Protosinghel Veniamin Băican (†5 decembrie 2021)

În seara zilei de 5 decembrie, a trecut la cele veșnice Părintele Protosinghel Veniamin Băican, fost stareț al Mănăstirii Rarău.

Un om smerit, Părintele Veniamin rămâne viu în inimile viețuitorilor din obștea Mănăstirii Rarău, dar și în sufletele celor ce l-au cunoscut și ale celor care l-au cercetat ca duhovnic, ori pentru rugăciune și pentru sfatul bun.

Slujba înmormântării va avea loc joi, 9 decembrie, la Mănăstirea Rarău, la ora 10, fiind precedată de Sfânta Liturghie.


Dumnezeu înalță pe cei smeriți și le dă har (cf. Pilde 3, 34)!

Părintele Veniamin s-a născut în Slănic Prahova, în 21 septembrie 1932, într-o familie cu cinci copii, el fiind cel mai mic fiu al părinților Petre și Maria Băican. Deși a absolvit doar 7 clase de școală primară, a fost înclinat spre studiu, având o memorie bună. A îndrăgit în mod special poezia, știind pe de rost peste 100 de poezii.

În 1950, la vârsta de 18 ani, îndemnat de părintele Arsenie Boca, a venit în Moldova, la Mănăstirea Slatina. Aici, părintele Cleopa Ilie închegase o obște aleasă, din care făceau parte viitorul mitropolit Antonie Plămădeală, viitorul arhiepiscop Adrian Hrițcu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Iulian Lazăr.

După doi ani, în 1952, este tuns în monahism. La Slatina a avut ascultări diverse, și la bucătărie, și la iconomat, nevoindu-se cu râvnă să meargă pe calea mântuirii.

În 1959, a trecut prin încercarea grea a decretului 410, când foarte mulți monahi au fost dați afară din mănăstiri de către regimul comunist. Deși a trebuit să părăsească mănăstirea, Părintele Veniamin a rămas fidel chemării sale monahale și a petrecut o perioadă pe lângă un meșter fierar, pe nume Lăzăreanu, din comuna suceveană Pârteștii de Jos.

În 1964, a venit la Rarău ca responsabil cu paza tezaurului mănăstirii.

În 1968, mănăstirea a fost redeschisă ca schit, avându-l egumen pe ieromonahul Casian Frunză. Prima slujbă s-a săvârșit de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Părintele Casian a adus înapoi la mănăstire icoana Maicii Domnului donată de Petru Rareș, care se afla la Mănăstirea Slatina.

În 1976, părintele Veniamin a fost hirotonit întru ieromonah, iar în 1986 i s-a încredințat ascultarea de stareț.

Cu dragoste pentru casa lui Dumnezeu, părintele Veniamin s-a îngrijit în perioada următoare de realizarea mai multor lucrări. A fost construit un arhondaric, s-a renovat trapeza și corpul de chilii, a fost renovată biserica principală și a fost acoperită cu tablă de cupru, a fost construit un paraclis, sfințit în anul 2000 de Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, pictura fiind sfințită în anul 2001 de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

În anul 2019, părintele Veniamin a suferit un accident vascular cerebral care i-a afectat capacitatea de a merge.

În seara zilei de 5 decembrie 2021, când cântările închinate Sfântului Nicolae se înălțau către cer, Părintele Veniamin și-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos, pe care L-a slujit mai bine de 70 de ani în viața monahală, dintre care 45 de ani ca preot și 35 de ani ca stareț al Mănăstirii Rarău.

La trecerea sa, ne amintim de câteva versuri pe care Părintele Veniamin le recita adesea:

Nimic nu e pe lume
Mai sfânt și mai frumos,
Decât să fii alesul
Stăpânului Hristos.

Ele au fost un crez al vieții sale, viață închinată slujirii Mântuitorului Iisus Hristos și semenilor.


Iată câteva gânduri din partea obștii Mănăstirii Rarău despre viața și lucrarea Părintelui Veniamin Băican:

„Puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciune (cf. II Corinteni 12, 9) – cu acest cuvânt al Sfântului Apostol Pavel se poate caracteriza firea părintelui nostru stareț Veniamin al Mănăstirii Rarău, din munții Bucovinei.

Părintele a fost om rugător, om evlavios, om prin care Domnul a lucrat adesea mântuirea poporului Său.

Lecția rugăciunii și a răzbaterii prin valurile vieții nu se învață în nicio școală, ci se trăiește și se experimentează în momentele concrete ale încercărilor, cu ajutorul lui Dumnezeu. Așa a trăit Părintele Veniamin greutățile și necazurile vieții: «mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare» (II Corinteni 12, 10).

Am pierdut un îndrumător, dar credem că am câștigat un rugător și mijlocitor în cer către Preasfânta Treime. Să avem parte de rugăciunile Sfinției sale!”

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.