„Dar spre Înviere”, proiect caritabil ajuns la finalul celei de-a doua ediție

Proiectul caritabil „Dar spre Înviere”, prin care 1000 de familii aflate în nevoie au beneficiat la aceste sărbători de câte un coș cu produse alimentare, a ajuns la finalul celei de-a doua ediții. Pe lângă sprijinul oferit celor afectați de războiul din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le este aproape, ca de fiecare dată, și familiilor defavorizate, bătrânilor singuri și copiilor sărmani din cuprinsul întregii eparhii. Astfel, la sărbătoarea Învierii Domnului din acest an au fost oferite pachete cu produse în valoare totală de peste 170.000 lei.

O sumă însemnată a fost obținută în cadrul concertului caritabil „Dar de Înviere”, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Centrul Cultural Bucovina, desfășurat luni, 25 aprilie 2022, în cea de-a doua zi de Paști, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Pentru a le aduce bucurie și mângâiere celor care se confruntă cu dificultăți financiare și materiale, artiști renumiți s-au unit în cântec la ceas de sărbătoare.

Concertul, prezentat de părintele Andrei Mocanu și de artistul Marian Gogan, a debutat cu interpretarea unor compoziții specifice sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos de către Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

Acompaniați de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, au susținut momente încărcate de emoție artiști consacrați ai muzicii populare românești, precum Mioara Velicu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Elena Pădure, Constantin Bahrin, Sorin Filip, Lucica Păltineanu, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Ilie Caraș, Loredana Călin, Emilia Solovăstru, Gabriel Treteag, Alexandra Dan, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Rodica Andronic, Nicolae Vieru, Mihai Cotos, Ionuț Țanța, Dinu Croitor, Alexandr Rudyk, Gennadii Kaptar.

Nu în ultimul rând, spectacolul a fost împodobit cu momente deosebite de dans, specifice mai multor zone culturale ale căror minorități se regăsesc în scumpa Bucovină, susținute de corpul de balet al Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a fost transmis LIVE pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dar și pe paginile oficiale ale partenerilor media și ale coorganizatorilor, între care Consiliul Județean Suceava. Alături de numeroși spectatori, la concert au fost prezenți arhimandritul Iustin Tănase, consilier eparhial în cadrul Sectorului de Asistență Socială și Medicală, și părintele Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural, care a rostit un cuvânt de mulțumire pentru toți cei care s-au ostenit pentru aproapele și s-au alăturat acestui demers filantropic.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le este recunoscătoare tuturor celor care, din puținul lor, au sprijinit această inițiativă apărută din dorința de a aduce bucuria Învierii Mântuitorului în fiecare casă a Bucovinei și de a oferi puțină mângâiere și un mic dar (alimente de bază, încălțăminte și dulciuri) unui număr de 1000 de persoane, bătrâni singuri și copii proveniți din grupuri vulnerabile. Gândul de mulțumire se îndreaptă şi către interpreții de muzică populară și membrii grupurilor artistice care au dăruit publicului momente de aleasă bucurie, înmulțind astfel talantul primit de la Preamilostivul Dumnezeu.

Irina Ursachi
Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.