Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Fălticeni

photocollage_1603441267845

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale.

În cadrul protopopiatului Fălticeni cercurile pastorale s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui Protopop Adrian Dulgheriu, a părintelui misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai Gelu, și a diaconului misionar Carp Gabriel. 
La fiecare dintre cele opt cercuri pastorale afiliate protopopiatului Fălticeni, la finalul dezbaterilor au fost organizate alegeri, prin vot secret, în urma cărora au fost desemnați, în conformitate cu prevederile venite din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, responsabilii fiecărui Cerc Pastoral pentru anul 2020.

Cercul pastoral nr. 1

Pe data de 21 octombrie 2020, preoții din cercul pastoral nr. 1 s-au reunit într-o ședință de lucru, începând cu ora 1700, găzduiți de Parohia „Sfinții Voievozi” Oprișeni-Fălticeni, pentru a purta discuții cu privire la provocările actuale ale familiei și modalitățile prin care preoții le pot rezolva. Pentru început, în biserica parohială a fost săvârșit imnul Acatist, la care au participat membrii cercului: Pr.  Brădățanu Adrian, Pr.  Brădațanu Teodor – parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Fălticeni; Pr. Amariei Constantin – parohia „Sf. Nicolae” – Șoldănești; Pr. Apostol Bogdan Laurențiu; Pr. Neculăieș Cristian – parohia „Sf. Voievozi” – Grădini ( Fălticeni); Pr. Dulgheriu Ioan Adrian, Pr. Neculau Tudorel – parohia „Sf. Ilie” – Fălticeni; Pr. Hlade Ionuț Gabriel, Pr. Bolohan Mărian Ștefan – parohia Fălticenii Vechi; Pr. Nichiforeasa Cătălin – parohia Oprișeni;, Pr. Panțiru Liviu Ștefan, Pr. Panțiru Dan – parohia Țarna Mare; Pr. Suditu Ionuț  – Robert, Pr. Argatu Ioan, Pr. Hariuc Claudiu – parohia „Învierea Domnului”  – Fălticeni; Pr. Ilieș Vasile Lorimer, Pr. Ilieș Vasile – parohia Nașterea Domnului – Fălticeni; Pr. Lungu Gheorghe, Pr. Lungu Alexandru – „Sf. Andrei” – Fălticeni; Pr. Pavel Constantin – „Sf. Pantelimon” ( Spital) – Fălticeni; Pr. Rotar Constantin Georgian – parohia „Sf. Mercurie și Ecaterina – Rădășeni”; Pr. Aioanei Constantin – parohia „Sf. Apostoli – Rădășeni”; Pr. Cojocaru Daniel – „Adormirea Maicii Domnului” – Lămășeni; Pr. Pintilie Adrian – „Sf. Împărați – Lămășeni”; Pr. Troțingher Mihai – parohia „Sf. Nectarie” – Rădășeni. 

După oficierea acatistului, părintele paroh Nichiforeasa Cătălin a susținut o meditație amplă, bine documentată, în care a arătat faptul că astăzi „omul contemporan este preocupat mai mult de starea economică a lui și a celor din jur, înlocuind credința, familia, valorile moral-creștine, cu ceea ce se numește consumism”. Din această cauză, „multe dintre familiile formate după o perioadă de probă (concubinaj) ajung să divorțeze”, menirea păstorului duhovnicesc fiind aceea de a „lua atitudine într-un mod serios în rezolvarea acestor provocări, găsind fiecare soluții actuale prin care să se garanteze «supraviețuirea» familiei creștine în societatea contemporană”, pentru că, în concluzie, „de starea spirituală și materială a familiei de astăzi depinde buna funcționare a societății românești în ansamblul său”. 

