Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Rădăuți

whatsapp_image_2020-10-24_at_20

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

În cadrul protopopiatului Rădăuți, cercurile pastorale s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui Protopop Interimar Gheorghe Calancea, a părintelui misionar protopopesc Molea Ilie, și a diaconului misionar Mironescu George. 
La cercurile pastorale afiliate protopopiatului Rădăuți, la finalul dezbaterilor au fost organizate alegeri, prin vot secret, în urma cărora au fost desemnați, în conformitate cu prevederile venite din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, responsabilii fiecărui Cerc Pastoral pentru anul 2020.

Cercul Pastoral Nr. 1

În ședința din data de 19 octombrie 2020, preoții din Cercul Pastoral nr. 1, zona Rădăuți, s-au întâlnit la Parohia Sf. Cuv. Parascheva din Rădăuți. Programul întâlnirii a început la ora 16:00 cu oficierea Acatistului Sf. Cuv. Parascheva. 

Cercul Pastoral Nr. 1-zona Rădăuți are următoarea componență: Pr. Vîrtea Neculai – Parohia „Pogorârea Sf. Duh” Rădăuți, Pr. Sfârnaciuc Ilie – Parohia „Pogorârea Sf. Duh” Rădăuți, Pr. Vega Gabriel Iulian – Parohia „Pogorârea Sf. Duh” Rădăuți, Pr. Juravle Ciprian – Parohia „Sf. Dumitru” Rădăuți, Pr. Gavra Ciprian – Parohia „Sf. Dumitru” Rădăuți, Pr. Zapotoțchi Alexandru – Parohia „Sf. Dumitru” Rădăuți, Pr. Fediuc Mihai – Parohia „Sf. Ilie” Rădăuți, Pr. Perdeică Vasile – Parohia „Sf. Ilie” Rădăuți, Pr. Mateiciuc Ioan-Florin – Parohia  „Nașterea Maicii Domnului” Rădăuți, Pr. Anițulesei Gheorghe Doru – Parohia „Învierea Domnului” Rădăuți, Pr. Calancea Vasile-Iustin – Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Rădăuți, Pr. Calancea Nicolae – Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Rădăuți; Pr. Prelipcean Nelu-Angel – Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” Rădăuți, Pr. Vega Ioan Cătălin – Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” Rădăuți.

Meditația s-a intitulat „Tinerii – Prezentul și Viitorul Bisericii” și a fost susținută de către coordonatorul de cerc Pr. Paroh Prelipcean Nelu-Angel. Sfinția Sa a prezentat rolul tinerilor în viața Bisericii, evidențiind faptul că tema educaţiei religioase a tineretului este una foarte actuală, mai ales în contextul provocărilor lumii de astăzi. Biserica se implică în educaţia tinerilor deoarece misiunea Bisericii este tocmai vestirea Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos în lume și viețuirea în conformitate cu învățăturile ei. Activitatea educațional-formativă a Bisericii a fost rânduită de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele: „Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Marcu 10, 14), și de Sfinții Săi Apostoli, ca fiind o permanentă sporire duhovnicească: „Creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos” (2 Petru 3, 18). Tinerii pot „sluji” Biserica prin cunoștințele pe care le au în domeniul Informaticii. Mijloacele moderne de comunicare, în special rețelele de socializare, pot reprezenta un liant în propovăduirea Evangheliei. Copiii și tinerii fac parte din Biserică; ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii, ci şi prezentul dinamic şi creativ la nivel local şi mondial (Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Creta, 16-26 iunie 2016.)  

În discuțiile pe marginea subiectului au luat cuvântul preoții: Molea Ilie –misionar protopopesc, Calancea Gheorghe – protopop interimar, Mateiciuc Florin, Vîrtea Neculai, Sfîrnaciuc Ilie, Prelipcean Nelu-Angel.

În cadrul dezbaterilor au fost stabilite câteva repere de bună practică pastorală, liturgică și misionară, pe care le sintetizăm:
1. Tinerii și mijloacele moderne de comunicare;
2. Colaborare în plan social și filantropic cu tinerii;
3. Drumeții, excursii, vizite cu tinerii.

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat și următoarele aspecte:
1. Probleme de ordin misionar/interconfesional;
2. Abandonul școlar în cadrul comunității rrome;
3. Căsătoriile mixte.

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre aprobare/realizare următoarele aspecte:
1. Problema predării orei de Religie;
2. Implicarea tinerilor în viața Bisericii;
3. S-a reales coordonatorul de Cerc, fiind desemnată aceeasi persoană – Pr. Prelipcean Nelu-Angel.

Cercul Pastoral Nr. 2

În ședința din data de 20 octombrie 2020, preoții din Cercul Pastoral nr. 2, zona Arbore – Milișăuți, s-au întâlnit la Parohia Sf. Treime din Arbore. Programul întâlnirii a început la ora 16:00 cu oficierea Acatistului Sf. Cuv. Parascheva. 

