Filantropie în amintirea mamei | Ștefan Mandachi a donat 24 de laptopuri Așezământului Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți

copii_centru_radauti_micsorat

Ștefan Mandachi, proprietarul mai multor afaceri din județul Suceava, a donat marți 24 de laptopuri pentru Așezământul de copii „Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți”. El a promis să se implice în mai multe proiecte sociale ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a cărei deschidere o apreciază în mod deosebit, adăugând că face aceasta în amintirea mamei sale.

„24 laptopuri au ajuns astăzi la Așezământul de copii Rădăuți pentru ca elevii să aibă acces la educația online. Copilașii pe care i-am întâlnit astăzi sunt fie orfani, fie abandonați, fie provin din familii în care au fost abuzați. În orice caz, niște suflete neprihănite care n-au avut șansa unei familii normale”, a scris omul de afaceri pe Facebook.

Copiii au primit și dulciuri oferite de Fundația Jeni Mandachi, numită astfel după mama afaceristului.

Acesta a scris pe rețeaua de socializare: „Am ajuns aici datorită Părintelui Iustin, care-mi scrie de două luni de zile cu îndârjire despre acești copii și despre nevoile lor. Părintele Iustin a făcut o treabă monumentală aici: a reușit împreună cu Părintele Stareț de la mănăstirea Bogdana (tot Iustin) să ofere o viață fericită și cât de cât normală copiilor.”

„Am stat o oră cu ei și toți se simțeau ca acasă”, a adăugat el.

Pentru că este nevoie de sprijin constant, Ștefan Mandachi a promis să revină și cu alte proiecte. Pentru început, va organiza o licitație cu desenele copiilor la hotelul său, cu scopul strângerii de fonduri.

„Îmi place deschiderea [arhi]episcopiei sub conducerea Înaltului Calinic, întrucât echipa sa e pusă pe fapte. Mi-au propus proiecte în comun: donații de sânge, biblioteci etc. și le vom face”, a adăugat el.

„Nu vă mai mirați de ce fac acte caritabile. Am o fundație umanitară, «Jeni Mandachi», în memoria mamei mele, care a dat de pomană toată viața”, a explicat el.

Ștefan Mandachi este cunoscut pentru realizarea simbolică a unui metru de autostradă din banii săi (campania #șîeu) și pentru campania „1 cm de fapte, nu vorbe”, care va continua în curând la Rădăuți cu „1 cm de spital”.

Donații pentru Așezământul de copii „Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți”
Cont: RO04RNCB0241123543990001 (RON) – la BCR Rădăuți

Cont: RO27BTRLRONCRT0367259601 (RON) – la Banca Transilvania Rădăuți
Sediu: Rădăuți, Calea Bucovinei, nr. 201, cod 725400
Telefon: 0330566441
Email: [email protected]
CIF: 23980205
Website: www.sfantulleontie.ro

Articol publicat Ștefana Totorcea
sursa: basilica.ro