La final, toți membrii cercului pastoral au luat cuvântul, fiecare aducându-și contribuția la promovarea unor idei care să fie benefice în itinerariul pastoral. Relevantă a fost ideea, susținută de toți participanții, că pentru o mai bună desfășurare a activităților filantropice, care gravitează în jurul nucleului familiei și sunt menite să sprijine nevoile „fraților mai mici ai lui Hristos”, acolo unde aceste probleme există, la nivelul fiecărei zone să se centralizeze cazurile sociale pentru ca Biserica să intervină cu promtitudine și eficiență.

Cercul pastoral nr. 2

Preoții din cercul pastoral nr. 2 s-au întâlnit pe data de 16 octombrie 2020 la Parohia „Sfântul Nicolae” din Liteni, acolo unde, începând cu ora 1700.

Preoții care alcătuiesc acest cerc pastoral sunt: Pr. Saftiuc Mihail Teofil – parohia „Învierea Domnului” – Dolhasca, Pr. Botezatu Tiberiu Gabriel – parohia Poiana – Dolhasca; Pr. Nesvadba Gorun Cezar – parohia Budeni – Dolhasca; Pr. Agafiței Mihail – Siliștea Nouă – Dolhasca; Pr. Tătaru Victor Lucian – parohia Gulia – Dolhasca; Pr. Pîntea Florin – parohia Valea Poienii – Dolhasca; Pr. Romilă Neculai – parohia Probota – Dolhasca; Pr. Ruștie Doru Vasile – parohia „Sf. Nicolae – Liteni”; Pr. Chihaia Denis – Ciprian – parohia Corni – Liteni; Pr. Prisacaru Dorel – parohia Siliștea  – Liteni; Pr. Vrăjitoru Claudiu – parohia „Sf. Trei Ierarhi” – Liteni; Pr. Pintilie Vasile – parohia Vercicani – Liteni; Pr. Balmoș George Constantin – parohia, Roșcani – Liteni; Pr. Ursuleasa Mihai – parohia Rotunda – Liteni.

Cu această ocazie a  fost oficiată slujba Acatistului, urmată de o meditație susținută de părintele Rustie Doru Vasile, intitulată „Provocările actuale ale familiei și remediile lor”, accentul punându-se pe rolul catehetic misionar al Bisericii pentru că, după cum a arătat părintele în expunere „sarcina catehetului este aceea de a descoperi în și din textul revelat al Bibliei istoria mântuitoare a iubirii lui Dumnezeu”. La final s-au purtat discuții în vederea soluționării diferitelor probleme materiale cu care se confruntă unele familii din fiecare parohie și modul concret în care Biserica poate realiza cele necesare pentru realizarea unui trai decent în fiecare familie.

Cercul pastoral nr. 3

Pe 8 octombrie 2020 la Parohia Baia IV, care îl are ocrotitor pe Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, unde, începând cu ora 1700 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște. 

Coordonatorul cercului este părintele Ciofu Gabriel. Membrii cercului sunt: Pr. Iftime Viorel Dorel – parohia Ștefan cel Mare și Sfânt – Baia; Pr. Rusu Iustin Florin – parohia Petru Rareș – Baia; Pr. Gușă Ion – „Cuvioasa Parascheva – Baia”; Pr. Ciofu Gabriel – „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” – Baia; Pr. Pavel Valentin Alexandru – parohia „Sf. Voievozi” – Bogata; Pr. Ivănuș Bogdan – parohia Dumbrava ( Cornu Luncii); Pr. Bălan Daniel Constantin – parohia Sasca Mică ( Cornu Luncii); Pr. Ungureanu Simion Cătălin – Sasca Mare ( Cornu Luncii); Pr. Mihalcea Ștefan – Sasca Nouă ( Cornu Luncii); Pr. Nistor Constantin – Fântâna Mare; Pr. Ciubotariu Constantin; Pr. Ciubotariu Genucu – Cotu Băii; Pr. Andrioaia Tudor – parohia Spătărești.

