
„Binecuvântați, Înaltpreasfințite Părinte Calinic!
Încep prin a vă adresa sincere felicitări pentru lucrarea sfântă pe care o păstoriți în întreaga eparhie, cu precădere însă la minunea vie ce se petrece la frumoasa Mănăstire Sihăstria Râșcăi!
Aș vrea să vă întreb, cu sinceritate și fără interese ascunse, de ce totuși la hramul din acest an nu au participat și ierarhi din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei?
În speranța că nu veți considera inoportună întrebarea mea, vă mulțumesc anticipat pentru un răspuns lămuritor!
Cu smerenie,….”
Doamne, ajută!
Fiecare stareț/stareță invită, prin chiriarhul locului, doar pe ierarhii care nu au altceva planificat în ziua respectivă.
Pace și bucurie!
Doamne, ajută!
Dacă veți merge să vă închinați la moaștele Sfântului Serafim de Sarov, veți primi informații direct de la măicuțele de acolo.
Pace și bucurie!
Doamne, ajută!
Citiți Canonul de rugăciune către îngerul păzitor.
Pace și bucurie!
„Doamne, ajută!
Ce carte îmi recomandați care să explice viața sfinților mai detaliată, nevoință, sfaturi, îndrumări, decât se găsește în „Viața și acatistul”, Editura Patriarhiei.”
Doamne, ajută!
Dacă nu sunteți mulțumit, puteți citi „Proloagele” sau „Viețile Sfinților” (12 volume).
Mult spor!
„Nu vă supărați, călugării de ce nu au voie să se tundă?
Am observat că toți călugării au părul lung și barbă. Iar am văzut că mirenii au voie să se tundă, am văzut și chelioși cu barbă, dar la călugări n-am observat să aibă freza scurtă.”
Doamne, ajută!
Și călugării au libertatea să-și tundă perii capului sau nu. Decizia le aparține. Doar Samson, când i s-au tăiat șuvițe din perii capului, a slăbit în putere.
Pace și bucurie!
Doamne, ajută!
Și lemnul se poate însufleți, mai ales când pe el a fost răstignit Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Pace și bucurie!
„Bună ziua, vă întreb ceva ce țin să vă scriu de ceva timp, doar că nu mă simțeam destul de bine a spune.
Eu am permis de condus, am și mașină, care de când am luat-o are probleme și mi-e tare frică să merg cu ea. Până o repar necesită timp, dar ce pot citi înainte a mă urca la volan pentru a scăpa de teamă și să fiu păzit de necazuri, nenorociri. După cum vedeți, se întâmplă multe probleme în trafic, vă rog un răspuns, îmi va fi de folos și un sfat practic!”
Doamne, ajută!
Citiți Canonul de rugăciune către îngerul păzitor.
Pace și bucurie!
„Înaltpreasfințite Arhiepiscop Calinic,
Venim cu o mare rugăminte, suntem un grup de credincioși care de multe ori am participat la slujbele ținute de părintele Emilian, la Mănăstirea Părhăuți.
Vrem să vă informăm că ne-a ajutat tare mult cu rugăciunile sale, cu dezlegările făcute la Sfântul Maslu, că avea multă răbdare să asculte durerile oamenilor, încurajându-i și rugându-se pentru toți.
A apropiat mulți tineri de biserică, prin felul său blând și binevoitor.
Știm că în mediul online s-au spus și vorbit multe lucruri defăimătoare pentru Biserică și pentru noi în același timp.
S-au spus lucruri urâte despre el și tinerețea lui, dar vrem să știți că el a făcut și mult bine comunității și tuturor celor ce i-au calcat pragul.
Și dacă Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, ajutând pe atâția oameni, noi am vrea să nu-l îndepărtați de oameni, să poată ajuta cu rugăciunea lui mai ales acum, când în lume domnește haosul și când este atâta nevoie de Dumnezeu.
Are începute lucrări, proiecte, a început să construiască o comunitate, însă așa tânăr și fără experiență, fără susținere financiară, a reușit multe lucruri din nimic.
Vă rugăm să vă mai gândiți cum ar fi bine și pentru cei care mergeau acolo, la mănăstire și pentru rugăciunile și darurile părintelui.
Vă mulțumim.”
Doamne, ajută!
Comisia de disciplină a Centrului Eparhial va decide asupra faptelor părintelui la care faceți referire și care au produs foarte multă tulburare în mass-media și în rândul credincioșilor.
Pace și bucurie!
„Hristos în mijlocul nostru!
Vă rog un răspuns despre posibilitatea pocăinței după ce mori. Dacă mori în altă religie decât Ortodoxie și dacă mori ca ortodox fără să te apropii de Hristos din Potir, cum vede Biserica mântuirea, vă rog?”
Doamne, ajută!
Nu am cunoștință despre o astfel de pocăință dincolo de moarte.
Ceea ce pot să vă spun este că rugăciunile Bisericii ajută sufletul celui strămutat la Domnul. Nu și în cazul celor care s-au sinucis, întrucât ei nu pot fi pomeniți la slujbe. Pot fi însă pomeniți în rugăciunile personale, nădăjduind în mila lui Dumnezeu.
Pace și bucurie!
„Sărut mâna!
Am fost la Taina Sfântului Maslu si am adus ulei pe măsuța pregătită în mijlocul bisericii.
Slujitorii au avut o masă separată pe care se afla propriul untdelemn. Când au rostit ectenia pentru binecuvântarea untdelemnului s-au întors și au binecuvântat și uleiul adus, dar la înșeptita rugăciune de sfințire, au arătat doar spre cel de pe măsuța lor. Deci, uleiul este și el sfințit sau doar binecuvântat?”
Doamne, ajută!
Fiți liniștită, s-a sfințit și untdelemnul dumneavoastră.
Pace și bucurie!
Doamne, ajută!
Fiți încredințat că va veni și timpul când Apostolul donat de dumneavoastră, uzându-se cel folosit în prezent, va fi folosit.
Pace și bucurie!
Doamne, ajută!
Puteți să aprindeți respectiva lumânare când vă faceți pravila, dar să nu uitați atunci când îi pomeniți pe cei adormiți din familia dumneavoastră să pomeniți și numele celui pentru care ați primit lumânarea.
Pace și bucurie!