Răspunsul ierarhului – 15 iulie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Bună seara, Înaltpreasfinția voastră!

Dacă unei fete îi place de un anume băiat, cum ar trebui să procedeze?”

M.N.

Doamne, ajută!

Mai întâi să se cunoască. Dacă și băiatului îi va plăcea de acea fată, se poate înfiripa o prietenie care se poate finaliza printr-o căsătorie.

Mult succes!

„Înaltpreasfinția Voastră,

În ultima vreme se zvonește că Înaltpreasfinția Voastră refuzați să hirotoniți tineri teologi ai eparhiei care au făcut Facultatea de Teologie în alte Arhiepiscopii, precum: Craiova, Arad, Constanța, Baia Mare etc., și că hirotoniți doar pe cei care au urmat o facultate în cuprinsul unei Mitropolii. Dacă este așa, care ar fi temeiul canonic sau statutar al Bisericii Ortodoxe Române în privința aceasta?

Iertați și binecuvântați!”

G.I.

Doamne, ajută!

Atât timp cât avem Facultate de Teologie în zona Moldovei, cotată ca fiind printre cele mai bune din țară, de ce ar trebui ca tinerii din eparhie să studieze la sute de kilometri de Suceava? Până la Iași se fac 2 ore, 2 ore și jumătate cu mașina. Or, până la Oradea, Timișoara, Constanța se face o zi.

Și cu toate acestea, au fost primiți la examenul de capacitate și cei care au studiat la alte facultăți decât la cea din Iași. Din 26 iulie 2020, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, dintre cei care au fost hirotoniți întru preot, 47% sunt absolvenți ai altor seminarii decât cel din Suceava ori ai altor facultăți de teologie decât cea de la Iași. Dacă doriți cifrele exacte, vă așteptăm la Centrul Eparhial.

Cât despre temeiul canonic, ierarhul are obligația să trimită credincioșilor preoți buni.

Nimeni nu-i poate impune unui chiriarh candidați din alte eparhii atât timp cât are responsabilitatea față de fiii eparhiei sale, în decizia de hirotonire a acestora cântărind preponderent pregătirea teologică de calitate și formarea duhovnicească.

Pace și bucurie!

„Am citit răspunsul la întrebarea mea …

E foarte ușor să te speli pe mâini. Cred că sunteți conștient de situația noastră. Așa a fost și cu ……, toată lumea știa, dar a tăcut. Suntem disperați cu toții și tot ce primim este un răspuns din pix. Puneți-vă măcar o secundă și în pielea noastră!!! Gândiți-vă că ați fost preot sau mirean sau călugăr în această eparhie!

Atât am avut de zis. Toata această pasivitate a tuturor în fața acestor abuzuri va fi „răsplătită” cândva. Poate chiar și în viața asta uneori, cine știe.

Sănătate!”

C.D.

Doamne, ajută!

Stimate domnule, Statutul Bisericii Ortodoxe Române nu permite ingerința altor ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, în eparhia despre care faceți vorbire (Art. 86, alin. 1). Cât privește nemulțumirile dumneavoastră, le puteți expune chiriarhului locului, singurul în măsură să propună Sfântului Sinod, în consultare cu Sinodul mitropolitan și cu Patriarhul Bisericii (n.n.), candidați de episcop-vicar la arhiepiscopii și de arhiereu-vicar la episcopii (Art. 88, lit. k).

Pace și multă liniște sufletească!

„Sărut mâna!

Binecuvântați! Știu că ați mai răspuns la asemenea întrebări, dar doresc un răspuns și în situația mea. Sunt o femeie din ….. și împreună cu soțul meu avem doi copii, o fată și un băiat. Fata este căsătorită în satul vecin, iar băiatul vorbește cu o fată pe care eu nu o doresc ca noră pentru că nu este pe placul meu, chiar dacă este fericit; eu știind ce e mai bine pentru el l-aș îndruma spre alte fete. Fata mea vine des pe la noi, dar nu mai e ca înainte de căsătorie și nu vreau ca băiatul meu să se schimbe, căsătorindu-se cu cine nu vreau. Dacă nu le dăm binecuvântare o să aibă o căsnicie nefericită, nu? Nu ar trebui ca tinerii să-și găsească persoana potrivită și pe placul părinților ca să fie binecuvântați? Chiar dacă ei se iubesc, părinții le dau binecuvântarea. O să iau un sfat și de la părintele duhovnic, dar doresc și răspunsul dumneavoastră. Mulțumesc! Iertați!”

M.A.

Doamne, ajută!

Întrucât nu-i cunosc pe tinerii despre care faceți vorbire, nu îmi pot permite să îmi dau cu părerea. Singurul care vă poate da un sfat pertinent este duhovnicul lor și al dumneavoastră.

Pace și liniște sufletească!

„Înaltpreasfinția Voastră, ne spuneați cu ceva vreme în urmă că o să sfințiți un loc pentru construirea unei biserici în Comuna Frumosu. De ce s-a renunțat la acest proiect? Chiar ne dorim acest lucru!

CU STIMĂ ȘI RESPECT, D.N.,

Frumosu, Suceava”

D.N.

Doamne, ajută!

Nu s-a renunțat la proiect, numai că, din păcate, conjunctura din acea zonă este una cât se poate de nefavorabilă Bisericii, deși Biserica și-a ținut cuvântul dat în legătură cu un teren aflat în proprietate pe care comunitatea și-a construit case.

Să nădăjduim că va veni și timpul când se va putea construi cea de-a doua biserică.

Pace și bucurie!

„Sărut mâna, Înaltpreasfinția Voastră!

Într-un răspuns adresat domnului (sau doamnei D.B.), ați precizat că reabilitarea preoților caterisiți o face Sfântul Sinod. Ne puteți preciza cine face reabilitarea preoților destituiți din slujirea clericală? (deoarece și aceasta este o formă de caterisire). Alese mulțumiri!”

M.C.

Doamne, ajută!

Reabilitarea preoților caterisiți și a celor depuși din treaptă se face în cadrul Sfântului Sinod, la propunerea chiriarhului locului. Doar preoții suspendați temporar de chiriarh sunt reabilitați de același chiriarh.

Pace și bucurie!

„Cum se poate vinde locul de veci a cuiva, am crezut că nu se poate vinde un mormânt, dar se poate?”
A.M.C.

Doamne, ajută!

În funcție de statutul cimitirului (bisericesc sau public), concesionarea (căci nu există propriu-zis vindere) locurilor de înmormântare se supune regulamentelor instituției care îl administrează.

Ambele stipulează concesionarea locurilor pe perioadă determinată, de 7 ani, sau pentru o perioadă mai lungă (49 de ani în spațiul public, nedeterminată în cimitirul bisericesc). Și tot conform ambelor regulamente dreptul de concesiune încetează în anumite situații, între care neachitarea taxelor anuale de concesiune ori neîngrijirea mormintelor sau părăsirea lor pe o perioadă de 3 ani consecutiv (7 ani în cazul cimitirului bisericesc).

Dacă aveți nelămuriri, consultați cele două regulamente.