Întrebarea ta are deja răspunsul în ea! Iată, mărturisești că „Domnul este iubitor, milostiv și iertător”, și astfel putem înțelege că suferința în lume este o purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, că uneori ne sunt de folos greutățile lumii pentru a ne încerca și forma virtuți precum: dragostea, smerenia, răbdarea, jertfa și toate cele ce ne sunt de folos spre mântuire. Suferința este o împreună-răstignire cu Domnul, Sus, pe Cruce. Acolo, învățăm, alături de El și împreună cu El, să îmbrățișăm, cu brațele deschise, întreaga umanitate care Îl răstignește și ne răstignește. Pe Crucea Suferinței învățăm să iubim! În taina suferinței descoperim pe „aproapele”, pe „acești prea mici” (Mt. 25, 45), adică pe Însuși Domnul Hristos. Astfel, suferința este cea care ne aduce în fața lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu a venit în lume ca să se facă părtaș pătimirilor noastre, suferințelor și strâmtorărilor noastre. Să nu uităm că nu suntem singuri și avem o garanție pe care ne-o dă Dumnezeu: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33).
Iată, eu am găsit un sens al suferinței pe care ți-l împărtășesc. Suferința este o taină a mântuirii noastre! Și pot să explic acest rost al tainei prin câteva întrebări și răspunsuri:
- Cine se poate ruga pentru orfanii lumii, dacă nu cei ce cunosc cu adevărat durerea de a fi singuri și abandonați?
- Cine se poate ruga cu inimă frântă și smerită, dacă nu cel care cunoaște suferința și rănile păcatului, ale patimilor care stăpânesc lumea aceasta?
- Cine se poate ruga înaintea Domnului pentru cei flămânzi și însetați, dacă nu cei care nu au pâine și apă?
Și, acum, privesc la rănile tale și te întreb: Cine poate fi un adevărat rugător înaintea lui Dumnezeu pentru toți cei din lume, care sunt răniți și suferinzi ca tine? Tu ești unul dintre cei care înțelege cel mai bine suferința prin care treci și tu poți fi un „ales” al rugăciunii făcute înaintea lui Dumnezeu pentru toți cei suferinzi ca tine…Așadar, prin durerile noastre, suntem niște aleși, pentru a purta, asemeni lui Hristos, prin suferințele noastre, durerea întregii lumi. Aceasta este „binecuvântata durere”, cum o numește Monahul Moise Aghioritul, adică Iubirea! Iar nouă ni se cere să fim în această iubire: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Lc. 9, 23). Lepădarea aceasta de sine, chiar deseori dureroasă, este iubirea pe care ne-o cere Domnul și trebuie să înțelegem că „cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4, 8).
Atrag atenția asupra faptului că durerea sufletească este de două feluri. Aceasta poate fi: (1) născută din propriul orgoliu, din propria mândrie și este ușor de recunoscut pentru că mintea noastră ne spune: de ce eu? de ce mi se întâmplă mie?…de ce aproapele meu are mai mult decât am eu? …de ce nu reușesc să împlinesc aceasta? ș.a. O astfel de suferință nu este bună, ne aruncă în deznădejde și ne vatămă sufletește foarte mult! (2) Există, însă, o adevărată și binecuvântată durere, semn al prezenței Duhului Sfânt în inima noastră, atunci când durerea te întreabă: …cum să-mi ajut aproapele? …cum să-i alin durerea? …ce pot să fac mai mult pentru cei suferinzi ca mine? …cum aș putea birui păcatul care mă rănește pe mine și pe cei de lângă mine? …astfel de trăiri care ne descoperă nouă pătimirea prin ceea ce este cu adevărat iubire! o astfel de suferință este adevărată răstignire și mucenicie în duh. Pe aceasta să o căutăm!
Dincolo de propria noastră căutare, recomand o permanentă sfătuire cu părintele duhovnic, recomand o mărturisire în deasă spovedanie nu doar a faptelor noastre, ci mai ales a gândurilor, pentru că acolo se cuibăresc durerile și este nevoie de mult discernământ părintesc pentru a diferenția astfel de trăiri duhovnicești. Sunt convins că în Sfintele Taine descoperim și înțelesul deplin al „tainei suferinței”. Există chiar o carte cu acest titlu, semnată de Arhim. Simeon Kraiopoulos (Taina Suferinței, Editura Bizantină, 2007) pe care o recomand tuturor tinerilor, ca un Abecedar în „așezarea” trărilor sufletești ale adolescenței, vârsta marilor dileme.
Închei răspunsul meu cu îndemnul de a rămâne, prin suferință, în Iubirea lui Dumnezeu, în încredințarea că totul este în mâinile Sale, însăși viața și crucea noastră. Și așez în inima ta cuvânt bun, cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea!” (Ioan 15, 9)
Pr. Prof. Constantin-Bogdan Feștilă, de la Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei, Suceava