După săvârșirea Sfântului Maslu, părintele Ciofu Gabriel, parohul acestei comunități a susținut o meditație centrată pe rolul preotului și al familiei sale ca exemplu pentru întreaga comunitate păstorită. Utilizând atât surse biblice, cât și idei preluate din sfaturile părinților duhovnicești contemporani, între care se disting figurile emblematice ale Sfântului Justin Popovici și ale părintelui Savatie Baștovoi, dar toate fundamentate pe cuvântul profetului Maleahi care afirmase că „buzele preotului vor păzi știința și din gura lui se va cere învățătura” (Maleahi 2, 7).

Păstorul oricărei comunități, „trebuie să fie asemenea Mântuitorului pe valurile mării învolburate […] «în căutarea aproapelui pierdut», după cum intitula părintele Savatie Baștovoi o carte a Sfinției sale”. Interesantă a fost, în acest sens, completând cele de mai sus, ideea de „Ecclesia domestica”, adică „Biserica de acasă” unde „roadele morale ale familiei preoțești sunt vizibile și mărturisitoare ale împlinirii îndemnului paulin către Timotei, îndemn care cere (și) preotului să bine-chivernisească (și) «casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviința; căci dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu» (I Timotei 3, 4-5)”. Pentru că părintele Gabriel a accentuat rolul deosebit jucat de copiii din familia preotului, discuțiile finale, la care și-au adus contribuția cei opt părinți, membri ai cercului, au accentuat nevoia urgentă a implicării tinerilor în viața eclesială. Pentru realizarea acestei inițiative este necesar atât un suport logistic pentru cercurile pastorale, cât și metode inovatoare, în pas cu vremea, dar fără a periclita învățătura de credință ortodoxă cu nimic, prin care preoții să vină în ajutorul celor mai noi vlăstare ale parohiei.

Cercul pastoral nr. 4

Și preoții din cel de-al patrulea cerc pastoral al protopopiatului Fălticeni s-au reunit în data de 14 octombrie 2020 la Biserica din Boroaia Vale.

Coordonatorul acestui cerc a fost ales părintele Meștereanu Ciprian. Membrii cercului sunt: Pr. Ursuțu Maricel – parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Bogdănești; Pr. Loghinoaia Florentin – parohia Sf. Voievozi – Bogdănești; Pr. Maxim Silviu – parohia Sf. Părinți Ioachim și Ana – Boroaia; Pr. Meleștean Ionel – parohia „Buna Vestire” – Bărăști; Pr. Chetroi Fănică – parohia Giulești; Pr. Dranca Gheorghe – parohia Sfântul Nicolae – Moișa; Pr. Ciofu Daniel – parohia „Sfinții Împărați” – Moișa ( Suseni); Pr. Dănilă Ioan – parohia „Sf. Voievozi” – Râșca; Pr. Grădinariu Stelian – parohia Jahalia; Pr. Bostan Vasile – parohia „Sfinții Trei Ierarhi” – Slătioara; Pr. Bold Radu Ioan – parohia Buda

Începând cu ora 1700 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște. Ulterior, părintele Ciprian Meștereanu a susținut o frumoasă și documentată meditație prin care a reușit cu brio să depășească stereotipurile clasice cu privire la familie, accentuând faptul că „familia nu este un concept abstract, ci o realitate fundamentală a existenței umane, la care participăm cu toții, în cumul de calități: soți, fii, frați, veri, nași, părinți, bunici”, pentru că, „într-o familie se intersectează voia lui Dumnezeu cu voința oamenilor și cu influența societății”. 
Pentru că întâlnirea s-a desfășurat la finele unei zile al cărei zenit a fost așezat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, părintele Ciprian a folosit-o ca exemplu, deoarece „voia Domnului s-a împlinit cu această sfântă cuvioasă în primul rând în familie, prin educația și grija părinților binecredincioși, apoi în afara ei” de unde, așa cum subliniau intervențiile părinților participanți, razele harului Sfintei Treimi au iradiat și au sfințit, aducându-i pe mulți la calea cea dreaptă. S-au propus, în cadrul ședinței, mai multe inițiative, dintre care enumerăm: comunicarea intensă între preoții cercului pastoral, relația parohiei cu autoritățile locale în vederea funcționării legale a caselor sociale, diverse.

