Răspunsul ierarhului – 31 ianuarie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Înaltpreasfinția Voastră,

Vă rog să mă lămuriți cu aceste întrebări:

  1. Care este modalitatea corectă pentru femei de a se comporta în perioada de necurăție lunară? Este corectă afirmația unor duhovnici, că femeia nu poate să se închine la sfintele icoane, să ia anafură etc., afirmație în sprijinul căreia dânșii citează diferite canoane ?
  2. Pentru creștinii care țin posturile și îndeplinesc canon de rugăciune regulat, unii duhovnici indică împărtășire deasă, chiar de 2 sau 3 ori pe săptămână. Aceasta este în dezacord cu ce am învățat din copilărie despre împărtăşirea la 40 de zile. Sfătuiți-mă, vă rog. Pe de o parte mă gândesc să fac ascultare, pe de altă parte mă întreb dacă este bine.
  3. În ce condiții se repetă sau se completează botezul unui copil mai mare, despre care știm că a fost botezat prin stropire și nu prin scufundare și nu avem certitudinea că s-a făcut toată rânduiala completă. Menționez că acel copil a moștenit de la mamă probleme psihice ușoare și ia tratament, dar avem îndoială cu privire la botezul incomplet ca posibilă cauză a unor simptome și frici.

În completare, vreau să menționez că nu sunt din jud. Suceava, deci nu am pus în discuție situații și preoți din zona dumneavoastră.

Sărut mâna, Înaltpreasfinția Voastră.”

E.S.

Doamne, ajută!

  1. Fără a recurge la mulțimea canoanelor care vizează întrebarea dumneavoastră, recomandarea mea, deși medicina consideră aceasta ca fiind un fapt firesc, este ca în zilele perioadei lunare să ne comportăm potrivit rânduielilor stabilite de Biserică. Desigur, fiecare va respecta și cele rânduite de duhovnicul său. Ce-ar însemna să ai mai mulți ani o astfel de suferință, să nu intri în biserică?
  2. Nu doresc să intru în nicio controversă cu cei care recomandă împărtășania deasă, dar noi, ca monahi, în Mănăstirea Putna, ne cuminecam o dată la 40 zile.
  3. Prin stropire sau cufundare, dacă preotul sau creștinul, în cazul Botezului de necesitate, a rostit formula completă „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, Botezul este valid. Ulterior preotul va completa slujba Tainei, fără însă a mai rosti formula Botezului. În cazul în care nu suntem siguri că pruncul a fost botezat, se rostește formula Botezului, cu precizarea „în cazul în care nu a fost botezat”.

An binecuvântat!

„Doamne, ajută!

Când este următoarea ședință a Sfântului Sinod?”

A.D.

Doamne, ajută!

Săptămâna viitoare.

An binecuvântat!