Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

program_liturgic_bun

Precizăm că, în săptămâna 12-17 aprilie, Înaltpreasfinţitul Calinic a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în paraclisul, respectiv biserica mare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în cadrul căreia au fost hirotoniţi candidaţii care au luat examenul de capacitate, după cum urmează:

  • Luni, 12 aprilie – hirotonia întru diacon a domnului Cornel Fodor;
  • Marţi, 13 aprilie – hirotonia întru diacon a domnului Ioan Oroșan;
  • Miercuri, 14 aprilie – hirotonia întru diacon a domnului Ifrim Joltea. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ieromonahul Damaschin Râclea, slujitor la Catedrala Arhiepiscopală, a fost hirotesit protosinghel. După-amiază, Înaltpreasfinția Sa a slujit Denia Canonului Mare;
  • Joi, 15 aprilie – hirotonia întru diacon a domnului Ioan Bărcăceanu;
  • Vineri, 16 aprilie – hirotonia întru diacon a domnului Vasile-Constantin Orobeți.

Sâmbătă, 17 aprilie, în cadrul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, a săvârșit hirotonia întru diacon a domnului Constantin Viziteu și hirotonia întru preot a diaconului Vasile-Constantin Orobeți, pe seama parohiei „Înălţarea Domnului” Dragomirna. La finalul Sfintei Liturghii, preotul Vasile-Constantin Orobeți a fost hirotesit întru duhovnic.

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
deneme bonusu veren siteler |
sweet bonanza oyna |
casinolevant giriş |
casinolevant |
tambet |
tambet giriş |
tambet |
tambet giriş |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler