
„Ce spuneți despre Cuviosul Gherontie de la Tismana, câțiva oameni mi-au spus că au primit răspuns rapid de la Cuviosul decât de la Sfinții mari precum Sfinții Efrem, Nectarie, Mina.
Ce spuneți?”
Doamne, ajută!
Se întâmplă și astăzi ca în vremea dezbaterilor despre Sfinții Trei Ierarhi: unii îl apreciau mai mult pe Sfântul Vasile cel Mare, alții pe Sfântul Grigorie Teologul, alții îl prețuiau mai degrabă pe Sfântul Ioan Gură de Aur în detrimentul celorlalți.
Pace și bucurie!
„Doamne, ajută!
Anul trecut, din mila Domnului, am putut dona la un nou schit care se construiește în județul …., Schitul …., am donat o sumă ok, pentru ctitor, dar sunt sigur că părintele stareț a uitat acest aspect, că l-am mai întrebat și nu își mai aduce aminte.
Dar totuși, chiar dacă e firesc că om să uiți, Dumnezeu în acest caz uită de mine?
Căci, când se iese cu Sfintele Taine, și pomenește pentru ctitori binefăcători, chiar dacă părintele a uitat de mine, când se citește la Sfintele Taine, sunt și eu acolo, chiar dacă nu mă pomenește?
Sau Dumnezeu mă pomenește și are grijă de mine?”
Doamne, ajută!
Să fiți încredințat că Dumnezeu nu uită nimic.
Pace și bucurie!
„Doamne, ajută!
Ce cărți scurte îmi puteți recomanda, duhovnicești?
Iar de asemenea, cum pot spori evlavia către un sfânt?”
Doamne, ajută!
Filocaliile sunt cele mai concise cărți, cu răspunsurile cele mai potrivite.
Spor la lectură!
„Sărut mâna!
Cunosc un tânăr care își dorește foarte mult să întâlnească o femeie care să lucreze în cadrul MApN.
Oamenii din jur i-au spus că e imposibil. Dar el asta vrea.”
Doamne, ajută!
Dorința lui este un prim pas spre rezolvare.
Succes!
„Sărut mâna, părinte!
Pomeniți … și Părintele …, este un părinte pe care l-am supărat și doresc să restabilim legătura, că știu că am greșit.”
Doamne, ajută!
Încercați să vă împăcați cu părintele.
Pace și bucurie!
„Sărut mâna, Înaltpreasfințite Părinte Calinic!
Vreau să vă întreb dacă Episcopul …. este recunoscut de către Biserica Ortodoxă Română.
Vă mulțumesc!”
Doamne, ajută!
Toți episcopii hirotoniți canonic sunt recunoscuți de Biserica Ortodoxă Română.
Pace și bucurie!
„Sărut mâna, părinte!
Cunosc o persoană cu care merg la biserică și și-a făcut un tatuaj, îi place cum arată, dar vrea ca și Dumnezeu să ierte această persoană, ce poate face?”
Doamne, ajută!
Să renunțe la tatuaj.
Pace și bucurie!
„Bună ziua, vă scriu că aș dori o concluzie, dacă se pot citi acatistele făcute în dragoste pentru unu altul.
Am auzit că este Acatistul Părintelui Justin Pârvu,
Acatistul Părintelui Gabriel Mogoșești,
Acatistul Părintelui Ghelasie de la Frăsinei,
Acatistul Părintelui Iov din Uglea,
Acatistul lui Valeriu Gafencu și Constantin Oprișan.
Nu au o binecuvântare de la vreun episcop sau de la vreo Patriarhie, dar sunt făcute de credincioși, ele se pot citi.
Poate sunt mai multe, dar doar pe acestea le știu. Eu vă întreb că am citit, dar să nu fac păcat că am citit, cel puțin Acatistul lui Valeriu Gafencu și Constantin Oprișan, le-am citit viața și acatistul lor. Am o dragoste către Sfinții din închisoare care deocamdată nu au acatist. Aș dori, dacă este greșit ceea ce fac, că probabil sunt mai mulți care fac asta, dar să știu să mă spovedesc!”
Doamne, ajută!
Nu este un lucru greșit dacă ucenicii le-au alcătuit slujba și acatistul, însă tot trebuie să așteptăm proclamarea canonizării lor. De exemplu, îți faci veșminte preoțești încă din timpul studiilor, dar nu le poți purta decât după hirotonia întru preot.
Pace și bucurie!
„Doamne, ajută!
Am în minte un gând de ceva vreme, deși am tot așteptat, în ideea că se va schimba ceva, dar nu a fost așa. De ce Preasfințitul Damaschin nu mai rostește cuvinte de învățătură atunci când slujește Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava? Ce-i drept, în ultimul timp a slujit mai mult în eparhie, dar și de cele puține ori când a slujit acolo, nu a mai rostit cuvânt de învățătură. Pe vremea Înaltpreasfințitului Pimen, Vlădica Damaschin spunea deseori predicile la Mănăstirea „Sfântul Ioan”… Din predicile postate pe canalul de YouTube, ultima rostită la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost de Praznicul Înălțării Domnului, în anul 2023.
Vă rog să-mi iertați îndrăzneala. Este doar o curiozitate a mea, în ultima vreme… Mulțumesc anticipat pentru răspuns și încă o dată îmi cer iertare!”
Doamne, ajută!
Catedrala nu este doar a ierarhilor, ci și a tuturor preoților din Arhiepiscopie. Ca atare, s-a luat hotărârea ca în duminici și sărbători predicile să fie rostite de preoții eparhiei, doctori sau masteranzi, urmând ca ulterior cuvântările să fie publicate în mai multe volume. Aceasta este și o formă de respect față de preoți.
Dacă dumneavoastră doriți să ascultați predicile Preasfinției Sale, puteți accesa canalul de YouTube al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, unde sunt încărcate periodic înregistrările realizate (ultima datând din 8 iulie 2025), sau le puteți citi în volumele publicate.
Spor!