Răspunsul ierarhului – 11 noiembrie 2023

raspunsul_ierarhului_cu_email_7

„Sărut mâna, Înalpreasfinția Voastră,

Am o întrebare legată de concursul de fotografie „Surprinde frumosul!” Încă nu am găsit informații despre rezultatele concursului, deși au trecut mai bine de 4 luni de la încheierea lui. În cazul în care nu am cercetat cu destulă atenție, vă rog să mă iertați. Dacă însă rezultatele nu au fost publicate încă, îmi puteți spune în ce stadiu se află concursul?

Doamne ajută!”

C.S.

Doamne, ajută!

Cel mai probabil vineri, 17 noiembrie a.c., se vor anunța câștigătorii Concursului ,,Surprinde frumosul!”, ediția a doua.

Mult succes!

„O întrebare.

Înaltpreasfinției Sale, Părintele Calinic,

Înaltpreasfinția voastră,

Vă scriu bucurându-mă că este posibil să vă scriem aceste scrisori chiar și de departe și să știm că le citiți și că întotdeauna le răspundeți și trimiteți înapoi binecuvântare.

Vă scriu legat de aceeași întrebare cu care v-am scris și înainte, pentru care mi-ați recomandat câteva cărți. Am găsit una dintre ele, „Vârstele vieții spirituale” de Paul Evdokimov însă încă nu am prea apucat să citesc ceva din ea și totuși mă gândesc și că nu știu exact cât voi înțelege din ce scrie acolo chiar și când voi citi.

Voiam să vă întreb, dacă ați putea să îmi spuneți doar în linii foarte mari, o ființă umană care nu are capacitatea de a iubi, mai poate fi considerată o creatură umană, un om?

Nu mă refer aici la o critică absurdă sentimentală legată de felul subiectiv în care cineva își manifestă această capacitate, de a iubi, la nivel de relaționare.

Ci mă refer la inabilitatea unei ființe umane să iubească orice sau pe oricine la nivel pur psiho-somatic și emoțional. Știu că acest sentiment prin natura sa proprie transcende într-o oarecare, sau chiar absolută, măsură ceea ce este celular, psihic sau definit în orice fel în făptura umană. Și că nu poate fi pus neapărat, nici măcar pentru explicații de acest fel, între limitele umane ale unor cuvinte neîncăpătoare, dar totuși, în linii mari, mă gândesc că această abilitate/posibilitate este absolut necesară ca un om să fie om. Pentru ca el să poată tinde a se asemăna cu Dumnezeu Cel care l-a creat.

Și atunci dacă nu are această posibilitate, nu ca alegere a sa, ci ca realitate biologică, mai poate ajunge să înțeleagă orice legat de chipul lui Dumnezeu, Dumnezeu pe care poate că nici nu Il poate iubi cu adevărat, deși Il iubește?

Dacă într-un om există inabilitatea de a simți orice sentiment, emoție, nu la nivel fizic, ci la nivel emoțional și psihologic și mai în adânc, acolo unde locuiește această abilitate, acesta mai este Om, ființă umană?

Mă bucur foarte mult că am avut cum să vă trimit aceste rânduri. Chiar dacă nu o să fie vreme să îmi răspundeți, sunt foarte recunoscătoare că ne permiteți să vă cerem din timpul si lumina Sfinției voastre.

Sărut’mâna.”

A.G.

Doamne, ajută!

În primul rând, oricât de dificilă vi s-ar părea lectura unei cărți, nu renunțați; a nu încerca este mai mai rău decât a nu înțelege pe moment.

În al doilea rând, oricât de adâncit în păcate ar fi un om, lipsit de omenie și „fără Dumnezeu”, el nu își pierde condiția umană și nici valoarea în ochii lui Dumnezeu Care așteaptă venirea lui în sine. Mântuitorul S-a rugat pe cruce Tatălui pentru iertarea celor care ceruseră cu înverșunare răstignirea Lui.

Este adevărat că omul se definește prin iubire: „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” (I Ioan 4, 8). Ce este de făcut?

Dacă noi suntem cei ce nu putem iubi, să ne silim pe noi înșine să iubim până ajungem să iubim. Dacă cel care nu poate iubi este cel lângă noi, să îl iubim fiindcă este iubit în primul rând de Dumnezeu, al Cărui chip îl poartă, „e scopul lucrării divine, scopul Crucii lui Iisus. Iisus a murit pentru el; iar aceasta dezvăluie valoarea lui veşnică în ochii lui Dumnezeu.”, cum frumos spune  părintele Dumitru Stăniloae.

Și tot părintele Dumitru Stăniloae spune: „L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărţi, în idei şi în simboluri. Dar aceasta nu-mi dădea nici pace şi nici dragoste. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că este posibil să-L întâlneşti pe Dumnezeu cu adevărat prin rugăciune. Astfel am înţeles, puţin câte puţin, că Dumnezeu este aproape, că mă iubeşte şi că, lăsându-mă umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalţi. Am înţeles că iubirea este comuniune cu Dumnezeu şi cu cel de lângă tine. Şi că fără această comuniune lumea nu este decât tristeţe, ruşine, dezolare, masacrare. Numai dacă va voi să trăiască în această iubire, lumea va cunoaşte viaţa veşnică.”

Pace și bucurie!

„Înaltpreasfinția Voastră,

Binecuvântați și iertați … din nou deranjul și îndrăzneala. Vreau să vă comunic și să luați la cunoștință faptul că nu s-a luat nicio măsură pentru disciplinarea ….. care continuă să facă sminteală la ….. tulburând obștea și certând mirenii. Țipă prin curtea mănăstirii la cerșetori vorbind urât, iar în biserică ceartă oamenii care se foiesc. Vă rog să faceți ceva cu el că nu ascultă de nimeni. Am încercat să-i atrag atenția și m-a ocărât. I-am spus părintelui stareț și nici de el nu ascultă. Ați îngăduit să vină acest părinte fără a întreba obștea dacă îl primesc, știind că peste tot unde s-a dus numai dezbinare a făcut. Vin de mult timp la …., dar așa ceva să facă …… niciodată nu am văzut.”

A.A.

Doamne, ajută!

Această situație se află în atenția Sectorului Exarhat. Cu puțină răbdare, vom face ca mănăstirea să își recapete liniștea specifică vieții monahale.

Pace și liniște sufletească!