Răspunsul ierarhului – 28 aprilie 2022

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Hristos a înviat și binecuvântați. Vă scriu în legătură cu un eveniment destul de trist din punctul meu de vedere, petrecut ieri la Mănăstirea … Mă numesc …  și am mers într-un pelerinaj alături de nașa și părinții mei în zona …, precum și la Mănăstirea …., acolo unde din păcate …. au un comportament total inadecvat din punct de vedere duhovnicesc, ca să nu mai spun și moral sau etic. Mergând des în zonă în pelerinaje, eu fiind din Piatra-Neamț, în ultima perioadă din ce în ce mai multe locașuri de cult/mănăstiri cer o taxă de a intra pentru închinare. Fiind absolvent de seminar teologic și de facultate de teologie, m-am simțit foarte întristat atunci când …. a fugit după noi, intrând în polemică pentru faptul că am trecut pe lângă „casierie”, și nu pangar cum ar fi trebuit să fie, spunând că nu se poate să intrăm nici măcar să ne închinăm acolo, pentru că este un monument istoric; de fapt, un lucru foarte interesant la cum privea ….. Sfânta Mănăstire …., ca pe un muzeu, practic. Am mai fost la mănăstiri, dar …. specificau că taxa este doar pentru cine dorește să intre în muzeele mănăstirești, nu și pentru a intra în mănăstire ca pelerin. Am înțeles că există nevoie de taxe pentru acest „monument” istoric, însă tot așa cred că se pot accesa fonduri europene destul de substanțiale pentru acest lucru. Este trist că deși mănăstirile și bisericile sunt din ce în ce mai goale, sau unele pline doar din „tradiție” și nu dintr-un sentiment strict religios, noi, prin comportamentul nostru mai puțin teologic, fugărim oamenii din biserici ori îi punem să plătească vizita la „muzeul ….”. Este trist că … uneori trebuie să specific ….. că sunt la teologie ca să mă lase cumva să intru fără să plătesc de fiecare dată taxe, având în vedere că nu sunt cu nimic mai special decât orice alt creștin care dorește să intre în incinta mănăstirilor Voroneț, Sucevița, Moldovița etc. Având mult contact cu oameni care au mers în zona Bucovinei în pelerinaje, am constatat aceeași nemulțumire și întristare având în vedere aceste situații, când ….. fug după tine cu biletele și îți vorbesc și foarte nepoliticos și mai puțin spiritual, într-o notă diplomatică spunând acest lucru. Sper să se ia masuri concrete asupra acestor nereguli și nedreptăți și să lăsăm oamenii să vină la Dumnezeu, fie la Voroneț, fie la Sucevița, Moldovița etc., pentru că în ultimii ani oamenilor le-au mai rămas doar nădejdea în Dumnezeu, să nu îi alungam și de aici, nu noi măcar. Ar fi poate multe of-uri de spus, dar trebuie să știm unde să ne oprim și încerc să nu provoc poate mai multă sminteală decât am făcut-o. Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care ați citit acest mesaj, binecuvântați și Hristos a înviat!”

C.L.

Hristos a înviat! Taxele de vizitare a monumentelor istorice au făcut parte din politica de supraviețuire a acestora și înainte de 1989, și după. Vă spun aceasta ca un cunoscător al situației de fapt a monumentelor, după ce 11 ani am fost muzeograf la Mănăstirea Putna. Deși se tot vehiculează ideea „fondurilor europene”, un aspect mai puțin cunoscut este faptul că acestea nu pot fi accesate pentru întreținerea uzuală a acestora. Cât despre sesizarea că personalul deservent se comportă inadecvat, aceasta face parte din educația fiecăruia; vorba românului: „cei șapte ani de acasă”. Ne cerem scuze pentru cele întâmplate și sperăm să nu se mai repete. Doamne, ajută!

„Hristos a înviat! Înaltpreasfințite Părinte, este posibil ca eu și cu viitoarea soție să fim cununați de o pereche ortodoxa și una catolică (nașul fiind botezat în Biserica Ortodoxă), chiar nu se poate face nicio derogare în acest sens, mulțumesc pentru înțelegere și aștept răspunsul Înaltpreasfinției Voastre!”

G.C.

Hristos a înviat! Vă recomand, ca nași, întrucât sunteți ortodocși, o familie ortodoxă, fără ca aceasta să constituie un impediment în prietenia cu cealaltă familie. Nuntă binecuvântată! Doamne, ajută!

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.