Rugăciunea ca liman al inimii încercate

La ceas de adâncă încercare adresăm clerului și credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și tuturor oamenilor de bună credință, îndemnul de a fi solidari și de a-i pomeni în rugăciune pe soția și pe copiii părintelui Ioan Cozma, aflați în suferință în urma tragicului accident rutier din municipiul Vatra Dornei petrecut în ziua de 06 ianuarie 2026. Din păcate, deși cadrele medicale au făcut tot ce le-a stat în putință, tânărul Matei, în vârstă de numai 14 ani, s-a mutat în lăcașurile cerești.

Lupta pentru viață continuă însă pentru ceilalți membri ai familiei. Prezbitera Diana, împreună cu copiii Iustin și Filofteia, se află în stare gravă, internați în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, sub atenta supraveghere a medicilor, în timp ce Alexie și Xenia se află sub monitorizare medicală constantă.

Mulțumim cu multă recunoștință personalului Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Spitalului Municipal Vatra Dornei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” din Suceava pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au implicat în salvarea doamnei preotese și a copiilor, așa cum se întâmplă de fiecare dată în astfel de situații dramatice.

Ne rugăm preamilostivului Dumnezeu ca, pentru rugăciunile tânărului Matei, plecat dureros de devreme printre îngeri, și ale tuturor celor uniți în rugă, să-l întărească în această grea încercare pe părintele Ioan, iar pe doamna preoteasă Diana, împreună cu copiii Iustin și Filofteia, să-i tămăduiască de suferința trupească.

Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților