Cercurile Pastorale din Protopopiatul Câmpulung desfășurate în luna decembrie 2020

Raport cu privire la întâlnirea cercului pastoral – misionar
„Mărturisitorii dreptei credințe” - Vatra Dornei

A treia întâlnire a cercului pastoral „Mărturisitorii dreptei credințe”  - Vatra Dornei, a avut loc în data de 29.12.2020, orele 18-20, la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Argestru, gazdă fiind Pr. Paroh Paicu Laurențiu, care a prezentat meditația cu titlul: „Martiriul Sf. Ștefan – actualitate și necesitate”.  În meditația despre Sf. Ștefan, cel care a deschis lista martirilor Bisericii, părintele referent a făcut o descriere detaliată, pe baza prezentării scripturistice, a propovăduirii și mărturisirii pline de credință a primului diacon din istoria Creștinismului. Sf. Ap. Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan a fost dascălul suferinței pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri și primul care și-a vărsat sângele pentru Evanghelie. Sângele mucenicilor este „totdeauna o sămânță care aduce roade și lucrează biruițele Domnul”, iar după apologetul creștin Tertulian, „sângele martirilor este sămânța creștinismului”. La fel ca și Mântuitorul, pe Cruce, Sf. Ștefan n-a acuzat pe nimeni, nu s-a împotrivit sub nicio formă, ci dimpotrivă, el se ruga pentru ucigașii săi, zicând cu glas mare și îngenunchind: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”(F. Ap. 7, 59-60). Aici vedem o asemănare perfectă cu vorbele rostite de Iisus pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac”(Lc. 23, 34). Sub ploaia de pietre, care cădeau cu furie peste trupul său, Ștefan se ruga zicând: „Doamne Iisuse, primește duhul meu!”(F. Ap. 7, 59), și astfel a adormit, primind cununa muceniciei. Sfântul Ștefan a fost victima invidiei, a urii și a minciunii, păcate de care s-au făcut vinovați acuzatorii și judecătorii săi.

In ultima parte a referatului, autorul a făcut referire și la situația actuală în care, la nivel mondial, mulți creștini sunt persecutați, în foarte multe țări creștinii nu au libertatea de a exista și în fiecare zi, sute de creștini primesc moarte martirică.  

Raport cu privire la întâlnirea Cercului pastoral „Sf. Ier. Dosoftei”,
Câmpulung Moldovenesc

A treia întâlnire a Cercului pastoral din zona Câmpulung Moldovenesc a avut loc în data de 17.12.2020 la biserica „Nașterea Maicii Domnului”, din orașul Câmpulung Moldovenesc. Programul întâlnirii a început la ora 17 cu slujba Acatistului Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, de la Voroneț.

A urmat apoi prezentarea conferinței cercului, alcătuită și susținută de către preotul Norocel Constantin, preot co-slujitor la parohia gazdă. Tema conferinței a fost una specifică perioadei calendaristice în care ne aflăm, respectiv: „Misiunea Bisericii prin tradiția colindelor. Colindele - izvor de lumină și de bucurie”.

Din lucrarea foarte bine alcătuită și documentată aflăm că bogăția teologică și spirituală a textelor liturgice din Postul Crăciunului și din ziua Sărbătorii Crăciunului vine din Sfintele Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii. Ele sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică. Colindul de Crăciun, compoziție populară de o inestimabilă valoare, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii  transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice, este mărturia vie de transmitere a credinței pe cale orală, prin cuvânt a Cuvântului lui Dumnezeu Care ,,S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi”.

Colindătorul, ca unul dintre mădularele trupului lui Hristos, desfășoară o activitate care se încadrează în lucrarea misionară a Bisericii prin care își îndeplinește responsabilitatea de a da mărturie despre vestea cea bună. Activitatea colindătorului la Crăciun constă în a aduce pe Hristos în casele creștinilor, în a-L mărturisi și în a-I vesti lucrarea mântuitoare. Colindul se cântă comunional: în comuniunea celor care îl dăruiesc și în comuniunea celor care îl primesc.

După prezentarea lucrării, tinerii și copiii care formează grupul „Vlăstarele Rarăului”, coordonat de doamna prof. Norocel Marcela, au susținut un frumos concert de colinde.

În finalul întâlnirii, preoții cercului pastoral l-au ales pe Sfântul Mitropolit cărturar Dosoftei, ocrotitor spiritual al cercului zonal.

Raport cu privire la întâlnirea Cercului pastoral-misionar
 „Valea Bistriței” - Broșteni

Preoții din cercul pastoral „Valea Bistriței” – Broșteni, s-au întâlnit în ședință de lucru în data de 18.12.2020, orele 17:30 - 20, la parohia „Sf. Gheorghe” - Cotârgași, orașul  Broșteni, pentru împreună-slujire și sfătuire. Programul întâlnirii a început la ora 17:30 prin oficierea în sobor a slujbei Litiei, a sfințirii apei și slujirea Tainei Sfântului Maslu de obște, pentru credincioșii prezenți, conform tradiției liturgice locale, specifică Postului Crăciunului.

