au aruncat în temniță. A doua zi, uimit de faptul că Marele Mucenic încă mai trăiește într-un trup atât de rănit, eparhul cetății recurge la o ultimă ademenire:

  • Nu vezi, o, Ioane, în ce ruşine te aduse neînduplecarea ta, că şi de viaţa care este tuturor dragă şi iubită, puţin e de nu te scăpaşi! Însă, de te vei pleca sfatului meu, curând, în puţine zile, vei dobândi sănătatea mădularelor tale, celor zdrobite, căci sunt la noi vraci mulţi şi foarte iscusiţi aduşi din India şi Persia. Iar de nu asculţi de sfatul meu, ci rămâi în creştinătatea ta, apoi să ştii că încă multe rele te mai aşteaptă!

Dar Sfântul Ioan nu întârzie să răspundă și mărturisește cu bărbăție:

  • O, cadiu, judecătorule tiran, pentru zdrobirea şi rănile trupului meu, eu câtuşi de puţin nu mă grijesc, căci, cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât se înnoieşte cel dinăuntru – cum grăieşte marele apostol Pavel. Eu altă grijă nu am decât numai să rabd până la sfârşit muncile ce se vor aduce asupra mea de la tine, pentru Hristos Cel ce mă întăreşte. Căci Însuşi zice: <<Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui>>. Deci, de ai gândit şi ai aflat şi alte munci, mai noi şi mai cumplite, pune-le asupra mea; căci rănile cele mai dinainte, pe care le-ai adus asupra mea, eu le socotesc întru nimic. [4]

Mulțimea care asista la acele scene, îngrozită de sălbăticia judecătorului, a început să protesteze împotriva lui. În mândria sa, eparhul nu doar că nu renunță în a-l chinui pe Sfânt, chiar dacă vorbele înțelepte acestuia îl rușinaseră, ci mai mult, revolta mulțimii îl orbește și îl determină să meargă până la capăt. Astfel, poruncește ostașilor să lege picioarele Mucenicului de coada unui cal neînvățat și să-l târască pe toate străzile cetății.

Avându-L cu totul pe Iisus Hristos în sufletul și mintea ta, credința păzind și călătoria săvârșind, îndelung răbdătorule, când chinurile îți erau pe sfârșite, unul dintre cei necredincioși cinstitul cap ți-a tăiat, primind astfel tu cununa mucenicească din mâinile Celui dorit de tine.[5]

Va urma …

Arhim. Valerian RADU

[1] Diac. Vasile M. Demciuc, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Doxologia, Iași, 2012, p. 20.

[2] Diac. Vasile M. Demciuc, op. cit., p. 21.

[3] Pr. Anton I. Popescu, Viaţa, pătimirile şi minunile Sfântului Mucenic Ioan cel Nou ce s’a zis şi de la Suceava, Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, Craiova, 1943, p. 25.

[4] Mitropolitul Varlaam, „Măcenicia svăntului şi slăvitului marelui măcenicu Ioan cel Novîi de la Soceava, ce se prăznuieşte joi după Rusalii”, în: Cazania, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1996, p. 456.

[5] Viața și Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Icosul al 6-lea, Editura Crimca, Suceava, 2021, pp. 40-41.

[1] Viața și Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), Icosul al 2-lea, Editura Crimca, Suceava, 2021, p. 33.

foto credit: frescă din Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.