În cărțile filocalice, ascultarea este evidențiată ca înaltă îndeletnicire duhovnicească, iar în viața monahală această virtute este așezată deasupra altora.
Tăierea voii este un exercițiu greu, cum dificilă este împlinirea oricărei porunci dumnezeiești.
Atunci când omul se leapădă de sine, nu se mai încrede în sine și ascultă de mai marele său, harul lui Dumnezeu îl acoperă, îl copleșește, îl apără, sporind duhovnicește.
Am meditat la virtutea ascultării într-un context trist, legat de neașteptata și prea-timpuria plecare din această lume a unui slujitor al Bisericii, din ceata monahilor, Protosinghelul David Oprea.
În cei 25 de ani de când îl cunosc, privind retrospectiv, îl pot caracteriza pe părintele David prin cuvinte simple, dar care vorbesc despre valoarea reală a unui om tăcut, ascultător, fidel și râvnitor. Întreaga lui viață poate fi descrisă prin versetul scripturistic: Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos (Evrei 13, 17) sau prin dictonul patristic taci tu și să vorbească faptele tale.
În vremea când l-am cunoscut, era de curând intrat în viața de mănăstire.
L-am perceput ca pe un tânăr evlavios și dăruit misiunii sale, aflându-se atunci în obștea Mânăstirii Almaș, împlinind ascultarea de șofer și însoțitor al starețului reînviatei mănăstiri.
Împreună cu Arhimandritul Irineu Cheorbeja, Starețul Mănăstirii Neamț, cu Arhimandritul Laurențiu de la Almaș și cu părintele David Oprea am fost împreună călători în Grecia, două săptămâni, în anul 1995. Am peregrinat la diferite mănăstiri, am fost oaspeții unor ierarhi greci, care, la rândul lor, vizitaseră Moldova și făcuseră poftire, între aceștia aflându-se Mitropolitul Pantelimon al Tesalonicului și Procopie, Mitropolit de Nea Krinis și Kalamaria.
Am fost, de asemenea, oaspeții Schitului românesc Prodromu, fiind călători câteva zile pe potecile Muntelui Athos, descoperind marile mănăstiri aghioritice. Am avut lungi discuții cu Protosinghelul Petroniu Tănase, starețul schitului românesc, care trecea atunci prin numeroase prefaceri de ordin administrativ, dar mai ales duhovnicesc.
Am ascultat cu toții, fascinați, povestirile înțeleptului monah care a cunoscut inclusiv exilul din mănăstire, în vremuri potrivnice. Era rudenie cu părintele Irineu Cheorbeja, dar și vechi cunoscut și prieten. De aceea, a insistat să mai poposim câteva zile peste programul nostru prestabilit.
Această frântură de aducere aminte se așază acum în cartea amintirilor cu părintele David Oprea.
A urmat apoi venirea sa la Centrul Eparhial Iași, hirotonia sa în treapta de ierodiacon și mai târziu, în cea de ieromonah.
A slujit vreme îndelungată ca ierodiacon, însoțindu-l pe e Episcopul vicar (de atunci) al Arhiepiscopiei Iașilor, Calinic Botoșăneanul.
Nu cred că a fost mănăstire, parohie, casă de preot și locuri din Arhiepiscopia Iașilor pe care părintele David să nu le fi vizitat de câteva ori, uneori în repetate împrejurări. A fost însoțitor de nădejde al episcopului misionar, care ajungea în parohii unde nu călcase demult, sau chiar niciodată picior de vlădică. Într-o ascultare desăvârșită, părintele David a fost exemplu de fidelitate celui care slujea Biserica într-o mirabilă lecție de misionarism.
Oamenii mari nu sunt întotdeauna doar cei foarte vizibili, oamenii mari sunt și cei care îi slujesc pe cei mari, cei care sunt de nădejde, ascultători și rugători. Astfel de oameni se întâlnesc tot mai rar…
Între principalele virtuți ale părintelui David Oprea, s-a evidențiat fidelitatea necondiționată concretizată într-o lecție de cinstire a unui arhiereu, de ajutorare, de dăruire mai mult decât îngăduie programul unui om și puterile lui limitate.
În afară de însoțirea cu mașina sau prezența la slujbe, părintele David deprinsese cu iscusință lucrarea la calculator, editarea unor texte și mai ales slujirea după modelul pe care l-a lăsat și ni-l recomandă Mântuitorul Hristos, care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru (Marcu 10, 43).
Aceasta cred că este chintesența care trebuie înțeleasă din viața părintelui David Oprea: slujire, neașteptând decât răsplată de la Cel care nu uită să răsplătească…
Într-o discreție totală, locuind vreme îndelungată în aceeași clădire a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, până în anul 2007, pentru mine persoana părintelui David se asociază cu tăcerea, discreția, râvna și slujirea lui. Pentru aceasta, înalț cuvenita rugăciune de iertare și așezare a sufletului său în lumina celor ascultători și râvnitori, dintre monahii acestor vremuri.