După partea liturgică, preotul paroh Dolgu Nicolae a susținut meditația intitulată  „Biserica în pandemia covid 19”, în care a expus pericolele la care este supusă în prezent Biserica dar și fiecare om în parte, prin inducerea sentimentului de frică și prin accentuarea însingurării și a lipsei de comunicare inter-umană. Soluția benefică ar fi transformarea perioadei de criză medicală într-o perioadă de întărire în credință, prin rugăciune și prin sporirea dragostei față de semeni, prin fapte bune, pentru a mărturisi cu vrednicie și cu dreptate Evanghelia iubirii lui Hristos.

Coordonatorul cercului zonal, pr. Ungurean Radu, a făcut aprecieri pozitive la adresa temei prezentate, de mare actualitate și bine documentată. De asemenea, a îndemnat credincioșii prezenți la mai multă rugăciune și încredințare în mila și ajutorul lui Dumnezeu, Care poartă de grijă și ajută tuturor oamenilor în încercările vieții. Intrucât un credincios din biserică a cerut părerea Bisericii cu privire la problema vaccinării, părintele Ungurean Radu a răspuns că Biserica îndeamnă la prudență și nu la grabă nejustificată, care ar putea produce complicații medicale mult mai grave.

Intâlnirea s-a încheiat cu un scurt concert de colinde, susținut de două grupuri de copii și tineri din parohie.

Raport cu privire la întâlnirea Cercului pastoral „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”,
Dorna Candreni - Ciocănești

Preoții care fac parte din cercul pastoral Dorna Candreni – Ciocănești, l-au ales ca ocrotitor ceresc pe Sf. Voievod Ștefan cel Mare, fapt comunicat la cea de-a treia întâlnire pastorală, care a avut loc  în data de 7.12.2020, orele 17-19, la parohia Dorna Candreni.

Referatul cercului a fost alcătuit și susținut de către gazda întâlnirii, Pr. Paroh Doroftiese Gabriel și a avut titlul „Colindul românesc, ieri și azi”.  

Din referat reținem că Naşterea lui Hristos este leagănul creştinismului, iar postul şi colindele ne vor ajuta ca prin Taina Spovedaniei să pregătim „ieslea” sufletului nostru pentru a-L primi pe Pruncul ceresc, care sub chipul Sfintei Cuminecături vrea să se odihnească acolo şi să aducă pace şi bucurie.

Totodată, colindul este liantul care face legătura între generaţii, creând acea comunitate unită pe care o doreşte Domnul Hristos.

După susținerea referatului, părintele Argatu Iustin-Mihail, de la parohia Iacobeni, a explicat sensul refrenului „lerui ler”, specific multor colinde românești, făcând referire la glasurile îngerilor care s-au auzit la Nașterea Mântuitorului în peștera din Betleem;

La finalul întâlnirii, părintele gazdă, absolvent de Conservator și cu o activitate muzicală și corală bogată, a oferit preoților prezenți un frumos concert de colinde, susținut de un grup de copii dar și de corul mixt „Eclesia”, pe care îl coordonează cu mult profesionalism.

Raport cu privire la întrunirea cercului pastoral
„Sf. Ier. Spiridon” – Fundu Moldovei

Noi, preoții din cercul pastoral „Sf. Ierarh Spiridon” ne-am întâlnit în ședință de lucru în data de 18.12.2020, orele 16-18, la parohia „Sf. Dumitru”, comuna Fundu Moldovei, pentru a discuta despre activitatea pastoral misionară a preotului în lumea de astăzi, precum și despre  probleme pastorale și liturgice actuale, specifice zonei.

Programul întâlnirii a început la ora 16 cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, sub protia P.C. părinte protopop Goraș Aurel.

Meditația cercului a fost alcătuită și susținută de către gazda întâlnirii, Pr. Paroh Babici Marian, intitulându-se  „Sfânta Taină a Preoției”, iar în discuțiile ulterioare pe marginea subiectului au luat cuvântul majoritatea preoților prezenți. In meditație s-a făcut referire la cele trei chemări specifice slujirii preoțești: de a învăța, de a sfinți și de a păstori, lucrări ce nu pot fi despărțite una de alta. „Preotul este un om luat dintre oameni și pus pentru oameni. Având o chemare divino-umană trebuie să se îngrijească de cele bune nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor”.

Raport cu privire la întâlnirea în ședință de lucru a
Cercului pastoral „Sfântul Apostol Andrei”
Șaru Dornei – Panaci

Preoții din cercul pastoral „Sf. Apostol Andrei”, din zona Șaru Dornei-Panaci, s-au reunit în ședință de lucru în data de 7.12.2020, orele 15:00-17:00, la parohia Panaci, pentru a discuta, în luna dedicată cadourilor, despre filantropie și implicarea Bisericii în acest sens.

Programul întâlnirii a început la ora 15:00 cu slujba Acatistului Sf. Mare Mucenițe Filofteia, sfântă care, prin viața sa a fost o pildă de filantropie.