Membrii Cercului sunt: Pr. Martiniuc Mugurel – Parohia  „Sf. Apostoli” Solca, Pr. Grămadă Mihai Duțu – Parohia „Sf. Apostoli” Solca, Pr. Hojbotă Zaharel – Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Poieni Solca, Pr. Bernat Ilie – Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Poieni Solca, Pr. Ilaș Silvestru – Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Clit, Pr. Cîrdei Nicolae – Parohia „Sf. Treime” Arbore, Pr. Bereholschi Cătălin – Parohia „Sf. Treime” Arbore, Pr. Chifan Alexandru – Parohia „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” Arbore, Pr. Molea Octavian – Parohia „Sf. Gheorghe”Arbore, Pr. Lupăștean-Barfă Bogdan – Parohia „Sf. Procopie” Milișăuți, Pr. Platon Adrian – Parohia „Sf. Procopie” Milișăuți, Pr. Halip Florin – Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Bădeuți, Pr. Maxim Petru – Parohia „Sf. Nicolae” Slobozia Sucevei, Pr. Marici Mihai – Parohia „Înălțarea Sf. Cruci” Gura-Solcii, Pr. Ungureanu Marius Nicușor – Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Iacobești, Pr. Dogaru Vlad Ioan Dragoș – Parohia „Înălțarea Domnului” Dărmănești I, Pr. Cobziuc Mihai – Parohia „Sf. Ilie” Dărmănești II, Pr. Buzilă Ovidiu – Parohia „Sf. Doctori Cosma și Damian” Dănila, Pr. Turtă Ioan – Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Măreția Mică, Pr. Balan Marius – Parohia „Sf. Nicolae” Românești, Pr. Bucșă Ștefan – Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Măriței, Pr. Ilincăi Eugen – Parohia „Sf. Nicolae” Iaslovăț, Pr. Cozmei Ioan-Viorel – Parohia „Sf. Nicolae” Iaslovăț, Pr. Belciug Mircea – Parohia „Sf. Arhangheli” Satu Mare I, Pr. Irinciuc Ștefan – Parohia „Sf. Arhangheli” Satu Mare II, Pr. Popovici Vasile – Parohia „Sf. Arhangheli” Călinești, Pr. Divisevici Orlando Horațiu – Parohia„Sf. Dumitru” Călinești-Vasilache. 

Meditația a fost susținută de către Pr. Paroh Cîrdei Nicolae – „Familia și provocările ei în contextul actual”. Referindu-se la această temă actuală a familiei, Pr. Cîrdei afirma faptul că familia se găsește într-o situație fragilă și dificilă, deoarece modelul însuși al familiei tradiționale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă și secularizantă, care nu căută sfințirea vieții prin rugăciune, nașterea de copii și creșterea lor în credința creștină. Totuși, alegerea temei arată înainte de toate grija, responsabilitatea, prețuirea și mai ales sprijinul pe care Biserica le acordă familiei, care trebuie să facă față astăzi multiplelor provocări, dar și multiplelor crize din societatea europeană actuală. Pentru că, atât în România, cât și în întreaga Europă, familia creștină se confruntă cu criza economică (sărăcie, șomaj, nesiguranța zilei de mâine, emigrația ș.a.), cu criza morală (libertinajul, avortul, divorțul, abandonarea copiilor, violența domestică, delicvența juvenilă, traficul de ființe umane ș.a.), și cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul, prozelitismul religios ș.a.). Fundament al existenței, stabilității și continuității societății europene, al maturizării iubirii părinților și al bunei educații a copiilor, al sănătății spirituale și al prosperității materiale, familia umană naturală nu poate fi înlocuită cu niciun substitut sau model artificial.

În discuțiile pe marginea subiectului au luat cuvântul preoții: Calancea Gheorghe – Protopop interimar, Molea Ilie – misionar protopopesc, Marici Mihai, Popovici Vasile, Lupăștean-Barfă Bogdan, Ilaș Silvestru, Platon Adrian, Ilincăi Eugen Ioan, Halip Florin. 

În cadrul dezbaterilor au fost stabilite câteva repere de bună practică pe care le sintetizăm:
4. Sfânta Taină a Euharistiei împărtășită tinerilor;
5. Ajutorarea familiilor cu mulți copii;
6. Tabere de copii; implicarea tinerilor în activitățile Bisericii.

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat și următoarele aspecte:
4. Familia preotului; mobilitatea clericilor;
5. Trecerea în derizorie a sfințeniei;
6. Ajutorul și susținerea preoților din partea Chiriarhului.

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:
1. Pastorația familiei / familiilor mixte;
2. Colaborarea eficientă și activă a preotului cu tinerii din parohie;
3. Integrarea tinerilor în viața liturgică.

Cercul Pastoral Nr. 4

În ședința din data de 29 octombrie 2020, preoții din Cercul Pastoral nr. 4, zona Frătăuți – Dornești – Sucevița , s-au întâlnit la Parohia Sf. Ilie din Sucevița pentru a discuta despre „Familia creștină – provocări și remedii pastoral-misionare”. Programul întâlnirii a început la ora 17:00 cu oficierea Acatistului Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov. A urmat apoi Prezența, constatându-se un nr. de 21 membri, din totalul de 24. 

