În urmă cu câţiva ani, la un moment jubiliar legat de aniversarea Unirii Bucovinei cu Ţara Mamă, academicianul Răzvan Theodorescu, afirma, legat de faptul că pentru momentul unionist de la Cernăuţi din 28 noiembrie 1918, o trăsătură distinctivă anume a fost emaniciparea Bucovinei prin cultură.
Între cei care au avut un rol important în emanciparea Bucovinei prin cultură, un rol important în momentul istoric din 28 noiembrie 1918 îl ocupă părintele Dionisie Bejan.
Născut la Stăuceni – Coţmani la 18 august 1837, ca fiu al preotului Dimitrie Bejan, după terminarea studiilor primare, secundare, liceale a urmat cursurile universitare la Cernăuţi, în cadrul Facultăţii de Teologie pentru a continua apoi studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Viena.
În anul 1899, în calitatea sa de vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, adresându-se Adunării generale a Societăţii cerea tuturor membrilor să reverse cultura în toate păturile poporului, atât de însetat de ea şi să fie scut şi adăpost pentru cei ce râvnesc să devină fii devotaţi ai tronului şi luptători entuziasmaţi pentru binele Patriei, Bisericii şi a Naţiunii.
Ales deputat în Dieta Bucovinei în 1911, alături de fruntaşi ai românilor bucovineni – Eudoxiu Hurmuzachi, T.V. Ştefanelli, N. Flondor, Eusebie Popovici şi alţi deputaţi editează Petiţia românilor bucovineni, în care se cerea recunoaşterea de către autorităţile de la Viena a drepturilor românilor din Bucovina.
În cadrul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina a desfăşurat o intensă activitate în slujba transmiterii ideii de unitate naţională a tuturor românilor. La 27 octombrie 1918, în calitate de Preşedinte – decan de vârstă – a prezidat lucrările Adunării Constituante a Bucovinei, care a hotărât Unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi a decis constituirea Consiliului Naţional Român, format din 50 de membri având în frunte pe Iancu Flondor, ca preşedinte şi Dionisie Bejan, Dorimedont Popovici şi Sextil Puşcariu ca vicepreşedinţi, pentru a apăra drepturile românilor din Bucovina.
Iată cum descrie un martor ocular evenimentele de atunci Într-un entuziasm de nedescris şi cu strigăte de Trăiască România Mare s-a arborat drapelul tricolor pe fereastra Palatului Naţional din Cernăuţi. Octogenarul preot Bejan a ridicat atunci mâinile către cer, rostind cuvintele Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău, că-mi văzură ochii mei mântuirea neamului.
După ce Iancu Flondor a fost numit în fruntea Guvernului Bucovinei, părintele Dionise Bejan devine preşedinte al Consiliului Naţional Român, calitate în care la 28 noiembrie 1918, cu binecuvântarea Mitropolitului Bucovinei – Vladimir de Repta, deschidea în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi şedinţa Congresului General al Bucovinei în care istoricul Ion Nistor a susţinut Moţiunea Congresului în care era scrisă hotărârea Drept aceea noi Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind nvestiţi singuri cu putere legiutoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm Unirea necondiţioinată şi pe vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României.
A făcut parte din cei 15 delegaţi bucovineni, având în frunte pe mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor, care la 29 noiembrie 1918 la Iaşi aveau să înmâneze în mod solemn regelui Ferdinand şi Guvernului Român Actul de Unire a Bucovinei.
Viaţa acestui vrednic slujitor al Sfântului Altar al neamului în Bucovina, cu o înfăţişare falnică, impozantă, a fost indisolubil legată de istoria Bisericii şi a neamului nostru, dovedind în mod aparte caracterul lui de om echilibrat, de mare patriot român, de om al cuvântului şi al faptei.
S-a stins din viaţă la patrairhala vârsă de 86 de ani, la 21 septembrie 1922 în casa sa din Cernăuţi, casă care există şi astăzi.
Pr. Dionisie Bejan (1837 – 1922)
Sala Sinodală reşedinţa Mitropolitană Cernăuţi – vedere exterioară
Paraclisul Sf. Trei Ierarhi – reşedinţa mitropolitana vedere NE