Muzeul scrisului de mână

Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia  Sucevei și Rădăuților (Sectorul Educațional-Teologic, Sectorul Cultural și Departamentul Media), Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” organizează Proiectul național cultural și de învățare colaborativă „Muzeul scrisului de mână”.

Activitățile se desfășoară în contextul Anului European al Tineretului, în perioada 23.01.2022 (Ziua Internațională a Scrisului de mână) – 18.05.2022 (Ziua Internațională a Muzeelor) și urmăresc constituirea unei colecții de cărți, caiete, oracole, fotografii, scrisori, icoane, copii ale unor documente etc., pe care se află texte scrise caligrafic.

Contextul educațional-cultural este dat și de imperativul conservării valorilor culturale și patrimoniale păstrate în familii, instituții locale și în biserici; de exersare a valorilor culturale în comunitățile școlare și eclesiale, ca și în comunitățile extinse; ca și de marcarea, prin activități culturale și de învățare colaborativă, experiențială, a anului 2022, declarat de Consiliul UE și Parlamentul European  – Anul European al Tineretului.

Spațiul expozițional va fi organizat în două galerii: Caligrafia secolului ce-a trecut (obiecte culturale de patrimoniu, oferite de contributori) și Caligrafie pentru secole viitoare (produse caligrafice contemporane, realizate de participanți pentru exersarea și promovarea scrisului de mână). Toți cei care doresc să devină  contributori și să ofere un obiect pentru fondarea muzeului îl vor expedia sau preda  coordonatorului de proiect, Daniela Ceredeev, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Calea Unirii, nr. 15. În aceeași zi,  se va completa și transmite și formularul de înscriere în proiect.

Certificatele de contributor vor fi expediate la adresa precizată de participanți în formularul de înscriere până la data de 10 mai a.c., vernisarea „Muzeului scrisului de mână” urmând a avea loc de Ziua Internațională a Muzeelor, 18 mai a.c..

Formularul de înscriere în proiect poate fi accesat aici: https://forms.gle/moKkGk9JJWUjfUFz6

Irina Ursachi