Cercul pastoral nr. 5

Coordonatorul acestui cerc a fost ales pr. dr. Grigorescu Florin. Membrii cercului sunt: Pr. Roșu Ioan – parohia „Sf. Vasile” – Bunești; Pr. Tudosă Constantin – parohia Petia; Pr. Grigorescu Florin – parohia Uncești; Pr. Apetroae Mihai – parohia „Pogorârea Sf. Duh” – Horodniceni; Pr. Maruseac Mihai – „Botești”; Pr. Mihai Sandu Valentin – parohia „Sfânta Treime” – Rotopănești; Pr. Axinia Florin – parohia Mihăiești; Pr. Ifrim Dumitru – parohia Giurgești; Pr. Codină Bogdan – parohia Merești; Pr. Loluță Daniel Constantin – parohia „Cuvioasa Parascheva” – Pleșești; Pr. Mihăilă Liviu Vasile – parohia Hreațca; Pr. Vrăjitoru Nicolae – parohia Valea Glodului; Pr. Huțanu Marius – parohia Osoi.

În ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva de la Iași, pe 13 octombrie 2020, începând cu ora 1700, la Parohia Pleșești, care-și cinstea ocrotitoarea. Părinții membri ai celui de-al cincilea cerc pastoral au săvârșit slujba vecerniei cu litie, la finalul căreia părintele paroh Loluță Constantin Daniel a ținut o meditație privitoare la rolul filantropiei în Biserica Ortodoxă Română. Părintele a evidențiat faptul că „misiunea socială a Bisericii este foarte importantă în concepția ortodoxă, însă ea nu poate și nu trebuie despărțită de misiunea sacramentală, cea din urmă fiind specifică Bisericii. Ortodoxia a îmbinat întotdeauna elementul spiritual cu cel social”, drept pentru care, de exemplu, după cum a demonstrat părintele cu argumente patristice, „la începutul secolului IV, în vremea Sfântului Vasile cel Mare, activitatea filantropică se va diversifica” pentru că, după cum este ușor de înțeles „comunitatea creștină nu poate exista fără practicarea dragostei creștine și a milosteniei”. S-au purtat discuții în urma cărora toți părinții prezenți au remarcat faptul că aceste activități trebuie să fie diversificate și amplificate, mai ales astăzi, când întreaga societate are nevoie, mai mult decât oricând, de intervenții concrete care să atenueze nevoile urgente ale creștinilor, membri și deopotrivă mădulare vii ale Bisericii.

Cercul pastoral nr. 6

Parohia Pâraie II, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” a găzduit, pe 29 octombrie 2020, începând cu ora 1130, lucrările pastoral-misionare ale părinților afiliați celui de-al șaselea cerc pastoral al Protoieriei Fălticeni, care au debutat cu săvârșirea slujbei Acatistului, oficiată în biserica parohială. 

Coordonatorul cercului a fost ales pr. Corduneanu Petru. Membrii cercului sunt: Pr. Florea Gabriel Puiu – parohia „Sfântul Dumitru” – Cornu Luncii; Pr. Florea Iulian, Pr. Florea Ioan, Pr. Florea I.C. Iulian – „Sf. Gheorghe” – Cornu Luncii; Pr. Stavovei Constantin – parohia „Sf. Arhangheli” – Băișești; Pr. Loghin Vasile – parohia Brăiești; Pr. Bîrsanu Gabriel – parohia „Sf. Apostoli” – Mălini; Pr. Norocel Pavel – parohia „Sf. Ilie” – Suha Mălini; Pr. Brădățanu Ștefan – parohia „Sf. Voievozi” – Pâraie; Pr. Corduneanu Petru – parohia „Nașterea Maicii Domnului – Pâraie”; Pr. Sava Gheorghe – parohia Poiana Mărului; Pr. Țigănescu Vasile – parohia Văleni – Stânișoara; Pr. Suditu Paul Iulian – parohia Slatina; Pr. Pica Costel – parohia Herla; Pr. Lupu Vasile; Pr. Lupu Gheorghe – parohia Găinești.