Meditația a fost susținută de către Pr. Paroh Traian Molea, iar în discuțiile pe marginea subiectului au luat cuvântul preoții: Valenciuc Paul, Fedoreanu Tiberiu, Petrea Liviu, Pitic Alexandru, Miroș Claudiu, Vatamaniuc Grigore, Leuștean Vasilică Nicanor, Capră Constantin, Prelipcean Petru, Calancea Gheorghe – protopop interimar. 

În cadrul dezbaterilor au fost stabilite câteva repere de bună practică pastorală/liturgică/misionară, pe care le sintetizăm:
7. Vizite pastorale; cateheza tinerilor;
8. Organizarea de pelerinaje la mănăstiri, azile, spitale, orfelinate;
9. Prezența duhovnicului în mijlocul tinerilor.

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat și următoarele aspecte:
7. Grija pentru pastorația copiilor de la grădiniță, clasa pregătitoare și clasa I;
8. Căsătoriile mixte; familia preotului;  
9. Probleme de ordin tipiconal legate de oficierea Tainei Sfintei Cununii;
10. Sfânta Împărtășanie oferită prea des anumitor persoane;
11. Casele praznicale / cantinele sociale;
12. Preoți cateheți; modele de filantropi bucovineni (Mitrop. Anastasie Crimca, Mitrop. Silvestru Morariu Andrievici, PS Vladimir de Repta ș.a.)

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre aprobare/realizare/ următoarele aspecte:
4. Elaborarea unor auxiliare de religie pentru preșcolari; construirea unor grădinițe cu program prelungit care să fie sub tutela Bisericii; 
5. Uniformizarea Tainei Sfintei Cununii;
6. Alegerea noului protopop de Rădăuți;
7. Raport lunar care să conțină actele de caritate pe care le face preotul;
8. Invitarea la ședințele de Cerc a unor clerici din cinul monahal;
9. S-a reales coordonatorul de Cerc, fiind desemnată aceeași persoană – Pr. Molea Traian – cu majoritate de voturi.

Cercul Pastoral Nr. 5

În ședința din data de 22 octombrie 2020, preoții din Cercul Pastoral nr. 5, zona Vicov – Straja – Ulma, s-au întâlnit la Parohia Sf. M. Mc. Gheorghe – Laura din Vicovu de Sus pentru a discuta despre „Familia creștină”. Programul întâlnirii a început la ora 16:00 cu oficierea Acatistului Sf. Cuv. Parascheva. A urmat apoi Prezența, constatându-se un nr. de 28 membri, din totalul de 33. 

Meditația a fost susținută de către Pr. Morar Ioan, parohul bisericii Sf. Treime din Vicovu de Jos – Remezeu, iar în discuțiile pe marginea subiectului au luat cuvântul preoții: Ursulean Dumitru, Dumitriu Ioan Bogdan, Cenușă Constantin, Tamașag Victor, Oprea Constantin, Irina Mircia, Negrea Bogdan Vasile, Durcă Mircea, Mihalescu Florin, Calancea Gheorghe – protopop interimar. 

În cadrul dezbaterilor au fost stabilite câteva repere de bună practică pastorală/liturgică/misionară, pe care le sintetizăm:
10. Poziția Bisericii împotriva avortului;
11. Prin unire se poate răspunde la nevoile Bisericii;
12. Catehizare, post, rugăciune, vorbire dulce – repere pentru tineri și familiile lor.

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat și următoarele aspecte:
13. Indifirentismul religios; problema migrației (internă și externă) a credincioșilor;
14. Căsătoriile mixte; familia preotului;  misiunea preotului; destrămarea familiei;
15. Probleme de ordin tipiconal; taxele pentru anumite servicii religioase;
16. Centre de consiliere pentru femei în criză de sarcină;
17. Consumul de porografie; spovedania tinerilor;
18. Canonul de penitență pentru viitorii miri;
19. Atacurile împotriva Bisericii; problema calendarelor; donarea de sânge. 

În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre aprobare/realizare/ următoarele aspecte:
10. Legătura dintre preoți să fie consolidată mai mult; 
11. Sacralitatea Tainelor;
12. Rânduiala anumitor slujbe să fie făcută conform tipicului bisericesc;
13. Biblia și Cărțile de Rugăciune să se achiziționeze la un preț rezonabil pentru a putea fi distribuite credincioșilor;
14. Familia preotului să fie un exemplu în biserică și în afara ei;
15. S-a reales coordonatorul de Cerc, fiind desemnată aceeași persoană – Pr. Mihalescu Florin – în unanimitate de voturi.

Pe lângă cele scrise mai sus, menționez faptul că ședința Cercului Pastoral Nr. 3, zona Siret-Zamostea s-a amânat datorită riscului de îmbolnăvire cu noul corona-virus, unele parohii din această zonă fiind în izolare.

Întocmit,
Pr. Diacon Misionar,
Mironescu George