Gazda întâlnirii, pr. paroh Petrovici Ovidiu, a prezentat referatul intitulat „Filantropia – dovada iubirii creștine”, oferind o prezentare succintă a filantropiei în viața Bisericii, pornind de la descrieri biblice și patristice și concluzionând cu nevoia de filantropie din prezent, când oamenii sunt cuprinși de neliniște și nesiguranță, în contextul crizei medicale actuale. „Milostenia ca semn al iubirii creștine se face sau se arată în mod concret și sincer, fără publicitate, așa cum smeritul, vrednicul de pomenire, jertfitorul vlădică Pimen ne-a lăsat exemplu sau model de filantrop creștin.

În discuțiile ulterioare pe marginea subiectului dar și cu referire la alte aspecte pastorale concrete, specifice perioadei și schimbărilor la nivel Eparhial, au luat cuvântul toți preoții prezenți.

Raport cu privire la întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”
Frasin

Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru” - Frasin s-au întâlnit în data de 12.12.2020, orele 10-12, la parohia „Înălțarea Domnului”, Stulpicani I, pentru a discuta despre valoarea și importanța postului în viața credincioșilor, în lumea de astăzi, precum și despre  probleme pastorale și liturgice actuale, specifice zonei.

Programul întâlnirii a început la ora 10 cu slujba Litiei și Sfințirea apei sau Aghiazma. Meditația cercului a fost alcătuită și susținută de către gazda întâlnirii, Pr. Paroh Ghețu Aurelian Gabriel, intitulându-se  „Despre post în viața creștină actuală”, cu referire la aspectul religios-duhovnicesc, dar și cu o interesantă abordare socială și medicală a postului terapeutic, cu efecte benefice în (re)stabilirea sănătății, fapt recunoscut și de mulți oameni de știință, care confirmă în prezent ceea ce spunea Isus, fiul lui Sirah: Nu fi nesățios întru toată deșertăciunea și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncăruri multe va fi durere, iar nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesaț mulți au pierit; iar cel înfrânat își va spori viața (37, 32-34).

 Postul este un mijloc de purificare și un ajutor în creșterea duhovnicească, „este plugul spiritual care pregătește inimile pentru a produce lucruri bune (virtuți). Este o unealtă spirituală care poate transforma un pământ tare și pietros într-un pământ fertil. El poate face ca un teren neroditor să producă rădăcini adânci. De asemenea, poate face un teren cu spini să fie receptiv la sămânța Cuvântului lui Dumnezeu”.

In discuțiile ulterioare s-a constatat în mod îmbucurător faptul că mulți dintre credincioși se străduiesc să postească și să intensifice rânduiala de rugăciune, oferind de multe ori preoților pilde și adevărate lecții de trăire creștină.

Ca urmare a recomandării Centrului Eparhial ca fiecare cerc pastoral să fie pus sub ocrotirea unui Sfânt român, propunerea diaconului misionar Norocel Bogdan ca cercul misionar din zona Frasin-Ostra să-l aibă drept ocrotitor ceresc pe Sf. Cuv. Daniil Sihastru, a fost acceptată de toți preoții prezenți.

Raport cu privire la activitatea Cercului Misionar-Pastoral „Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”

 

Înlâlnirea pe luna decembrie a preoților care compun Cercul Misionar-Pastoral „Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa” a avut loc duminică, 13.12.2020, la biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” Vama III, iar activitatea a debutat, conform programului anunţat, cu săvârşirea Acatstului Sf. Ierarh Nectarie al Eghinei începând cu ora 17.00.

După slujba acatistului, la invitaţia pr. Negură Dumitru-Dan, coordonatorul cercului, pr. Mera Claudiu-Vasile, gazda întâlnirii, a dat citire meditaţiei pregătite în acest sens, cu titlul „Epidemiile şi pandemiile zilelor noastre – date ştiinţifice şi spirituale”.

Abordarea acestei teme a fost motivată şi „de uşurinţa cu care mulţi au îmbrăţişat teoriile conspiraţiei. Imediat după declanşarea pandemiei şi după implementarea măsurilor corespunzătoare situaţiei de urgenţă, au început să circule – pe reţelele de socializare şi în anumite medii de presă – ştiri false şi câteva teorii ale conspiraţiei. Dintre acestea, una s-a răspândit destul de repede – este vorba despre cea care susţine că pandemia Covid-19 este cauzată de un virus fabricat artificial”.

Pornind de la acest aspect, meditaţia a trecut în revistă un istoric al epidemiilor/pandemiilor – ciumă, holeră, gripa spaniolă (1918-1920), gripa asiatică (1957-1969-1970-1972 reapare şi apoi dispare), gripa aviară (1996), Sars (2000-2003).

În discuțiile ulterioare, au luat cuvânt toți preoții prezenți, abordând problema pandemiei actuale din punct de vedere pastoral, când foarte mulți credincioși sunt speriați și așteaptă răspunsuri concrete de la păstorii sufletești. Concluzia este că preoții nu-i pot lăsa pe credincioși neasistați duhovnicește, iar cea mai bună pregătire pentru înfruntarea bolilor și a oricăror ispite sau încercări este rugăciunea, întărirea prin spovedanie și împărtășanie și nădejdea în mila lui Dumnezeu care așteaptă îndreptare și pocăință sinceră.

Adăugați un comentariu