La final, părintele Corduneanu Petru a susținut o meditație pe marginea tematicii generale, „Provocări actuale ale familiei și modul de a le rezolva”. Ceea ce a atras atenția părinților participanți a fost faptul că expunerea făcută de părintele paroh a pus în lumină „rănile” familiei creștine contemporane prin aceea că, după cum a arătat textul cu pricina, „familia creștină trece, în prezent, printr-un proces de desacralizare și dizolvare” din varii motive, remediul fiind cel propus de marele arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Ioan Hrisostom, care a accentuat „necesitatea păstrării și cultivării sfințeniei în viața de familie”, prin aceea că, într-o erminie la textul paulin din Epistola către Efeseni, marele Sfânt Părinte al Bisericii numise familia „o mică biserică”. Din acest motiv, după ce a prezentat patimile cotidiene în mrejele cărora pică membrii familiilor contemporane, respectiv: divorțul, adulterul, alcoolismul, incestul etc, părintele a unit „cei doi plămâni” ai Ortodoxiei, Biserica privită ca o comunitate a celor mulți și familia, ca diminutiv păstrător al sfințeniei de care se împărtășește ori de câte ori membrii acesteia din urmă participă activ și conștiincios la săvârșirea rânduielilor liturgice. De aceea, a afirmat părintele, nu doar membrii familiilor din parohie trebuie să se îngrijească de bunul mers al Bisericii, ci, înainte de orice „grija Bisericii nu trebuie să fie orientată doaar spre vindecarea a ceea ce este bolnav și atacă familia [deci, a mădularelor suferinde din pricina patimilor – n.n.] ci și spre o așa numită preîntâmpinare a îmbolnăvirii, valorificând priceperea pastorală a slujitorilor ei și folosind instrumentele, metodele și mijloacele puse la îndemână de Sfinții Părinți”. La final, toți preoții participanți au luat cuvântul, oferind exemple de praxis modern pentru eficiența pastorației.

Cercul pastoral nr. 7

Și cel de-al șaptelea cerc pastoral al protopopiatului Fălticeni a fost convocat în ședință de lucru pe 26 octombrie 2020, dată la care, activitățile pastorale găzduite cu generozitate de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Leucușești, au debutat la ora 1600, odată cu săvârșirea slujbei privegherii în cinstea Sfântului Dimitrie Basarabov. 

Coordonatorul cercului a fost ales părintele Matei Dănuț. Membrii cercului sunt: Pr. Vrabie Iustin Vasile – parohia „Cuvioasa Parascheva” – Dolheștii Mari; Pr. Sava Gabriel – parohia „Sfânta Treime” – Dolheștii Mari; Pr. Neculăesei Valentin; Pr. Onea Mihail – parohia Dolheștii Mici; Pr. Alexandrache Mitică – Valea Bourei; Pr. Moroșanu Mihai – „Sfânta Treime” – Preutești; Pr. Ghivirigă Vasile – parohia „Sfântul Gheorghe” – Arghira; Pr. Carp Romică – parohia „Sf. Ap. Andrei” – Basarabi; Pr. Petrescu Ciprian – parohia Leucușești; Pr. Țăranu Dorin Constantin – parohia Huși; Pr. Maftei Dănuț – parohia Mănăstioara; Pr. Todireanu Mihai – parohia „Sf. Arhangheli” – Hârtop.

