Răspunsul ierarhului – 17 decembrie 2021

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Bună ziua! Vă adresez această întrebare în numele mai multor oameni din satul …, comuna …, județul Suceava. Am dori să știm de ce satul … plătește contribuția pentru Sfânta Biserică mai mare ca în celelalte sate ale comunei. Când în … anul trecut s-a plătit 70 de lei, în celelalte sate se plătea 30 de lei; iar satul … are cei mai mulți locuitori din comună. De ce preotul stă la apartament în oraș, când în sat este casă parohială? Când a venit în sat, s-a umblat din poartă în poartă să strângem bani să facem condiții, că avea copii mici. Și acum a plecat, nu mai e bună casa. De ce le permiteți să facă ce vor ei? Pentru meseria de preot nu am nimic ce să-i reproșez. Mulțumesc. Doamne, ajută!”

UAC

Doamne ajuta! În urma celor sesizate de dumneavoastră, părintele a declarat:

„Înaltpreasfinția Voastră, urmare a reclamației pe care ați primit-o, vă fac cunoscut, pe conștiința mea de preot care slujește cu frică de Dumnezeu la Sfântul Altar, următoarele:

  1. La data de 1 decembrie 2002 am fost numit prin transfer de la Parohia … preot paroh al Parohiei …, satul natal al soției, cu dorința de a fi aproape de părinți și de orașul … (aflat la 3 km), pentru cei 5 copii pe care îi avem în dar de la Dumnezeu, gândind că este necesar să urmeze cursurile școlilor de aici.
  2. Când m-am mutat în sat, am locuit (7 persoane) într-o singură cameră și o încăpere foarte mică (tip bucătărie), timp de 3 ani, perioadă în care am renovat clădirea casei parohiale care era într-o stare avansată de degradare (fără podele și sobe în interior, cu acoperișul din azbociment spart și cu tavanele din interiorul casei deteriorate din cauza intemperiilor).
  3. Am luat inițiativa și începând cu anul 2003 am renovat casa parohială, schimbându-se mai întâi acoperișul cu învelitoare din tablă și podelele din interiorul casei, și am amenajat două sobe. Celelalte îmbunătățiri: schimbarea întregii tâmplării – care era degradată, instalația de apă curentă, la care se adaugă baia și bucătăria – care nu existau, precum și izolarea casei la exterior, s-au realizat din banii proprii în următorii 5 ani. Acest fapt se poate verifica, având ca martor actualul primar al comunei Bunești, care a lucrat atunci la instalația de apă curentă împreună cu echipa sa.
  4. Vă aduc la cunoștință cu toată responsabilitatea și vă declar pe propria răspundere pe care o am înaintea lui Dumnezeu ca preot că nu s-a mers din casă în casă cu niciun fel de colectă pentru casa parohială, ci s-a adus la Sfânta Biserică, așa cum dintotdeauna s-a procedat aici, când am avut diverse lucrări, și cum se procedează și în prezent, întrucât avem deja în derulare o construcție nouă – casă de prăznuire (centru social), pe care am început-o cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Voastre anul acesta, fapt care de asemenea se poate verifica având ca martori un sat întreg.
  5. În iarna anului 2014, soția mea a avut un accident de mașină în timp ce îi ducea pe copii la școală în orașul … . La îndemnul și cu binecuvântarea părintelui duhovnic Petru Irimescu de la Rădășeni, am reușit să luăm o locuință în orașul … cu credit bancar, pentru care plătim și în prezent, pentru a nu mai face naveta așa cum am procedat timp de 11 ani cel puțin de două ori pe zi.
  6. În ceea ce privește majorarea contribuției parohiale, am decis de comun acord cu membrii Consiliului Parohial ca anul aceasta să fie mărită această contribuție, deoarece jumătate din locuitorii satului nu o plătesc, iar cheltuielile sunt foarte mari pentru ceea ce ne propunem să realizăm la Sfânta Biserică”.

Aceasta este declarația părintelui. Dumneavoastră nu va rămâne decât să verificați hotărârile Consiliului Parohial. Sărbători cu liniște și pace în suflet!