În cadrul întâlnirii, părintele Maftei Dănuț de la Parohia Mănăstioara a vorbit despre factorii care, de cele mai multe ori, conduc la scindarea familiei tradiționale. Sub aspect duhovnicesc, ruperea de Biserică dentotă imediat și alte atitudini care periclitează mântuirea dacă nu sunt dezrădăcinate la timp. Între acestea, au fost amintite: mândria și neascultarea; lipsa de încredere între membrii familiei, dorința de câștig material imediat și cu orice preț, lipsa părinților în educația copiilor, avorturile și prezența metodelor contraceptive, concubinajul și căutarea frumosului în altcineva (din exteriorul familiei), concluzia fiind aceea că, derapajele enumerate mai sus „au ca rezultat direct pierderea oricărui sistem de ghidare morală și, ca urmare, efectele secundare nu au întârziat să apară și, din păcate, se amplifică”. După cum a reușit să pună în lumină părintele, reperele patristice cu privire la viața de familie sunt în antiteză cu principiile denaturate prezente astăzi la tot pasul. Astfel, „învățătura Sfinților Părinți în gândirea ortodoxă arată că scopul căsătoriei este desăvârșirea soților, ridicarea omului la starea de sfințenie, amintind faptul că până în veacul al V-lea, căsătoria se făcea precum hirotonia, în cadrul Sfintei Liturghii, iar mirii se și împărtășeau”. S-a discutat pe marginea acestor aspecte, toți părinții prezenți intervenind cu anumite completări pe marginea noțiunilor de teologie istorică prezentate. După cum a încheiat părintele Dănuț Maftei, „medicina spune că dacă tratezi un pacient bolnav în primul stadiu al bolii, suferința este mai ușoară și boala poate fi vindecată, iar dacă afli mai târziu de boală, se poate să fii un om pierdut”. Sunt, iată, aspecte menite unor reflecții pastorale serioase.

Cercul pastoral nr. 8

Coordonatorul cercului pastoral a fost ales pr. Martiniuc Mircea de la parohia Vadu Moldovei. Membrii cercului sunt: Pr. Mujdei Dumitru – parohia „Sf. Împărați” – Drăgușeni; Pr. Barbu Ion – parohia Broșteni; Pr. Sava Florin – parohia Forăști; Pr. Mihăila Iulian – parohia Boura; Pr. Lăzărică Neculai – parohia Oniceni; Pr. Damian Vasile – parohia Țolești; Pr. Cornea Gheorghe – parohia Dumbrăvița; Pr. Coman Claudiu – parohia Ioneasa; Pr. Răileanu Petrică – parohia Nigotești.

Cei zece preoți care sunt afiliați celui de-al VIII-lea cerc pastoral din protopopiat au fost prezenți în seara zilei de 22 octombrie 2020 la biserica din centrul comunei Vadu Moldovei, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, păstorită de părintele Martiniuc Mircea unde, începând cu ora 1700 a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște, la finalul căreia părintele Claudiu Ioan Coman de la parohia „Sfântul Nicolae” din Ioneasa a prezentat meditația intitulată „Familia: pastorația copiilor – repere actuale”. Ideea de bază a părintelui a gravitat în jurul afirmației lui Friedrich H. Tenbruck, potrivit căruia planurile actuale ale omului sunt axate doar la nivel orizontal, transcedentalul nemaifiind parte din „proiectele de viață ale familiilor actuale”. Așa stând lucrurile, menirea Bisericii este aceea de a avea responsabilitate pastorală accentuată, manifestată în educația copiilor, pentru că, așa cum spune una dintre apoftegmele iudaice ale Talmudului, pe copii „se sprijină viitorul, nu numai al familiei, ci și al comunității” pentru care Biserica are datoria de a veghea comportările morale ale părinților, deoarece „comportamentul părinților se reflectă uneori în acțiunile copiilor”, deci „cu cât credinciosul sau copilul este educat și, dacă vorbim de Biserică, este catehizat corespunzător, cu atât va spori duhovnicește și va avea acces la Împărăția lui Dumnezeu”. La meditație au luat cuvântul toți cei zece preoți participanți, completând informațiile de mai sus și făcând propuneri pentru un viitor pastoral-misionar al Bisericii luminos.

Coordonator: pr. mis. protop. Apăvăloaie Mihai Gelu